ULTIMA ORĂ 9 octombrie 2013

TVA la carne ar putea scădea de la 24% la 9%

de Covasna Media | 9 vizualizări

TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, şi în sectorul cărnii, unde evaziunea a crescut de la majorarea taxei la 24%, a declarat miercuri secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Achim Irimescu, citat de Mediafax.

"Probabil că sectorul cărnii va fi următorul care va beneficia de TVA redus, dar este foarte important modul în care efectuăm controlul şi măsurile pe care le luăm pentru reducerea evaziunii în domeniul produselor de panificaţie. Decizia viitoare privind reducerea TVA şi la alte produse alimentare depinde de succesul măsurii în domeniul pâinii, de reducerea evaziunii şi veniturile bugetare", a spus Irimescu, la Forumul Investitorilor Autohtoni.

El a arătat că analiza realizată de Ministerul Agriculturii în domeniul cărnii a indicat două probleme, respectiv importurile reale şi nereale şi producţia la negru din România.

"Din cifrele noastre reiese că situaţia este destul de gravă. După creşterea TVA la 24% subit au dispărut zeci de mii de tone de carne şi produse de carne, care cel mai probabil s-au dus în economia subterană. Circa 71.000 de tone de carne de porc au dispărut în economia subterană în 2011-2012", a adăugat Irimescu.

Potrivit datelor oficialului din Ministerul Agriculturii, evaziunea pe TVA în domeniul cărnii şi produselor din carne a fost în 2011 de 230 milioane de euro.

Reprezentanţii investitorilor români, reuniţi în Forumul Investitorilor Autohtoni, au solicitat Guvernului revenirea TVA la 19%, dar şi reducerea taxei la 9% şi la alte produse alimentare. Potrivit investitorilor, reducerea TVA doar la pâine este o măsură marginală, fără efecte importante în economie.

La sfârşitul lunii iulie, Guvernul a decis reducerea TVA la pâine de la 24% la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

Potrivit premierului Victor Ponta, reducerea TVA la pâine ar putea fi extinsă, anul viitor, şi la alte alimente.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.