STIREA ZILEI 27 iulie 2022

Câte femei din județul Covasna au cancer de col uterin?

de Iulia Drăghici - Taraș | 1461 vizualizări

Răspunsul real se va afla la finalul campaniei de screening care a debutat marți; primele comune unde ajunge caravana sunt Ilieni, Ghelința și Turia 

Una dintre cele mai ample campanii de screening pentru depistarea cancerului de col uterin, care a debutat oficial marți în județul Covasna, ar trebui să ofere un răspuns realist la întrebarea „câte femei au cancer de col uterin?”. Statisticile oficiale din prezent spun că sub tratament ar fi peste 500 de covăsnence, însă medicii susțin că numărul real ar putea fi mult mai mare, având în vedere că foarte puține femei merg la control regulat. Aici intervine „Programul de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin”, coordonat de la Târgu Mureș. Caravana de screening a fost marți după-amiaza la Ilieni, miercuri se află la Ghelința, iar joi la Turia. Demersuri vor fi organizate și în perioada următoare, în mai multe locații din județ. 

Programul se derulează pe două segmente. Primul, care a și debutat marți, este cel al caravanei, adică microbuzul dotat cu aparatură de cabinet medical, care poate ajunge în mediul rural. Al doilea segment este prin intermediul spitalelor, respectiv al cabinetelor medicilor ginecologi. În prezent este în derulare procedura de afiliere a spitalelor la acest program. Cât despre deplasarea în mediul rural, aceasta se va face cu sprijinul autorităților locale și al medicilor de familie. 

În primă fază, publicul țintă este format din femei cu vârste între 24 și 29 de ani, pentru consult de specialitate și testare Babeș-Papanicolaou, iar a doua etapă, care va începe din octombrie, va viza femeile cu vârste între 30-64 de ani, care vor beneficia de testare HPV. 

Momentan, trei zile se va afla caravana în județul Covasna. Astăzi (n.red. marți, 26 iulie) la Ilieni, Dobolii de Jos și Sâncraiu, mâine în Ghelința, Harale și Hilib, iar joi în Turia. Sunt organizate deja aceste evenimente în localitățile respective, cu ajutorul medicilor de familie și a primarilor din aceste localități. Au fost mobilizate domnișoarele în primul rând, având în vedere că acum ne adresăm femeilor cu vârstă între 24 și 29 de ani. Caravana se va întoarce în județul Covasna în luna august, pe 11, 12, foarte probabil în zona orașului Covasna, și între 22 și 26 august va fi tot în județul Covasna. Nu știm încă programul exact, dar va fi anunțat pe măsură ce ne organizăm”, a spus coordonatorul campaniei pe județul Covasna, șef de lucrări la Universitatea de Medicină din Târgu Mureș, angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Mureș, dr. Finta Hajnal. 

Tot aceasta a precizat că începutul lunii august va veni cu startul programului și în cadrul spitalelor care vor fi afiliate. 

Evenimentul de lansare de marți a fost unul interesant prin prisma faptului că această campanie a adus la un loc, în spațiul public, specialiști în sănătate și autorități de la toate palierele. La conferința de presă organizată în centrul municipiului Sfântu Gheorghe au luat parte: managerul Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, András-Nagy Róbert, medicul ginecolog András Pál, șeful Laboratorului de Anatomie Patologică de la SJU Sfântu Gheorghe, doctorul Octavian Stan, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Jakab Istvan Barna, medicul de familie Lucia Șereș, directorul Colegiului Medicilor Covasna, dr. Opris Zsolt, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) a județului Covasna, Ágoston László, președintele Colegiului Farmaciștilor din județul Covasna, Szabó Péter, reprezentanți ai Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) – filiala Covasna, prefectul județului Covasna, Ráduly István, viceprimarul din Sfântu Gheorghe, Vargha Fruzsina, primarii din Ilieni și Ghelința, Fodor Imre și Illyés Botond, și alții. 

