Actorul Sebastian Comănici a părăsit și scena vieții
Fostul actor al Teatrului Andrei Mureşanu a murit la vârsta de 66 de ani. Înmormântarea va avea loc miercuri la Sfântu Gheorghe.
După o perioadă umbrită de boli, actorul Sebastian Comănici a murit sâmbătă la vârsta de 66 de ani. Colegi, cunoscuți și iubitori ai teatrului din Sfântu Gheorghe i-au adus ieri un ultim omagiu.
Holul Teatrului din Sfântu Gheorghe a fost ieri un loc al plângerii. Cei care l-au cunoscut pe actorul Sebastian Comănici au trecut pe la sicriul depus în incinta teatrului aducând flori, ca un ultim gest de omagiu pentru cel ce a iubit enorm scena și teatrul. A jucat în multe piese de-a lungul anilor, dar a fost și regizor. A cochetat și cu filmul, în anul 1983 a jucat în „Dreptate în lanțuri”, în regia lui Dan Piţa, iar colegi de platou i-au fost nume ca George Alexandru, Claudiu Bleont, Victor Rebengiuc sau Maia Morgenstern.
La TAM încă de la înființare
Sebastian Comănici a jucat la Teatrul din Piatra Neamț înainte de a veni la Sfântu Gheorghe. Foștii lui colegi ne-au spus că a făcut parte din marea familie a Teatrului „Andrei Mureșanu” chiar de la înființarea acestuia. Duța Guruianu, cea care i-a fost colegă timp de mai mulți ani, povestește că pe vremea aceea nu erau disputele de azi cu sediul, nu deranja pe nimeni faptul că TAM nu are sediu propriu, toată lumea își vedea de treabă, și cu toate că mai erau conflicte, acestea nu și-au pus amprenta pe esențialul teatrului: bucuria de a juca pentru public.
Un actor de excepție
Actorul Sergiu Aliuș i-a fost şi coleg și prieten. Acesta ne-a povestit cu lacrimi în ochi câteva aspecte legate de Sebastian Comănici. „În primul rând a fost un actor și un coleg foarte bun. Era perfecționist, dorea ca tot ceea ce face să fie bine, era un profesionist în adevăratul sens al cuvântului. Am jucat multe piese împreună. El a fost aici de când s-a înființat teatrul, de 25 de ani. În ultimii zece ani nu a mai jucat, dar a fost aici de la începuturile teatrului. A iubit scena, a iubit publicul, iar mie îmi lipsește” – ne-a declarat Sergiu Aliuș.
Colegi în vremuri tulburi
Începutul noii ere de după revoluţie a însemnat o perioadă tulbure şi pentru Teatrul „Andrei Mureșanu”. Pe atunci a venit la TAM Duța Guruianu, cea care a fost colegă ani la rând cu Sebastian Comănici. „Eu am venit aici în 1989, iar Sebastian Comănici era deja aici. În 1990 erau luptele pentru directorat, așa i-am cunoscut eu pe colegii mei. Comănici a fost un actor foarte bun, deosebit. Din punctul acesta de vedere el putea să dea clasă. Celelalte lucruri, poate mai puțin plăcute, ar trebui să le uităm cu toții, mai ales în momentele acestea, și să ne aducem aminte numai de lucrurile frumoase pe care le-a făcut. El a fost și regizor, era perioada aceea destul de încurcată, de tumultuoasă, când pe lângă faptul că juca, regiza piese, ba chiar a fost și director câteva luni. Își punea sufletul în toate, așa cât putem fiecare după felul nostru, după temperamentul nostru. De aceea nu trebuie nimeni să judece. Nici nu avem voie să judecăm” – ne-a declarat Duța Guruianu.
Rol mic cu ecou mare
Profesoara Luminița Cornea spune că Sebastian Comănici reușea să aducă zâmbetul pe buzele spectatorilor chiar și atunci când nu era pe scena teatrului, ci doar într-un cerc relativ restrâns. „L-am cunoscut pe Sebastian Comănici la începutul anilor ’90, când am avut o manifestare artistică despre Romulus Cioflec. Cu această ocazie am vrut să organizăm ceva deosebit, așa că l-am invitat pe Sebastian Comănici. A răspuns cu mare drag invitației noastre. Pe atunci comedia „Moarte cu bucluc” nu era publicată, aveam doar un manuscris. Sebastian Comănici a luat foile manuscrisului și a realizat o lectură a unui fragment din comedie, fragmentul acela în care profesorul de filozofie Sălișteanu le vorbea elevilor într-o oră de filozofie despre istorici ai pedagogiei. Profesorul din comedie a spus că cel mai mare pedagog al neamului este Iisus Hristos. Acest pasaj din „Moarte cu bucluc” a fost interpretat fabulos de către actorul Sebastian Comănici, parcă îl văd și azi cum ține foaia în mână. Îmi aduc aminte cu mare bucurie de acest moment” – povestește profesoara Luminița Cornea, care ne-a mai spus că deseori l-a invitat pe Sebastian Comănici la întâlniri cu elevii, ocazii cu care actorul le citea cu mare drag copiilor fragmente din piese de teatru.
Plecat în ceruri în Săptămâna Luminată
„Sebastian Comănici s-a stins în Săptămâna Luminată, așadar va ajunge în Rai” – spune fostul lui coleg și prieten, Adrian Ancuța. Acesta a vorbit despre Comănici numai la superlativ, fiind de părere că acesta nu a prins nici vremurile, nici teatrul propice pentru a se manifesta la întreaga lui valoare. „L-am cunoscut în anul 1994, era un actor și un artist profund, cu toate că fizicul nu l-a prea ajutat, având probleme de sănătate. Împreună cu el și cu alți colegi am imprimat un altfel de teatru la Sfântu Gheorghe, unul de la care au putut învăța și colegii de la teatrul maghiar. Ultima dată l-am văzut în vară, era foarte slăbit, dar voi avea în minte amintirea vremurilor trăite împreună la Sfântu Gheorghe” – ne-a mărturisit Adrian Ancuța.
Înmormântarea lui Sebastian Comănici va avea loc miercuri de la ora 13 în Cimitirul Comun din Sfântu Gheorghe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!