ULTIMA ORĂ 5 aprilie 2013

Românii din Spania, verificați de fiscul iberic. Aceștia trebuie să-și declare averea din țară

de Covasna Media | 523 vizualizări

Românii care au reşedinţa în Spania sunt obligaţi de anul acesta să declare la Fiscul spaniol bunurile imobile, conturile şi asigurările de viaţă, pe care le deţin pe teritoriul ţării de origine, România. Termenul limită este 30 aprilie. După această dată, Fiscul de la Madrid va face verificări în România şi îi va amenda pe cei care vor face declaraţii false.

Prevederile au intrat în vigoare la 1 aprilie. Măsura este valabilă pentru toți cetățenii care sunt rezidenți în Spania, fie că sunt români sau de altă naționalitate.

Românii trebuie să declare până la 30 aprilie dacă dețin în România o casă, un apartament a cărui valoare de cumpărare este mai mare de 50.000 de euro. Aceeași limită este aplicată și pentru conturile bancare eventual deținute în România.

Declararea bunurilor este obligatorie, dar nu înseamnă că vor fi impozitate.

Este vorba de o nouă prevedere în Legea antifraudă, care a fost modificată în octombrie 2012. Declarațiile se pot face fie pe internet, fie direct la Fiscul spaniol. După data de 30 aprilie, Fiscul va cere țărilor de origine date fiscale, iar persoanele care nu vor declara valorile de peste 50.000 de euro sunt pasibile de amenzi.

(digi24.ro)

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.