SOCIAL 9 august 2021

Toată agoniseala de o viață a familiei s-a făcut scrum – mărturii cutremurătoare de la incendiul din Barcani

de David Leonard Bularca | 5872 vizualizări

Când a izbucnit incendiul, în casă se aflau trei persoane; familia cere acum sprijin pentru a reconstrui ceea ce focul a distrus

Săptămâna trecută, un trăsnet a creat pagube însemnate într-o gospodărie din Comuna Barcani. Conform informațiilor transmise de ISU Covasna, în curtea respectivă au ars acoperișul unei case de locuit, anexe ale locuinței, un adăpost de animale și aproximativ 15 tone de furaje. Incendiul a izbucnit joi seara, în jurul orei 22:55, iar în casă se aflau trei persoane, printre care și o femeie în vârstă de 82 de ani. Din fericire, toți au reușit să fugă din calea focului, mai puțin animalele care au fost mistuite de flăcări. În prezent, familia încearcă să reclădească tot ceea ce focul a distrus, însă pagubele mari o face să își pună nădejdea și în ajutorul oamenilor de bine care îi pot sprijini fie financiar, fie cu materiale sau forță de muncă.

Andreea Stănilă, fiica, respectiv nepoata celor care se aflau în casă în momentul izbucnirii incendiului, spune că lucrurile s-au desfășurat rapid. Bolnavă de inimă, bunica a fost dusă la vecini, pentru a se evita o tragedie. Focul care părea că va mistui tot a fost stins cu greu.

„Incendiul a izbucnit în jurul orei 22:55, în urma unui trăsnet, iar în jurul orei 22:56, soțul meu a efectuat primul apel la 112. În acel moment, în casă erau trei persoane: mama mea, Cristina, tatăl meu, Dorel, și bunica mea, în vârstă de 82 de ani, Veroana - moment în care au ieșit din casă părinții mei și au dus-o pe bunica mea la vecini, fiind foarte speriată și având probleme cu inima. Ploua torențial și bătea foarte tare vântul, iar fulgerele brăzdau cerul în toate direcțiile. Bătând foarte tare vântul, flăcările au fost propagate cu ușurință de la grajd si șură la casă, pompierii ajungând după vreo 30 de minute la locul incendiului. Focul a fost stins foarte greu, deoarece au fost foarte mulți baloți de fân depozitați în șura și în podul grajdului”, a declarat pentru Observatorul de Covasna Andreea Stănilă.

„Pagubele materiale sunt uriașe”

Toată agoniseala de o viață a familiei s-a făcut scrum. În incendiu și-au pierdut viața mai multe animale, miei și câini.

„În urma incendiului au murit 11 miei și trei câini foarte buni de pază, printre care și Lizuca, o cățelușă foarte cuminte și harnică. Pagubele materiale sunt uriașe, au pierdut toată agoniseala de o viață strânsă, atât de părinții mei, cât și de bunica mea și fratele meu mai mare, care era plecat de acasă în momentul incendiului”, a mai spus Andreea Stănilă.

Totuși, familia a primit sprijin atât de la vecini, cât și de la autoritățile locale, prin primarul Comunei Barcani.

„O parte din oameni au fost aproape și ne-au sprijinit până acum și o vor face în continuare, inclusiv domnul primar a fost prezent la fața locului atât în noaptea incendiului, cât și după, ajutându-ne cu utilajele de la Primărie să curățăm terenul. Sunt sigură că ne vor sprijini în continuare toți locuitorii Comunei Barcani cât și din împrejurimi pentru demararea lucrărilor de construcții, atât cu sprijin financiar, material, forță de muncă, cât și moral. Autoritățile locale au spus că ne vor sprijini în continuare cu construirea casei, a grajdului de animale și a anexelor necesare depozitării fânului pentru iarnă. Părinții mei o să locuiască o perioadă la noi acasă până o să reușească să construiască casa sau măcar o cameră și baia”, a explicat Andreea Stănilă.

De altfel, edilul Comunei Barcani, Nicolae Pastor, a făcut un apel public pe o rețea de socializare către toți cei care, prin diferite metode, pot ajuta familia greu încercată din comuna pe care o conduce.

