Sărbătoarea primăverii în județul Covasna: START Zilele Sfântu Gheorghe 2018
Deschiderea oficială a celei mai mari sărbători din județ, marcată de un eveniment organizat în premieră absolută
Concertul „Carl Orff: Carmina Burana” a marcat sâmbătă, la Biserica Romano-Catolică Krisztus Király, debutul oficial al celei de-a 27-a ediții a Zilelor Sfântu Gheorghe. Cea mai semnificativă creație a muzicii clasice scrisă pe un ansamblu simfonic-vocal a deschis apetitul covăsnenilor pentru evenimente de toate felurile, iar organizatorii au pregătit în cele peste nouă zile, cât se vor derula Zilele orașului, sute de activități pentru toate gusturile.
Idealul unei lumi civilizate, frumoase, elegante, presărate cu bun-gust și liniște, după care oftăm îngândurați în zilele obișnuite când suntem prinși în malaxorul cotidianului, nu a mai părut atât de îndepărtat sâmbătă, 21 aprilie, în timpul spectacolului Carl Orff: Carmina Burana, dirijat de Steffen Schlandt. Decorul, prilejul, dar mai ales calitatea interpretării aproape că nu au lăsat de ales celor peste 400 de participanți la eveniment decât să se lase furați de cei peste 200 de artiști și de spectacolul fabulos care le încânta toate simțurile. Timp de mai bine de o oră și jumătate, cea mai semnificativă creație a muzicii clasice scrisă pe un ansamblu simfonic-vocal, Carmina Burana, i-a rupt din amorțeală, pregătindu-i, cum se cuvine, pentru ceea ce urmează în săptămâna 21-29 aprilie: a 27-a ediția a Zilelor Sfântu Gheorghe, sau cum o numesc organizatorii - cea mai mare sărbătoare din Transilvania.
Invitație de meditație asupra vieții
Spectacolul de deschidere a fost așteptat cu sufletul la gură, iar dovada este în primul rând faptul că evenimentul s-a desfășurat cu casa închisă și sala plină până la refuz. Însă cu toate că a fost o provocare în primul rând pentru artiștii care nu au avut decât o zi să repete împreună întregul spectacol, evenimentul s-a încheiat cu ropote de aplauze și cu gândul că a fost alegerea ideală pentru debutul Zilelor orașului, mai ales în condițiile în care QueenClassics by Vlad Maistorovici, în colaborare cu Orchestra Simfonică Bucureşti, deschiderea oficială de anul trecut, a ridicat ștacheta așteptărilor destul de sus.
„Am mai cântat această lucrare în urmă cu opt ani la Brașov, în cadrul Zilelor Brașovului. Îmi aduc aminte cu drag de acest spectacol și când am fost solicitat să îl aduc și la Sfântu Gheorghe m-am bucurat, a fost o onoare”. (...) A fost pentru noi o premieră, fiindcă formațiile care au evoluat astăzi au cântat parțial această lucrare. Profesioniștii de la filarmonici au mai cântat-o, iar ceilalți de la coruri, încă nu. În scurt timp ne-am pregătit pe echipe și pe bucăți diferitele compartimente și le- am asamblat într-o singură zi. Ieri a fost singura zi de repetiții împreună, cu toții, iar astăzi a fost deja concertul. (...) După părerea mea a ieșit în direcția bună. Acest spectacol poate să mobilizeze de la tineri până la vârstnici, fiindcă este o muzică deopotrivă și energică și lirică, are ceva pentru aproape toate gusturile. Această capacitate s-a și văzut în ansamblu – au fost copii de la Campanella de la 10 ani, până la oameni de peste 70 de ani în cor și energia aceasta, a tuturor celor care și-au dorit să cânte s-a transmis. Acest lucru e cel mai important”, a declarat, pentru „Observatorul de Covasna”, după spectacol, dirijorul brașovean Steffen Schlandt.
