ACTUALITATE 19 octombrie 2020

Alte 5 localități din județul Covasna cu rata de infectare de peste 3/1000

de Iulia Drăghici - Taraș | 4007 vizualizări

Pe lângă Sfântu Gheorghe, alte cinci localități din județul Covasna au depășit pragul de 3/1000 de locuitori privind infectările cu noul coronavirus. Este vorba despre Arcuș, Bodoc, Malnaș, Valea Mare şi Angheluș. Și aici toate școlile trec la scenariul roșu, adică de învățare exclusiv online. Totodată, masca devine obligatorie în toate spațiile publice, iar o serie de activități economice își restrâng sau opresc lucrul pentru cel puțin următoarele 14 zile, începând din 20 octombrie.

Anunțul este făcut de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (Covasna), prin hotărârea nr. 50, adoptată luni, 19 octombrie.

„Având în vedere rata incidenţei cumulate a cazurilor de COVID-19 mai mare de 3/1000 de locuitori în ultimele 14 zile, începând cu data de 20.10.2020, pentru municipiul Sfântu Gheorghe şi localităţile Arcuş, Bodoc, Malnaş, Valea Mare şi Angheluş se dispun următoarele măsuri:

a) se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât aceasta să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în toate spaţiile publice deschise şi închise;

b) administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective;

c) toate unităţile de învăţământ din municipiul Sf. Gheorghe şi localităţile Arcuş, Bodoc, Malnaş, Mereni, Poian, Valea Mare şi Angheluş vor trece la scenariul 3, cursurile desfăşurându-se on- line pe o perioadă de 14 zile;

d) activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne;

e) organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate.

f) este interzisă participarea la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în aceste localităţi în care se desfăşoară aceste activităţi;

g) este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) atât în spaţii deschise cât şi închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc.), fără a se limita la acestea;

h) este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor, baruri,cafenele, în interiorul clădirilor din aceste localităţi;

i) este permisă activitatea restaurantelor, baruri, cafenele din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi din aceste localităţi;

j) pentru operatorii economici prevăzuţi la lit. h) şi i) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

k) operatorii economici prevăzuţi la lit. h) şi i) vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

l) prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;

m) nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

n) se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri;

o) este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;

p) este interzisă activitatea în cinematografe, instituţii de spectacole şi/sau concerte, săli de sport şi fitness, muzee, etc.;

r) este interzisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in;

s) se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;

ş) se interzice circulaţia în interiorul localităţilor pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;

t) se instituie obligaţia pentru instituţiile şi autorităţile publice, operatorii economici şi profesionişti de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

ţ) instituţiile şi operatorii economici publici sau privaţi, au obligaţia analizării modului de desfăşurare a activităţii în vederea organizării programului de lucru în regim de muncă la domiciliu/telemuncă;

u) în situaţia în care salariatul nu îşi poate desfăşura activitatea în regim de telemuncă/muncă la domiciliu, în vederea evitării aglomerării transportului public, instituţiile şi operatorii economici publici şi privaţi, organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin 1 oră;

v) se vor intensifica acţiunile de control privind respectarea măsurilor de protecţie stabilite de prezenta hotărâre.

Aceeași hotărâre arată și că „Direcţia de Sănătate Publică Covasna, calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competenţă, incidenţa cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile şi prezintă Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite conform precizărilor legale”.

Totodată, „dacă numărul cazurilor continuă pe un trend crescător, se va reanaliza situaţia şi se vor impune măsuri suplimentare în contextul prevederilor ale Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologie şi biologic”.

Sursa: Prefectura Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.