SANATATE 7 octombrie 2024

„Chirurgia e știință, dar și un fel de artă, pentru că fiecare pacient e diferit”

de Iulia Drăghici - Taraș | 2764 vizualizări

Interviu dr. Máthé Ervin, chirurg generalist la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe

E înfricoșător pentru oricine gândul de a ajunge pe masa de operații. Dar nu trebuie să fie așa. Mai ales când știi că cei care te primesc acolo sunt oameni pregătiți, cu experiență cu toate că sunt tineri, dornici să ajute, să redea pacienților șansa unei vieți normale. Acesta este și cazul doctorului Máthé Ervin, chirurg generalist la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf”. Covăsnean de origini, acesta s-a alăturat de aproape doi ani echipei de chirurgi din Sfântu Gheorghe, după mulți ani de muncă în spitale din străinătate. Despre parcursul său profesional, perspectiva asupra meseriei și nu numai puteți citi în interviul următor.

- Puteți să ne spuneți câteva lucruri despre parcursul dumneavoastră profesional?

Am făcut facultatea de medicină la Târgu Mureș, pe care am terminat-o în 2013. După aceea m-am mutat în Ungaria și acolo am susținut examenul de specialitate în chirurgie generală, în 2020. Apoi ne-am dorit să ne întoarcem acasă, pentru că și eu și soția, suntem din zona Baraolt. Am practicat până în 2022. A venit  perioada COVID și nu am putut mai repede. De anul trecut, din ianuarie 2023, lucrez aici, la Secția de Chirurgie Generală.

- Deci a existat o dorință să vă întoarceți acasă.

Da, pentru că am avut dorința să trăim în pământul natal, având în vedere faptul că toate rudele, toți aparținătorii sunt aici. Și am vrut să fim alături de ei, să ne ajutăm reciproc atunci când e nevoie. Dar nu a fost ușor, din punct de vedere administrativ. A durat  aproape un an să mi se echivaleze studiile din Ungaria. Comparativ, când m-am dus acolo, am rezolvat în două săptămâni. Aici e mai costisitor, e cheltuială multă.

- Ce v-a motivat să alegeți chirurgia?

În primul rând, medicina am ales-o pentru că îmi plac ramurile mai reale. Iar chirurgia… cred că m-a influențat și mediul mamei mele, care a lucrat la spitalul din Baraolt la Chirurgie. Chirurgia este o felie manuală a medicinei care are o istorie lungă, complexă, cu o grămadă de oameni interesanți care au lăsat acolo ceva remarcabil. E și un fel de artă, pentru că fiecare pacient e diferit. Aici suntem și centru de urgență, ne întâlnim zilnic cu diferite cazuri complexe care trebuie rezolvate în majoritatea cazurilor urgent, cât se poate de repede și de bine. Trebuie să te folosești de bazele științei, dar în același timp să personalizezi pentru fiecare pacient, după știința, experiența ta și după manualitatea ta, trebuie să faci ce e mai bine pentru pacient.

- Știm că din 2023 v-ați alăturat echipei Spitalului din Sfântu Gheorghe. Ce v-a motivat să veniți aici și nu la alt spital din țară?

Aici, în spital, avem un spectru larg la un nivel mediu-avansat. Dar eu n-am vrut niciodată să lucrez la clinici, la spitale mari, dar nici într-un spital mic, unde n-ai atâtea posibilități. Dar, așa cum am mai zis, am ales Sfântu pentru că suntem din zonă și avem în zonă toată familia, aparținătorii, toate rudele. Și îmi place spitalul acesta pentru că avem o secție complexă. Avem, în afară de chirurgie generală, chirurgie vasculară, urologie, chirurgie pediatrică și chirurgie plastică. Ne ocupăm cu un spectru mai larg, avem și posibilitatea de a rezolva la nivel local cazurile complexe, cu intervenții mai complexe.

- Că tot ați amintit de intervenții, care sunt cele mai frecvente tipuri de operații pe care le realizați aici?