Muzicianul ne-a explicat de asemenea că mesajul principal al spectacolului Carmina Burana, „este de fapt o reflecție asupra vieții”. Acesta a adăugat că această cantată este compusă din mai multe părți, care descriu atât „soarta, norocul, ce ți-e scris, iubirea, viața, primăvara, nașterea, natura, înflorirea, pe de altă parte, într-adevăr și partea aceea mai tomnatică, înspre iarnă, în care omul și moare, dar și distanța aceasta a vieții noastre, care trebuie să fie cât mai valoroasă. Este de fapt o invitație de meditație asupra vieții”, ne-a mai spus dirijorul renumit și premiat în Germania.
Pe lângă Steffen Schlandt din spectacol au mai făcut parte: Ștefan Ignat – bariton (Opera Naţională Bucureşti) - Valentin Racoveanu – tenor (Opera Naţională Bucureşti) - Sebestyén-Lázár Enikő – soprană (Sfântu Gheorghe) - Orchestra de cameră Georgius, Orchestra de cameră Csíki şi Filarmonica de Stat Târgu Mureş. - Corul de cameră Vox Humana, corul de cameră Pro Musica, corul de cameră Laudate, corul de femei Canticorum şi corul copiilor Campanella (Sfântu Gheorghe).
7 recomandări de evenimente ce nu trebuie ratate
Sutele de evenimente care compun tabloul Zilelor Sfântu Gheorghe din 2018, aduc și în acest an posibilități pentru toate vârstele și gusturile, de la teatru de păpuși și alte spectacole - pentru cei mici, la stand-up comedy, expoziții de pictură, spectacole de teatru, întâlniri cu scriitori, cu artiști – pentru cei mai mari, și nu în ultimul rând – concerte și focurile de artificii – pentru toată lumea. Dintre acestea, câteva evenimente, unele organizate în premieră, altele devenite deja tradiție, ni s-au părut demne pentru a le recomanda cititorilor noștri.
- O telenovelă socialistă – Doru Pop, scriitor – întâlnire cu publicul. Interlocutor: Demény Péter poet, scriitor (RO) – eveniment derulat miercuri, 25 martie, începând cu ora 18:00, la Ceainăria Tein.
- Parada berilor și pălincilor artizanale: prezentarea produselor de bere și pălincă din țară și de peste hotare. Vizitatorii se pot întâlni personal cu meșterii producători de pălincă și bere, în cadrul evenimentului derulat în perioada 27 – 29 aprilie, la Szimpla Sfântu Gheorghe.
- Spectacole acrobatice cu elemente de circ de la Festivalul de Muzică Stradală cu formațiile CommandArte și Soldiers Crew – derulate în weekendul 27 – 29 aprilie.
- Pregătirea tradiționalului bou la proțap, după rețetă originală, cu acompaniament de muzică populară – sâmbătă, 28 aprilie, între 12:00 și 14:00 la hotelul Best Western Park.
- Concert Mano & Friends și prezentarea în premieră absolută a videoclipului celui mai recent single – The Sound of Freedom, de sâmbătă, 28 aprilie 19:30 la Curtea Tinerilor.
- Concert Trei parale – o formație care îi adună pe tinerii orășeni în jurul muzicii vechi specifice spaţiului carpatic, care aduce la un loc muzicile tradiţionale româneşti şi pe cele ale altor popoare ce trăiesc aici. Evenimentul are loc duminică, 29 aprilie, Grădina Artelor de la Muzeul Național Secuiesc, începând cu ora 17:30.
- Concertele din weekend de la Scena Principală, Compact B (vineri, 27 aprilie, ora 21:00), Irina Rimes (sâmbătă, ora 19:30) 28 aprilie, și renumita formație germană Alphaville (duminică, ora 21:00).
Programul complet și toate detaliile despre evenimentele recomandate și nu numai, pe site-ul oficial al evenimentului.
Zilele Sfântu Gheorghe sunt organizate anual în preajma uneia dintre cele mai importante sărbători a creștinătății, celebrată în 23 aprilie, Sfântul Mucenic Gheorghe. În acest context, profităm de ocazie și le transmitem sărbătoriților de astăzi: „La mulți ani, cu împlinirea tuturor dorințelor!”.
Foto Carmina Burana: Santa István Zsolt şi Vargyasi Levente