Șeful APM Covasna a fost percheziţionat de ofiţerii DNA
Percheziţiile s-au bazat pe un flagrant organizat directorului Hobincu Zoltan
Serviciul Teritorial Brașov al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a efectuat ieri după- masă o serie de percheziții la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Covasna. Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, mai mulţi procurori de la DNA Brașov s-au aflat la APM Covasna pentru "o serie de acte procedurale" însă nu au găsit posibilitatea ca în dosar să apară mandate de reţinere sau cereri pentru mandate de arestare.
Mai multe surse din interiorul APM Covasna ne-au declarat însă că perchezițiile celor de la DNA s-au bazat pe un flagrant organizat directorului APM, Hobincu Zoltan.
Potrivit acestora, există agenți economici care au reclamat faptul că Hobincu Zoltan ar fi pretins în ultima vreme diverse sume de bani în schimbul autorizațiilor sau altor documente ce se eliberează de către Agenție.
Sursele au confirmat prezența celor de la DNA Brașov în Agenție, arătând că aceștia au dat buzna în clădire, au filmat și au răscolit biroul directorului APM. Din declarațiile surselor, cei de la DNA ar fi căutat bancnote de 50 de lei, însă acestea nu au fost găsite în biroul lui Hobincu Zoltan, așa cum se presupunea că s-ar găsi prin intermediul flagrantului.
Contactat telefonic, Hobincu Zoltan nu a dorit să facă niciun comentariu pe această temă, arătând doar că este deja ”foarte măcinat” în urma celor întâmplate. Oficialii DNA nu au comentat nici ei, în niciun fel, informaţiile legate de acțiunile de la Sfântu Gheorghe, invocând confidenţialitatea procedurii penale.