ULTIMA ORĂ 6 august 2017

Vijelii, averse torenţiale şi grindină până marţi dimineaţă

de Observatorul de Covasna | 937 vizualizări

Potrivit Administraţiei naţionale de Meteorologie, începând de duminică, de la ora 18.00, şi până marţi, la ora 6.00, în regiunile vestice, nordice, centrale şi nord-estice ale ţării şi în zonele de munte, care se vor afla sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, se vor înregistra vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. În acest interval, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 - 50 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente din seara de duminică şi până în dimineaţa de luni, la munte, în Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi în cea mai mare parte a Moldovei.

Pe parcursul zilei de luni şi în cursul nopţii de luni spre marţi, manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi cu precădere în zonele deluroase şi montane, precum şi în Transilvania, Moldova şi Maramureş.

Potrivit ANM, în regiunile nord-vestice, nordice şi la munte manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în după-amiaza de duminică, iar în sudul şi sud-estul ţării vor fi mai ales în cursul serii de luni şi în noaptea de luni spre marţi.

Totodată, meteorologii avertizează că valul de căldură şi disconfort termic deosebit de accentuat vor persista şi luni, opt judeţe din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, precum şi municipiul Bucureşti, fiind sub avertizare cod portocaliu de caniculă.

Astfel, luni valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, unde disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat şi unde temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade. (...)

News.ro

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.