ACTUALITATE 15 noiembrie 2011

„Lunea cărţilor” a revenit la Sfântu Gheorghe

de Székely Emőke | 445 vizualizări

În cadrul primei ediţii, Mădălin Guruianu şi-a relansat volumul „Picătura din cer”.

Librăria Ex Libris pare a fi o librărie care înlocuieşte măcar în parte ceea ce a fost Librăria pentru Comunitate. Luni după-masa Mădălin Guruianu şi-a relansat volumul „Picătura din Cer”, iar după spusele lui, acesta a fost doar începutul unei serii de lansări şi prezentări de carte ce vor avea loc în perioada următoare. În opinia autorului, lectura nu este un lucru apreciat zilele acestea, dar Librăria Ex Libris face un pas care contravine acestui principiu. „În spaţiul mic de la Librăria pentru Comunitate nu ne-am putut permite să avem atât cărţi în limba română, cât şi cărţi în limba maghiară, dar iată că la Ex Libris se realizează acest lucru” – a declarat Mădălin Guruianu.

În fiecare luni la Ex Libris va avea loc un club de carte, prezentările vor fi scurte şi concise, iar printre cei care vor lua parte se numără scriitori din judeţ dar şi din ţară. Lunea viitoare iubitorii de lectură vor avea ocazia să îl întâlnească pe Horia Kraus vorbind despre propriul volum şi nu numai.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.