Este un program de anvergură. Putem să spunem că nu există limită câte doamne și domnișoare putem să testăm în mod gratuit. Este extrem de important că nu trebuie să plătească, ci doar să aibă buletinul la ele la această recoltare. (...) Știm că este cel mai bine să prevenim îmbolnăvirile, iar cancerul de col uterin face parte din categoria cancerului care poate să fie prevenit și tratat dacă se întâmplă la timp”, a spus coordonatoarea dr. Finta Hajnal. 

Peste 500 de cazuri de cancer de col la nivel județean 

Medicul ginecolog András Pál din Sfântu Gheorghe a spus că statisticile oficiale arată că România este ultima la nivel european când vine vorba despre cancerul de col uterin, dar acestea sunt înșelătoare, având în vedere că sunt puține femei care ajung la medic în mod regulat pentru testare. Tot datele oficiale, de care s-a folosit doctorul, arată și că la fiecare două minute la nivel global moare o femeie din cauza acestei maladii. În țara noastră, anul trecut au fost depistate peste 4.300 de cazuri noi, dintre care aproape jumătate reprezintă paciente care au decedat între timp. 

Cancerul de col uterin este o afecțiune care, din păcate, la noi se depistează mult prea frecvent în faze avansate. (...) Îmi doresc ca acest program să aibă succes, iar acest succes să îi asigure permanența, în așa fel încât femeile să aibă acces pe parcursul vieții de mai multe ori la astfel de testări, pentru că o singură testare, în foarte multe situații, nu este de ajuns”, a subliniat și șeful laboratorului de anatomie patologică de la SJU Sfântu Gheorghe, doctorul Octavian Stan. 

La nivel local, conform datelor de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Covasna, la sfârșitul anului trecut, erau înregistrate 511 cazuri de cancer de col uterin la nivel județean. Până la jumătatea anului curent, numărul s-a ridicat la 523. „Este o creștere, iar în situațiile acestea chiar și un caz e prea mult. Sprijinim cu tot ce putem programul, deși noi nu suntem parte activă. Consider că în perioada Covid am strâns ceva experiență de organizare, mai ales în teritoriu”, a declarat directorul Ágoston László. 

De precizat este și că medicii de familie au un rol important în promovarea acestui program, astfel că ei au datoria să își informeze pacientele din grupele țintă despre această posibilitate și de a le convinge să participe. 

„Îndemn pe toți să lase rușinea și să meargă la medic”

În același timp, datoria de a informa și de a le convinge pe femei să ia parte la acest program le revine și bărbaților din viețile lor, soți, tați, fii, frați, a subliniat medicul Opris Zsolt. 

Cancerul de col uterin este o boală mortală și, din păcate, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de decese cauzate de cancerul de col uterin. Cu toate acestea, dacă această boală este detectată la timp, poate fi complet vindecată, motiv pentru care sunt foarte importante astfel de programe de screening și de conștientizare”, a declarat și prefectul județului Covasna, Ráduly István. 

Din viața de zi cu zi, văd că rușinea este cea mai mare problemă a doamnelor din județ, să facă parte dintr-un astfel de screening. Îndemn pe toți să lase rușinea și să meargă la medic”, a punctat și președintele Colegiului Farmaciștilor din județ, Szabó Péter. 

Sugerez generației mele, pentru că noi suntem grupul țintă, să se folosească și să profite de acest program, fiindcă trăim într-o lume foarte rapidă, cu informații foarte rapide, și mereu intrăm în capcana că sănătatea nu este atât de importantă pentru ritmul nostru. Dacă tocmai a venit această campanie, să profităm”, a declarat și viceprimarul din Sfântu Gheorghe, Vargha Fruzsina. 

La nivel regional, programul este coordonat de Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” este finanțat cu 10,5 milioane de euro. 

Coordonatorii au transmis la începutul lunii iulie, printr-un comunicat de presă, că acest demers vizează 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparțin grupurilor vulnerabile. Din județul Covasna vor fi testate aproape 14.000 de femei. 

Proiectul se va derula timp de un an și jumătate. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.