STIREA ZILEI 17 noiembrie 2017

Sfântu Gheorghe, un mic cimitir de rable abandonate

de Iulia Drăghici - Taraș | 2389 vizualizări

Aproape 100 de mașini abandonate au fost identificate de Poliția Locală, în ultimele luni, pe străzile și în parcările din reședința de județ

Autoritățile locale din municipiul Sfântu Gheorghe spun că, din 2017, au cam luat „taurul de coarne” când vine vorba despre autovehiculele abandonate pe domeniul public. În câteva luni, Poliția Locală a identificat aproape 100 de astfel de mașini pe teritoriul municipiului reședință de județ.

E cel puțin dezolant să vezi pe străzile unui oraș care se vrea un model pentru județ și regiune, cum este Sfântu Gheorghe, mașini abandonate pe spațiul public, rable din care curge rugina și sub care cresc, ca în codru, mușchi și buruieni. Imaginea, care nu este o noutate, de fapt, pentru niciun locuitor al orașului, produce cu atât mai multă frustrare cu cât lupta pentru „a prinde” un loc de parcare este ca o probă de supraviețuire în această „junglă urbană”.

Problema nu e de ieri, de azi

Dar problema luată în discuție nu este de ieri, de azi. Sunt ani buni de când cetățenii, sătui poate să primească amenzi din cauza manevrelor de parcare neinspirate, fac interpelări către autoritățile locale, care, ca să fim un pic răutăcioși, găsesc parcă tot alte priorități decât solicitările venite de la oamenii pe care îi servesc.

„Considerăm că se impune o inventariere a autovehiculelor abandonate și luarea unor măsuri. În situația în care nu veți aplica legea în vederea decongestionării parcărilor și a celorlalte spații publice, vom considera acesta un motiv de contestare a eventualelor contravenții privind parcarea. (...) Vă rugăm să faceți distincția între parcarea unui autovehicul și depozitarea sa pe domeniul public”, arată una dintre sesizările făcute încă de vara trecută la Primăria Sfântu Gheorghe, de către un locuitor al orașului.

Ca răspuns, autoritățile locale precizau, la vremea respectivă (august 2016), că „problema autovehiculelor abandonate cu sau fără stăpân este în curs de rezolvare”.

Aproape 100 de mașini identificate, în ultimele luni, de Poliția Locală

Nici nu putem să sperăm că, într-o societate ca aceasta de astăzi, lucrurile să se rezolve peste noapte. Totuși, de câteva luni, Poliția Locală din Sfântu Gheorghe a jurat război fiarelor ruginite care își dau ultimele suflări pe spațiul public.

„Am găsit 98 de autoturisme. Cei mai mulţi proprietari, după ce au fost avertizați, s-au conformat și și-au luat mașinile. Am avut noroc și cu programul Rabla, că multe mașini s-au dus la centre de colectare. Au mai rămas în lucru cei cu care ori nu am reușit să luăm legătura, ori proprietarii nu sunt de aici și am trimis adrese. Mai sunt 28 de mașini care încă sunt în lucru. S-au aplicat și două amenzi la două persoane, de câte 300 de lei, care, deși au fost avertizate, nu s-au conformat”, ne-a declarat șeful Poliției Locale din Sfântu Gheorghe, Hadnagy István.

Problema abandonului de mașini, reglementată de Consiliul Local

În 2013, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat o Hotărâre (214/2013) prin care reglementează în mod concret normele de bună gospodărire pe teritoriul municipiului Sfântu Gheorghe. Între prevederile actului normativ se găsesc, printre altele, și „Norme privind întreținerea și folosirea drumurilor, străzilor și celorlalte căi de comunicații”, care abordează și subiectul vehiculelor abandonate.

Așadar, conform literei 1 din articolul 7 al HCL 214/2013, „este interzisă abandonarea pe domeniul public (pieţe, străzi, trotuare, parcuri, zone verzi etc.) a vehiculelor, a remorcilor şi a utilajelor agricole, a caroseriilor sau a părţilor din vehicule, a utilajelor sau a subansamblelor acestora”.

