STIREA ZILEI 3 octombrie 2017

Primăriile și-au majorat salariile, dar uită să respecte legea până la capăt

de Iulia Drăghici - Taraș | 2511 vizualizări

Peste 90% din primăriile covăsnene încalcă prevederea privind transparența veniturilor salariale, conform noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice

Mai puțin de 9% dintre primăriile covăsnene respectă prevederea transparenței veniturilor salariale prevăzută de Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Administrațiile publice erau obligate să publice pe site și la instituție grilele de salarizare pentru fiecare funcție până cel târziu la 30 septembrie, însă peste 90% dintre primării nu au făcut acest lucru. Amenzile, pe care le vor suporta chiar primarii, sunt prevăzute de aceeași lege între 5.000 și 10.000 de lei.

Fie din probleme tehnice, fie din diverse alte motive necunoscute pentru noi, 41 din cele 45 de primării ale județului Covasna nu au afișat, conform legii, lista funcțiilor din instituție și grilele de salarizare aferente pe site, deși termenul final era 30 septembrie.

Cele patru instituții care s-au ocupat să respecte legea în acest sens sunt Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Primăria Orașului Covasna, Primăria Comunei Bodoc și Primăria Municipiului Târgu Secuiesc. Nu doar că site-urile acestor instituții sunt ușor de accesat și bine organizate, dar mai și conțin informațiile solicitate de lege și chiar în plus, ca de exemplu știri. Celelalte însă, lasă cu mult de dorit.

Amenzi de până la 10.000 de lei aplicate primarilor

Articolul 33 din Legea 153/2017 prevede că  privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice „toate autoritățile și instituțiile publice (...) vor publica la sediul propriu și pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie și 30 septembrie ale fiecărui an, și vor menține publicată o listă a tuturor funcțiilor din autoritățile sau instituțiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, cuprinzând următoarele:

a) salariul de bază, solda funcției de bază/salariul funcției de bază, indemnizația de încadrare sau indemnizația lunară, după caz;

b) tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor și premiilor eligibile pentru fiecare funcție, precum și baza legală a acordării acestora;

c) valoarea anuală a voucherelor de vacanță care urmează să fie acordate pentru o perioadă lucrată de un an, precum și baza legală a acordării acestora;

d) valoarea anuală a indemnizației de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioadă lucrată de un an, precum și baza legală a acordării acesteia;

e) orice alte drepturi în bani și/sau în natură, dacă este cazul, precum și baza legală a acordării acestora;

f) orice informații cu privire la posibile limitări ale venitului salarial, precum și baza legală a acestora”.

Surpriză sau nu, aceste informații nu sunt de găsit, așa cum am precizat, la peste 90% dintre primăriile din județul Covasna.

Aceeași lege și același articol arată de asemenea că „nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage răspunderea contravențională a conducătorului autorității sau instituției publice în cauză și se sancționează cu amendă între 5.000 și 10.000 lei”.

Primarii dau vina pe problemele tehnice

Luni, pe 2 octombrie, am făcut o scurtă analiză accesând fiecare site de primărie din județul Covasna, în căutarea grilelor de salarizare, dar se pare că tehnologia le dă bătăi de cap multor funcționari publici. Dacă la majoritatea nu am găsit nici măcar intenția de a publica informațiile prevăzute de lege, la altele, foarte puține, am găsit „pagini în curs de actualizare” sau „pagini în construcție” la categoria „Transparența veniturilor salariale”.

La multe nici măcar nu am găsit o secțiune de „Transparență” a acestor venituri, ca să facă accesul cetățenilor cât mai simplu la aceste informații publice.

Am reușit să contactăm telefonic puțini primari, însă cei cu care am luat legătura telefonic ne-au spus că au înaintat informațiile către subalterni, însă problemele tehnice, ori alte tipuri de probleme care nu țin de ei au dus la această situație cel puțin ingrată.

„Eu cred că informația e publicată încă de vineri. Nu m-am uitat pe site, că nu m-a interesat în mod deosebit, dar am colegii care s-au ocupat de această problemă. Vă rog sunați la secretariat și întrebați colega. (...) Am trimis de vineri, având în vedere care ar fi inutil să le plătim amenda, atât instituția, cât și subsemnatul”, ne-a spus primarul comunei Chichiș, Sánta Gyula.

„Mâine la prima oră o să verific personal. Vor fi afișate informațiile, nici nu se pune problema că nu vor fi. Chiar mâine se va rezolva. Am schimbat firma care se ocupă de site și mai sunt de făcut retușuri și alte schimbări. (...) Mai e un pic de lucru, dar personal o să mă ocup de asta”, ne-a spus și primarul comunei Dobârlău, Bogdan Barbu.

Ce spune Prefectura

Cu toate că amendarea, respectiv controlul acestei spețe nu ține exclusiv de Instituția Prefectului, prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, ne-a declarat că s-a asigurat ca toți primarii să primească informația privind obligativitatea de a publica datele cerute de lege în termenul precizat de aceasta.

„O să verificăm și noi aspectul acesta și sigur, în măsura în care putem să acționăm legal, o vom și face. Le vom solicita să își aducă la îndeplinire și această obligație. Motivele (n.red. pentru care nu s-a îndeplinit această obligație) sunt departe de mine. Practic dânșii aveau să pună pe site-uri salariile pe care le-au stabilit. Nu cred că era mare lucru”, ne-a declarat luni prefectul Sebastian Cucu.

Acesta a revenit ulterior cu precizarea că Inspecția Muncii are posibilitatea și sarcina de a sancționa aceste lacune.

„Nu avem atribuții în a sancționa pentru nepublicarea pe site, dar încă de la apariția legii am făcut întâlniri cu secretarii și cu primarii și le-am comunicat ce au de făcut. Deja am transmis o circulară prin care le-am specificat că au de îndeplinit și această obligație”, ne-a mai spus prefectul județului Covasna.

Poate că nu e inutil să mai spunem că Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice vine și cu obligații, nu doar cu drepturi, dat fiind faptul că experimentul de acum ne arată cât de puțini sunt cei care au înțeles acest lucru până acum.

Later edit: În cazul comunei Chichiș, marți dimineața informațiile au fost publicate pe site-ul primăriei în secțiunea dedicată Transparenței veniturilor salariale”. În cazul comunei Dobârlău, infrormațiile privind salariile au fost publicate printre hotărârile Consiliului Local pe site, nu în secțiunea dedicată salariilor „Ștate funcții personal angajați”. 

Chiar și așa, din păcate, procentajul primăriilor care nu se preocupă de transparența veniturilor nu se schimbă prea mult. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.