SOCIAL 15 noiembrie 2021

Se caută ajutoare pentru Moș Crăciun! Oamenii pot „adopta” scrisorile copiilor pentru a le îndeplini dorințele

de David Leonard Bularca | 1625 vizualizări

„Îmi doresc și o geacă, dacă nu o dai la alți copii”, este cerința unui băiat către Moș Crăciun

Asociația de Tineret „Împreună pentru Barcani” a lansat o campanie umanitară, organizată cu prilejul apropierii sărbătorilor de Crăciun. În jur de 40 de copilași din comună îi vor scrie o scrisoare lui Moș Crăciun, iar cine își dorește să ajute, poate îndeplini dorințele celor mici. Donațiile se pot face până pe 15 decembrie.

„Eu îmi doresc biscuiți și ciocolată. Îmi doresc și o geacă, dacă nu o dai la alți copii. Pentru mama și tata să aduci ceva să facă de mâncare. Mulțumesc!”, este scris în prima scrisoare adresată lui Moș Crăciun, primită de reprezentanții Asociației de Tineret „Împreună pentru Barcani”. 

Până în acest moment, 11 persoane au răspuns pozitiv inițiativei, spune reprezentanta asociației, Raluca-Maria Bularca.

„Moș Crăciun și-a propus să primească un număr de 30-40 de scrisori de la copilașii de pe raza comunei Barcani. După desfășurarea campaniei „Coșul cu zâmbete în Barcani”, am realizat o listă cu copiii noștri speciali care merită să primească un mic ajutor. Până acum, 11 persoane și-au manifestat dorința de a „adopta” o scrisoare sau de a trimite donații financiare în contul Asociației, pentru a veni în ajutorul Moșului și de a aduce un mic zâmbet pe chipurile celor mici”, a spus, pentru Observatorul de Covasna, aceasta. 

„Vreau să-i încurajez pe toți cei care citesc acest articol să vină în ajutorul Moșului”

Planul este ca cei mici să primească darurile în Ajunul Crăciunului, dacă nu vor fi și alimente perisabile printre lucrurile dăruite. Oamenii pot dona pentru a sprijini demersul până pe 15 decembrie. 

„Dorința noastră a fost ca cei mici să-l primească pe Moșul chiar în Ajunul Crăciunului, dar dacă pachetele pregătite conțin alimente perisabile, atunci distribuirea lor se va face mai devreme. Vreau să-i încurajez pe toți cei care citesc acest articol să vină în ajutorul Moșului pentru a trece pragul copiilor care au cu adevărat nevoie de o mică bucurie! Sunt sigură că toți cei care vor dona, o să primească în schimb multă împlinire sufletească! Donațiile se fac până în data de 15 decembrie”, a mai spus Raluca-Maria Bularca. 

Donații se pot face în contul RO93RNCB0126170220580001, dar și fizic, la sediul asociației din Comuna Barcani (Sat Barcani, nr. 271, strada Principală). 

Nu este prima dată când Asociația de Tineret „Împreună pentru Barcani” vine în ajutorul celor mai puțin norocoși. De exemplu, anul acesta, înainte de sărbătorile pascale, 60 de copii din comună au primit daruri de la voluntarii asociației

Faptul că oamenii sprijină astfel de acțiuni îi face pe reprezentanții asociației să își continue activitatea.

„Mă bucur tare mult că oamenii răspund cu bucurie demersurilor făcute de Asociația noastră, fapt ce ne motivează să ne continuăm cu entuziasm activitatea”, a mai spus, în final, Raluca-Maria Bularca.

Sursa foto: Asociația de Tineret „Împreună pentru Barcani” – Facebook 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.