Valul pro și contra vaccinării copiilor în județul Covasna
Specialiștii spun că deși nu a luat amploare, fenomenul contra vaccinării există și în Covasna
Aproximativ 4,5% dintre părinții covăsneni și-au manifestat refuzul de a-și vaccina copiii, pe motive îndeosebi religioase ori din cauza informării din surse neavizate, ne arată date ale Direcției de Sănătate Publică a județului Covasna.
Controversata dezbatere națională, care durează de o vreme încoace, cum că vaccinurile ar face mai mult rău decât bine, ele nefiind necesare, a atins și părinții din județul Covasna, dar numărul refuzurilor de vaccinare a copiilor nu este mare, ci ajunge la mai puțin de 5%.
Potrivit specialiștilor însă, la intrarea în colectivitate, acești copii reprezintă un pericol în fața bolilor nu doar pentru ei înșiși, ci pentru toți ceilalți copii cu care intră în contact, indiferent dacă sunt sau nu imunizați.
„Vaccinul salvează vieți. Punct.”
Statistica prezentată, conform căreia aproximativ în 4,5% din cazuri există un refuz din partea părinților vine de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) a județului Covasna. Prezența fenomenului ne-a fost confirmată și de reprezentanta medicilor de familie din județ, doctorul Lucia Seres.
„Deşi fenomenul există şi la noi, din fericire nu a luat amploare. Nu avem multe refuzuri, în total în jur de 4,5%, dintre părinţi refuză vaccinarea copiilor din diferite considerente (religioase, documentare pe diferite forumuri pe internet, etc.)”, ne-a informat directorul DSP Covasna, Ágoston László.
Potrivit președintelui Asociației Medicilor de Familie din județul Covasna, dr. Lucia Seres, părinții care refuză imunizarea nu au niciun motiv să facă acest lucru. „S-a resimțit și la noi acest val, dar nu foarte accentuat. Da, sunt unii părinți care refuză, deși n-au niciun motiv. Odată a fost scris un articol despre vaccinul ROR (n.red. rujeola, oreion, rubeolă), care ar produce autismul. Imediat a fost retras acest articol, iar medicul care l-a scris și-a pierdut dreptul de liberă practică pentru că a făcut afirmații neadevărate. Așa că avem și noi părinți au adoptat medicina mai naturală, dar, din fericire, nu e un fenomen de masă”, ne-a spus dr. Seres.
Atenție de unde ne informăm, subliniază, de asemenea și directorul DSP Covasna. „Nu putem să subliniem îndeajuns importanța efectuării vaccinărilor. Salvează vieți. Punct. Mai degrabă aş atrage atenţia celor care „se documentează” de pe internet, să se gândească la ușurinţa cu care fac ei o postare pe internet. Cu aceeași ușurință poate să posteze oricine orice. Și cum postarea lor nu este verificată asupra realităţii de nimeni, la fel nici postarea altora nu este verificată. Pe Facebook poate scrie oricine aproape orice. Aceste informaţii trebuie tratate cu foarte mare atenţie, şi cu foarte multe semne de întrebare. Sunt unii oameni capabili de foarte multe lucruri pentru audienţă şi pentru like-uri”, a explicat acesta.
Copiii nevaccinați, sursă de infecție și pentru cei imunizați
Întrebată dacă acești 4,5% dintre copiii nevaccinați pot să fie un pericol pentru cei care și-au primit la timp vaccinurile, medicul Lucia Seres ne-a răspuns afirmativ, precizând că vaccinurile oferă o protecție de 95% împotriva bolilor.
„Copiii nevaccinați sunt o sursă de infecție, iar vaccinurile acoperă 95%. Așadar, este un risc, pentru că acești copii nevaccinați pot să dobândească boala și cu tulpini sălbatice. Chiar la cei vaccinați, tulpinile sălbatice scăpate de sub control pot să producă îmbolnăviri. (...) De trei ani se discută legea vaccinării, care cuprinde și propunerea că dacă un copil nu este vaccinat nu are ce căuta în colectivitate. Potrivit acesteia, părinții vor fi chemați la o comisie. Legea mai prevede și că dacă un copil nevaccinat intră în colectivitate, părinții au un anumit termen să își vaccineze copilul. Nu știu de ce se tot tergiversează. Încă nu s-a adoptat legea, e tot în dezbatere publică”, ne-a mai spus doctorul covăsnean.
Rujeola, foarte aproape de noi
Cea mai recentă statistică a DSP Covasna arată că în județul Covasna sunt înregistrate deja 62 de cazuri de rujeolă. Datele mai arată că la nivelul țării numărul cazurilor de apropie de 10.000, iar dintre acestea 34 dintre bolnavi chiar și-au pierdut viața.
„Rujeola s-a apropiat foarte mult de noi. În Brașov chiar săptămâna asta am auzit că au fost înregistrate 400 de cazuri, deci a ajuns în centrul țării. Mai mult, în Brașov pot să fie pacienți și din județul Covasna, că mulți apelează la serviciile de acolo. E posibil ca din aceștia 400 să fie și din județ. Încă nu știm sigur. Doar la externare o să aflăm”, ne-a mai spus medicul Lucia Seres.
„Această epidemie a început încă din anul trecut şi era clar că mai devreme sau mai târziu va ajunge şi în judeţul nostru. Preocuparea noastră era să reducem cât mai mult număr cazurilor din Covasna”, spune și Ágoston László, care a mai precizat că majoritatea bolnavilor covăsneni provin din zona Araci sau Hetea, însă că a existat un focar și în orașul Covasna.
Vaccinarea salvează anual peste 3 milioane de oameni
Potrivit site-ului Ministerului Sănătății, „vaccinul este un preparat biologic care conține microorganisme omorâte sau atenuate, ori fragmente ale acestora. În urma administrării vaccinului, apare un răspuns imun ( de apărare), care ne protejează împotriva bolii produse de microorganismele patogene”.
Aceeași sursă arată că imunizarea salvează „anual peste trei milioane de vieți din întreaga lume, conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Atunci când acoperirea vaccinală este ridicată, numărul persoanelor care contractează boala se reduce considerabil. În lipsa vaccinarii sau atunci când acoperirea vaccinală scade sub 90%, sunt probabile reapariția bolilor și manifestările epidemice”.
Recomandările medicului
Singura metodă de a preveni boala este vaccinul, spune medicul Lucia Seres, care nu ezită să recomande tuturor să apeleze cu încredere la acestea.
„Recomand tuturor să meargă la medicul de familie și să își vaccineze copilul pentru că vaccinurile sunt sigure, sunt testate și nu se fac la orice colț de stradă. Au fost probleme cu aprovizionarea tocmai din motivul că acestea se produc doar în anumite centre care sunt foarte bine verificate. De asemenea, vaccinurile nu conțin mercur. Acestea erau doar în multi-doze, dar în cantitate foarte mică. Și în laptele matern există mai mult mercur decât era în vaccin. Acum nu mai conțin deloc, pentru că nu mai trebuie stabilizat fiind doză unică. Pentru fiecare copil în parte e în cutie separată, cu seringă separată. Vaccinul este unica metodă prin care se poate preveni în mod sigur boala”, încheie doctorul covăsnean.