ULTIMA ORĂ 23 ianuarie 2012

Taxa auto la prima vânzare, suspendată până la 1 ianuarie 2013

de Covasna Media | 233 vizualizări

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a propus coaliţiei ca taxa auto de primă vânzare pentru maşinile înmatriculate înainte de ianuarie 2007 să fie suspendată pentru circa un an, interval în care să fie achitată doar taxa de poluare auto, redusă cu 25%. Decizia suspendării a fost luată "politic" de membrii coaliţiei.

Coaliţia modifică din nou taxa auto. Conform unei propuneri a ministrului Mediului, Laszlo Borbely, obligativitatea de a plăti taxa la prima vânzare pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007 va fi amânată pentru 2013.

"Am decis să amânăm aplicarea acestei prevederi din lege, nu s-a suspendat returnarea banilor. Amânăm aplicarea până la 1 ianuarie 2013. S-a luat această decizie pentru că în cadrul coaliţiei am discutat şi problema dialogului. Dialogul trebuie continuat şi să fie mai aşezat, dialogul cu cetăţenii, nu cu strada, pentru că personal nu poţi să te duci la fiecare. Este o decizie pe care şi-o asumă coaliţia, de a amâna această aplicare a legii pentru că eu cred că trebuie să le dăm şansă proprietarilor care mai pot să vândă în acest an. E o decizie politică pentru că va trebui să discutăm cu UE această problemă de amănunt", a explicat ministrul Mediului, Laszlo Borbely, la Romania TV.

Ministrul a cerut reanalizarea Legii privind taxa auto şi amânarea cu aproximativ un an, până la 1 ianuarie 2013, a articolului care impune plata taxei de prima vânzare pentru maşinile înregistrate înainte de 1 ianuarie 2007. Motivele invocate au fost faptul că proprietarii de maşini vechi nu au avut timp suficient să le vândă şi că demersul acestora este îngreunat de faptul că eventualii cumpărători ar trebui să plătească o taxă care depăşeşte de mai multe ori valoarea autovehiculelor.

Propunerea a fost prezentată coaliţiei în contextul în care una dintre revendicările formulate în timpul protestelor organizate în ultimele zile în Bucureşti şi alte oraşe ale ţării vizează eliminarea taxei auto.

Taxa de primă vânzare pentru maşinile vechi a fost introdusă la cererea Comisiei Europene.

Noua lege a taxei auto, aprobată de Guvern în luna septembrie, adoptată de Senat în octombrie şi de Camera Deputaţilor la jumătatea lunii decembrie, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 10 ianuarie şi aplicată începând cu 13 ianuarie 2012.

Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede o reducere a taxei de poluare cu până la 25%, dând posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, proprietarii de maşini să poată solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită.

Începând cu acest an, pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare trebuie achitată de către cumpărător la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor.

(rtv.net)

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.