„Cred că fiecare dintre noi prețuim acel loc pe care îl numim acasă… Pentru familia Văcăruș, „acasă” a dispărut în seara de 5 August din cauza unui incendiu devastator provocat de un trăznet produs în urma descărcărilor electrice. În urma incendiului, locuința și anexele gospodărești au fost distruse în proporție de 95%, (restul urmând a fi demolat), pe lângă acestea în urma incendiului o parte din animalele din gospodărie nu au mai putut fi salvate. Odată cu casa, au ars aproape toate bunurile din locuință, de la haine, la mobilier și electrocasnice. (…). Haideți să punem mână de la mână! Orice mic gest contează. Este nevoie de materiale de construcție, dar și forță de muncă! Fiecare dintre acestea contează în egală măsură! Rugămintea mea este să rămânem solidari cu această familie aflată în impas de la prima piatră a temeliei până la punerea Sfintei Cruci pe acoperișul celor construite! Oricare dintre noi putem ajunge în această situație! Împreună pentru Barcani, Împreună pentru oameni”, a fost mesajul postat de Nicolae Pastor.

„Nu am mai reușit să salvăm mare lucru”

Nicolae Pastor spune că încă din seara incendiului comunitatea a fost alături de familia greu încercată, însă în zadar.

„Din păcate, a fost o noapte tristă pentru familia Văcăruș, iar totodată pentru noi toți! Sentimentul că în două ore poți pierde tot ce ai strâns într-o viață întreagă ne-a marcat pe fiecare în egală măsură! Deși la incendiu ne-am strâns un număr destul de mare (vecini, angajați ai primăriei, dar și oameni străini care au auzit de acest incendiu), nu am mai reușit să salvăm mare lucru. Aparent, a mai rămas 7/8% din casă, însă, a trebuit să demolăm și restul vineri și sâmbătă! Au mai rămas doar gardul și ghivecele cu flori de la poartă (un simbol al oamenilor gospodari)”, a declarat pentru Observatorul de Covasna primarul din Barcani, care a precizat că familiei i se va oferi în continuare ajutor din partea Primăriei, prin utilaje, forță de muncă și anumite materiale de construcții. Mai mult, la următoarea ședință a Consiliului Local se va discuta și acordarea unui sprijin financiar.

Mulțumiri pentru pompieri

Primarul Comunei Barcani a ținut să le mulțumească pompierilor covăsneni pentru curajul de care au dat dovadă.

„Pe această cale doresc să le mulțumesc angajaților de la Pichetul de pompieri Întorsura Buzăului care au fost pregătiți și instruiți foarte bine pentru acest tip de intervenție! Să vezi că au curajul să scoată butelii de gaz din foc, personal, mă înclin în fața lor! Totodată, aș vrea să spun (dar la modul general) că: „au ajuns târziu pompierii” se datorează faptului că cele 10/12 minute de la apelul 112 până la casa în flăcări par o eternitate pentru cei ce se află într-o situație de genul, iar „au venit fără apă”, nu este adevărat! O cantitate de 10.000 l de apa/mașină, o epuizezi în câteva minute prin pompele de mare presiune. În rest, ne rămâne în sarcina noastră, a autorităților, să creăm infrastructura necesară unor hidranți funcționali, poate și a mai multor mașini de intervenție pentru stingere de incendii”, a explicat Nicolae Pastor.

Duminică, 8 august, la inițiativa primarului, cetățenii au fost chemați să se întâlnească la sediul Primăriei Barcani pentru a discuta cum se pot organiza pentru o strângere de fonduri, care ar urma să se desfășoare pe raza Comunei, dar nu numai.

Este nevoie de orice ajutor în acest moment, ne-a mai spus Andreea Stănilă, de la materialele necesare pentru construcția casei, fân pentru animale și până la bani.

„Avem nevoie în acest moment de sprijin financiar pentru a putea cumpăra materiale de construcție, fier, cărămidă, țiglă și alte materiale și scule pentru efectuarea lucrărilor, cât și fân pentru animale. Cine poate și are posibilitatea să ne ajute să trecem peste această încercare dificilă a vieții îi mulțumim din suflet și Dumnezeu sa îi dea sănătate și să aibă grijă de familia lui în această lume plină de încercări peste care o să trecem cu bine și cu încredere în Dumnezeu”, a declarat, în final, aceasta.

Sume de bani pot fi virate în contul următor, deschis la BRD:

Nume: Adrian-Gheorghe Vacarus, IBAN: RO26BRDE150SV34325481500, Cod SWIFT: BRDEROB.

Sursa foto: Horia Neagoe și Nicolae Pastor

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.