ACTUALITATE Acum 1 ora, 12 minute

Manifestări la Sfântu Gheorghe dedicate împlinirii a 70 de ani de la Revoluţia anticomunistă din Ungaria

de Agerpres | 72 vizualizări

Revoluţia anticomunistă din octombrie 1956 din Ungaria va fi comemorată vineri, 23 octombrie, la Sfântu Gheorghe, printr-o suită de manifestări organizate de autorităţile locale, la împlinirea a 70 de ani de la izbucnirea acesteia.

Evenimentul, considerat unul dintre cele mai importante momente din istoria Ungariei, a avut ecouri şi în România, unde au existat manifestări de simpatie şi solidaritate, mărturii în acest sens regăsindu-se şi la Muzeul Victimelor Dictaturii Comuniste din Sfântu Gheorghe, inaugurat în anul 2014.

Potrivit programului anunţat de organizatori, manifestările vor începe vineri, la ora 12:30, cu depuneri de coroane la placa memorială „Gloria Victis”, amplasată pe faţada Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe şi vor continua la placa memorială dedicată martirului Szalay Attila, de pe strada Ciucului.

De la ora 18:00, în Parcul Memorial '56 va avea loc o ceremonie comemorativă care va cuprinde discursuri festive, momente religioase, depuneri de coroane de flori şi momente artistice, iar ulterior va avea loc un marş cu torţe spre Parcul Elisabeta, la monumentul ridicat în memoria victimelor dictaturii comuniste.

Primarul municipiului, Antal Árpád a declarat că „Sfântu Gheorghe îşi pleacă fruntea în faţa eroilor Revoluţiei din 1956” şi i-a îndemnat pe localnici să participe la manifestările comemorative.

„În urmă cu 70 de ani, naţiunea maghiară a arătat lumii ce valoare are libertatea şi câtă forţă are solidaritatea. Amintirea Revoluţiei şi a luptei pentru libertate din 1956 rămâne şi astăzi un exemplu viu pentru noi: un exemplu de curaj, de loialitate şi de susţinere neclintită a propriilor principii. Vă invităm cu respect şi vă aşteptăm pe toţi, cu prilejul aniversării jubiliare, vineri, 23 octombrie, de la ora 18:00, în Parcul Memorial '56, iar apoi, de la ora 19:00, la marşul cu torţe spre Parcul Elisabeta”, a scris primarul Antal Árpád, într-o postare pe Facebook.

În perioada 21-23 octombrie, la cinematograful Arta vor avea loc proiecţii de filme maghiare, gratuite pentru grupurile de elevi, cu înscriere prealabilă, iar pe 22 octombrie, de la ora 19:00, Biserica Reformată din centrul municipiului va găzdui concertul festiv „Orfeu maghiar - muzică romantică maghiară”, susţinut de Ansamblul de muzică veche „Codex” şi Corul de Cameră „Vox Humana”.

Manifestările sunt organizate de Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám” şi organizaţia judeţeană Covasna a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.

Revoluţia din 1956 a început la Budapesta printr-un protest studenţesc paşnic, care s-a transformat ulterior într-o amplă revoltă populară. Demonstraţiile au fost reprimate violent şi s-au încheiat la jumătatea lunii noiembrie.

Potrivit estimărilor, în timpul revoltei au murit aproximativ 2.500 de persoane, iar ulterior aproape 200.000 de maghiari au părăsit Ungaria de teama represaliilor, refugiindu-se în Occident.

Sursa foto: Antal Árpád/Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.