Trebuie știut că aici, în spitalul din Sfântu Gheorghe, la Secția de Chirurgie majoritatea cazurilor sunt cazurilor de urgență, cum sunt traumatisme

toraco-abdominale, perforația și ocluzia tractului digestiv, infecția organelor abdominale, patologia sistemului urinar, patologii vasculare ale membrelor inferioare. În afară de cazurile acestea urgente, ne ocupăm cu tratamentul defectelor peretelui abdominal cum sunt herniile, tratamentul chirurgical al litiazei căilor biliare, patologiei mamare benigne și maligne, tratamentul chirurgical al cancerelor localizate la nivelul stomacului sau intestinului gros, etc. Ne ocupăm cu un spectru larg. Și încercăm să efectuăm cât mai mult cu laparoscopie decât intervențiile clasice.

- Puteți descrie unele dintre cele mai complexe cazuri pe care le- ați tratat în cadrul secției de chirurgie? 

În fiecare zi, în fiecare gardă, ne întâlnim cu diferite situații grave, mai ales la pacienți care au suferit politraumatisme, la pacienți cu diferite patologii în stadii avansate care afectează mai multe organe învecinate, cu alte boli asociate. Părerea mea este că aceste pot fi cele mai complexe cazuri.

Complexitatea, în majoritatea situațiilor, vine din două cauze. Una, de tehnică și procedură chirurgicală, pe care trebuie să le efectuăm în situația respectivă. Pe de altă parte, în aceste cazuri, din când în când este greu și complex să găsim soluția cea mai bună pentru pacienți. Și e o presiune în plus, când ajung la tine aparținătorii, rudele, prietenii pentru că trebuie să te detașezi de sentimente.

- Există proceduri chirurgicale inovative sau minim invazive pe care le efectuați la acest spital?

Acum vreo câteva luni am început terapia plăgilor cu presiune negativă. Suntem în curs să dezvoltăm intervențiile minim invazive prin laparoscopie.

- Care sunt avantajele operațiilor minim invazive?

Pe scurt, intervenția nu e așa de dureroasă, rezultatul estetic în unele cazuri este mai bun. Pacientul poate să fie integrat în condițiile normale de viață mai repede. Zilele de spitalizate sunt mai puține.

- Cum colaborați cu echipele de anestezie și alte specializări medicale pentru a asigura o îngrijire integrată și eficientă?

Chirurgia este o specialitate de echipă. Baza chirurgiei este sala de operație. Acolo trebuie să lucrăm în echipă: medic anestezist cu asistentă,  unul sau doi chirurgi cu diferite specializări, asistentă medicală și alții.

Lucrăm foarte mult cu colegii din urgență, colegii din radiologie, colegii din anestezie-terapie intensivă, colegii din medicină internă, colegii din gastroenterologie, colegii din oncologie. Avem contact zilnic, avem pacienți comuni. Sunt obișnuit să lucrez în echipă, mai ales la cazuri complexe, unde e mai bine să luăm împreună decizia cea mai avantajoasă și cea mai bună pentru pacient.

- Care ar fi mesajul cu care ați vrea să rămână covăsnenii după ce parcug acest interviu?

Aș dori să accentuăm prevenția, să aibă contact mai repede pacientul cu medicul, să aibă încredere mai multă, sau medicul de familie să îl trimită cât de repede la medic specialist. Dacă e un caz mai incipient, cu un stadiu tumoral mai incipient, putem să efectuam intervenție mai mică, iar riscul de complicații e mai scăzut, avem o vindecare mai bună, pacientul poate să meargă mai repede acasă, poate să se reîntoarcă la viața normală în timp mai scurt. Și în cazul cancerelor are șansele de supraviețuire și calitatea vieții mai bune.

***

Interviul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu Revista OCV/Observatorul de Covasna și covasnamedia.ro. Scopul este de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

Interviuri similare găsiți în secțiunea „Sănătate” de pe site-ul covasnamedia.ro, dar și în rubrica cu același nume din Revista săptămânală OCV.

Distribuie articolul:  
|

SANATATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.