Interviu cu cea mai nouă actriță de la Teatrul „Andrei Mureșanu”, Anca Pitaru

La câteva ore după un casting care a durat aproape un ceas și la care au concurat încă 24 de actrițe din toată țara, Anca Pitaru a primit, pe 15 ianuarie, unul dintre cele mai îmbucurătoare apeluri telefonice din carieră, după cum ea însăși descrie. Era Anna Popa, managerul Teatrului „Andrei Mureșanu”, care o anunța că a primit postul, devenind astfel „actriță de Sfântu Gheorghe”. Așa că, de câteva zile, Anca a început alături de echipa TAM repetițiile la o nouă premieră: „Frumoasa din pădurea adormită”.  

Cea mai nouă actriță care a venit la Sfântu Gheorghe este originară din București și absolventă a Universității de Artă Teatrală din Sibiu. Printre spectacolele în care artista a fost prezentă se numără „Faust” (2008)”, în regia lui Silviu Purcărete, „Auto da fe” (2009), în regia lui Cristian Theodor Popescu sau „BerlinAlexanderplatz” (2010), în regia lui Dragoș Galgoțiu, toate la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, „Mozart Steps” (spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu) sau one women show-ul – „Sabotaj din iubire”. În 2017, actrița a avut un rol principal în spectacolul „Radikal” de Sever Bârzan, în regia lui Silviu Jicman, o coproducție Casa de Producţie TVR - Green Hours, filmată în studiourile TVR.

Experiența sa este impresionantă, dar la fel sunt și frumusețea ei, simplitatea, sinceritatea și relația, cu suișuri și coborâșuri, pe care o are cu teatrul.

„Observatorul de Covasna” aduce în fața cititorilor săi o nouă premieră, respectiv primul interviu complex pe care artista îl oferă mass-mediei covăsnene. Haideți să o cunoaștem împreună pe Anca Pitaru, atât în rândurile care urmează, cât și începând din 1 martie oficial chiar pe scena TAM!

În primul rând, spune-ne câte ceva despre tine.

Am 30 de ani. Eu sunt de loc din București. Acolo m-am născut și acolo am crescut. Mai târziu, am dat o probă la Sibiu și m-am hotărât să rămân acolo și pentru studii. Am lucrat acolo și am avut niște întâlniri extraordinare. Cred că în general pentru oameni, indiferent care sunt ocupațiile lor, întâlnirile sunt esențiale. Am lucrat la Sibiu o bucată de vreme, iar acum trei, patru zile am venit și am dat concurs și iată-mă aici.

Printre spectacolele în care ai jucat, am remarcat un „One Woman Show”. Cum a fost această experiență?

În școală am fost îndrumați să ne facem un spectacol al nostru. Am primit cartea „Sabotaj în iubire”, după Amelie Nothomb, o scriitoare foarte mișto. Am citit-o și mi-a plăcut foarte mult. Eram convinsă că trebuie să fac ceva, ori să iau eu un monolog pentru audiții, dar a venit ideea că trebuie să facem un spectacol. Mi-a luat cam un an și jumătate să îl fac, pentru că nu e așa simplu. (...) Cred că am jucat vreo trei ani spectacolul. A fost o experiență superbă. Am avut public foarte divers, de la copii, până la corporatiști. Am avut emoții de-adevăratelea cu acest spectacol. Am avut și blocaje, adică mi s-a pus negru în fața ochilor și nu mai știam nimic. Cred că pentru mine a fost cam precoce această experiență de one woman show. (...) Norocul meu a fost că eu vibram la treaba asta și că era asumat.

Tu ai ales teatrul sau teatrul te-a ales pe tine?

Ne-am ales unul pe altul (râde). Bineînțeles că la început eu m-am dus înspre el. A fost „o luminiță” care m-a chemat înspre teatru. La îndrumarea unei mari, poate celei mai mari profesoare de teatru din țară, Sanda Manu, m-am dus la un cerc de teatru, la teatrul studențesc „Podul” din București, un spațiu minune. Acolo au crescut mari actori printre care și Dragoș Bucur, Oana Pelea și alții. Eu aveam vreo 17, 18 ani. De acolo eu m-am hotărât să fac teatru. După aceea, au fost multe momente în care nu am mai vrut să continui, inclusiv acum, înainte de concursul acesta. Dar iată că atunci când ești total pierdut, e ceva care te ia de mână și trage înapoi. Știi cum e în meseria asta? Cât dai, atât primești. Dar primești când te aștepți mai puțin și când ai nevoie mai mult. E o meserie în care trebuie să fii total în pielea goală, dacă pot să folosesc expresia asta. Adică trebuie să fii curat și sincer și să mergi până unde nu mai poți. Apoi sigur binele se întoarce spre tine.

Uite că destinul a făcut să vii la noi în oraș. Cum a fost castingul?

Am fost la foarte multe audiții până acum, pentru că asta e meseria noastră. Cred că e al doilea sau al treilea concurs în care m-am simțit extraordinar de bine. Am simțit că a fost un concurs bun și am simțit o susținere din partea juriului înspre deschidere și de a mă arăta cu totul. Am făcut două monologuri, am cântat, am dansat. (...) Eu nu cred în concursurile de cinci minute. Atunci când sunt doar cinci minute, poți să știi că nu îi interesează de tine. Un concurs trebuie să fie cum a fost acum. Am stat o oră înăuntru.