În 2017, Hotărârea, din nou pe masa consilierilor

Anul acesta, în februarie, acest HCL a primit câteva modificări. Consilierii au votat o nouă variantă a hotărârii, unde se menționează, spre exemplu, ce înseamnă termenul de „abandonat”, când se poate ridica o mașină lăsată pe drum, dar și că se majorează simțitor amenzile pentru proprietarii care încalcă legea în acest sens.

„Având în vedere semnalările adresate instituției noastre din partea locuitorilor din orașul nostru și din partea Poliției Locale, și pentru formarea unui aspect mai favorabil al imaginii orașului, considerăm necesară introducerea unor modificări ale prevederilor din HCL 241/2013, privind Normele de bună gospodărire pe teritoriul Municipiului Sfântu Gheorghe, în legătură cu: - vehiculele abandonate pe spații publice, pentru care proprietarii nu au depus niciun efort pentru transportarea acestora și se propune definirea condițiilor în care un autovehicul poate fi considerat abandonat și aplicarea unei amenzi mai severe pentru neridicarea în urma somației primite”, se arată în expunerea de motive prezentată înainte de votul din februarie al consilierilor.

Din februarie 2017, s-au stabilit amenzi mai mari

Dacă înainte de modificările în HCL, proprietarii care își abandonau mașinile riscau amenzi nesemnificative, între 50 și 150 de lei pentru persoane fizice și de la 100 la 500 de lei pentru persoanele juridice, după ce s-a adoptat noua variantă, situația va fi mai greu de ignorat pentru cei care încalcă legea.

Acum, amenzile pe care autoritățile locale le pot aplica persoanelor fizice sunt între 300 și 1.000 de lei, iar pentru persoanele juridice cuantumul se situează între 1.000 și 2.500 de lei.

Ce înseamnă vehicul „abandonat

Noile prevederi arată, de asemenea, și cum pot să facă polițiștii locali distincția între vehiculele abandonate și celelalte tipuri de vehicule.

„Termenul «abandonat» în cazul vehiculelor sau părților din vehicule se înțelege prin îndeplinirea cumulată a trei din următoarele condiții: - pneuri de pe roți dezumflate și cu semne de îmbătrânire a materialului; - caroserie cu apariția ruginii pe majoritatea elementelor; - elemente demontabile lipsă (roți, faruri, ștergătoare, antene, elemente ornamentale); - parbrize sparte și elemente demontabile interioare lipsă; existența unor obiecte în habitaclu care semnalează utilizarea ca loc de depozitare sau apariția vegetației în interiorul vehiculului”, arată în HCL 241/2013, cu modificările din februarie 2017.

Ce recomandă Poliția Locală

Reprezentanții autorităților locale au și o recomandare pentru cetățenii care ocupă în mod nejustificat domeniul public.

„Singura mea recomandare este să nu țină mașinile pe domeniul public. Dacă nu circulă cu mașina, nu mai poate să circule cu ea din cauza problemelor tehnice și nu poate să o repare, să nu o țină pe domeniul public. Poate să caute o cunoștință, la țară, undeva, să nu mai țină mașina pe spațiul public. Ocupă un loc de parcare, când avem atât de puține. Plus că și ca aspect deranjează. Cel mai bine ar fi, dacă nu mai dorește să pună în circulație mașina, să o ducă la un centru de colectare și să o valorifice acolo”, spune Hadnagy István.

Campania continuă

Misiunea Poliției Locale din Sfântu Gheorghe de a goli orașul de rablele abandonate este abia la început, spune Hadnagy.

„Noi continuăm să identificăm proprietarii și să rezolvăm problema. Sunt cazuri în care mașina e proprietatea unei firme, care nu mai există și nu se știe cine a fost administrator ultima dată, sau proprietarii sunt de cetățenie străină. Mașinile respective, probabil, o să fie luate de către Primărie, în baza legii. Campania a început de câteva luni, dar o să o continuăm de fiecare dată când vom găsi o astfel de mașină”, a conluzionat șeful Poliției Locale, nu înainte de a preciza că procedura legală pe care o aplică începe cu un avertisment, conform căruia, în timp de maximum două săptămâni, proprietarii trebuie să scoată mașina abandonată de pe domeniul public, după care urmează amenda și, în final, ridicarea rablei de către autoritățile locale.

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.