ULTIMA ORĂ 5 decembrie 2017

ISU Covasna și-a premiat cel mai devotat voluntar

de Observatorul de Covasna | 2457 vizualizări

La nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul“ al judeţului Covasna, în cadrul programului naţional „Salvator din pasiune”, s-au înscris mai mulţi voluntari care au dorit să se implice în mod activ în viaţa comunităţii şi au dorit să participe efectiv la acţiunile de răspuns operativ generate de manifestarea situaţiilor de urgenţă (incendii, inundaţii, dezastre naturale, epidemii etc.), precum şi pentru însuşirea şi punerea în aplicare a noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunilor de ajutor umanitar, precum şi în cele de popularizare în rândul cetăţenilor a măsurilor preventive.

Cu această ocazie, ISU Covasna a oferit o diplomă de merit celui mai devotat voluntar – doamnei Ráduly Erika, care participă cu regularitate şi se implică în mod activ la activităţile organizate de către inspectoratul nostru şi nu numai.

În luna octombrie, a făcut parte din echipa care a reuşit să construiască 36 de case în 5 zile în judeţul Bacău, în cadrul evenimentul „BIG BUILD 2017”, iniţiat de organizaţia Habitat for Humanity România.

Îi dorim mult succes în activitatea de voluntar, îi asigurăm pe toţi cei care sunt înscrişi în programul „Salvator din pasiune” că vor avea parte de întregul nostru sprijin şi că sperăm ca atunci când intră pe poarta instituţiei noastre, să se simtă ca „acasă”!

Sursa: Facebook/ISU COVASNA

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.