Cum ți s-a părut ideea de a veni la Sfântu Gheorghe? Este o oportunitate ivită la întâmplare sau te-ai gândit vreodată să vii aici?

Mi-am dorit enorm o astfel de oportunitate. Mi se pare extrem de greu în ziua de azi să prinzi un post într-un teatru. (...) Știu despre Teatrul „Andrei Mureșanu” că este un teatru foarte bun, în care vin regizori importanți, știu de trupă că e deschisă și bună. Am auzit de concurs de la o profesoară din Sibiu și am hotărât să mă înscriu. Am venit extrem de relaxată, dar în același timp foarte implicată.

Ce așteptări ai de la acest job?

În anii ăștia am avut niște încercări care m-au forțat să mă maturizez. O să îți spun sincer că nu mai am așteptări, dar știu că o să vină niște regizori cu care eu abia aștept să lucrez. Nu-mi doresc decât să îmi fac meseria și să mă adaptez cu echipa nouă. (...) Nu vreau să îmi fac planuri, ci să mă bucur de ce prezent.  

Ce îți dă emoții mai mari: gândul de a se întâlnit cu un public nou sau gândul de a face parte dintr-o echipă nouă?

Cu echipa mă simt foarte bine. Am avut deja repetiții de două zile și am senzația că îi cunosc de foarte mult timp. E foarte important acest sentiment că simți că poți să și greșești. Am avut experiențe în care lumea era atât de încordată și te simți blocat. Ei, aici nu e așa. Sunt curioasă cum este publicul, dar, dat fiind faptul că acesta este un oraș cultural, sunt sigură că oamenii sunt deschiși.

Ce înseamnă succes și cât de departe se poate merge în actorie la noi în țară?

Faptul că pot să îmi fac meseria într-un loc unde echipa e bună și deschisă și în care lucrurile se mișcă, pentru mine e un succes. (...) Am avut ocazia să merg în multe locuri din lume și am văzut multe spectacole și actori. Fără să vreau, m-am gândit la ce avem noi aici. Avem actori foarte buni, cu posibilități mari, iar regizorii sunt pe măsură.

Faci și teatru, dar și film. Sunt actrițe sau actori pentru care Hollywood e țelul suprem. Cum ți se pare ție această industrie a filmului? Este pentru tine Hollywood un obiectiv?

Sunt o persoană destul de cerebrală, cu picioarele pe pământ și în niciun caz nu mă văd la Hollywood. Pe de altă parte, îmi place să visez foarte mult, dar sunt foarte conștientă de ceea ce am eu nevoie. Iar această industrie de la Hollywood nu mă reprezintă. Prefer filmele din partea de est a Europei și sunt interesată de ceea ce se întâmplă prin Ucraina, spre exemplu.

Ce tipuri de rol preferi, ce tipuri de piese?

Îmi place deopotrivă teatrul contemporan, dacă textele sunt bune, dar pe mine mă interesează foarte mult teatrul clasic. Am o legătură foarte specială cu Shakespeare, ca să zic așa. Dacă pentru mulți e îmbâcsit și vechi, eu cred că e foarte actual și acum, în 2018. Mi-aș dori foarte mult să lucrez Shakespeare. În ceea ce privește rolurile, chiar până anul trecut am jucat roluri de fete de 17, 18 ani, ceea ce nu e un lucru rău. Mă simt bine în zona asta, dar m-am maturizat între timp și pot face și altceva. Aș vrea să exploatez și alte zone.

Îți place drama sau îți place comedia? În care te regăsești mai bine?

Dacă mă întrebai acum cinci ani aș fi spus dramă. De curând, am descoperit că îmi place comedia. De fapt, cred că înainte îmi plăcea drama pentru că aveam impresia că nu pot să fac comedie. Acum am văzut că pot și îmi place. Cineva mi-a spus că drama e mult mai ușor de făcut decât comedia. Nu am înțeles la vremea respectivă, dar acum cred că e adevărat. La comedie trebuie să fii relaxat și e matematică.

Revenind la Sfântu Gheorghe, ce te-ar putea determina să părăsești acest loc de muncă? Tu cât timp te vezi stând aici?

Nu pot să mă gândesc la așa ceva în momentul ăsta, pentru că bucuria e prea mare ca să îmi închipui plecarea. Vreau să cresc aici în continuare.

Dezvăluie-ne puțin din primul rol pe care îl pregătești la Teatrul „Andrei Mureșanu”, din piesa „Frumoasa din pădurea adormită”.

Mie îmi place foarte mult. Va fi teatru-musical. Voi și cânta, din câte am înțeles. Mi se pare că seamănă foarte mult textul cu „Visul unei nopți de vară” a lui Shakespeare. Eu o să fiu Zâna Speranței, care este transformată într-un mistreț de către o zână rea. Mi se pare o joacă frumoasă. E cu muzică, dans, mișcare. Va fi un spectacol frumos.

Pentru covăsnenii care abia așteaptă să te întâlnească la teatru, ce gânduri ai?

De abia aștept întâlnirea cu ei. Îi rog să mă primească bine, să mă accepte în peisajul acesta frumos de aici din Sfântu Gheorghe. Sper să vină în număr cât mai mare la teatru, pentru că eu aici voi fi!

Sursă foto: Alex Gâlmeanu, Rareș Nistor.