Peste 500 de elevi, participanți la cel mai mare concurs de prim ajutor din județ
„Sanitarii Pricepuți” a revenit, după doi ani, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe
Concursul județean de prim ajutor „Sanitarii Pricepuți”, organizat de Crucea Roșie Covasna, a revenit în forță anul acesta, cu o nouă ediție de succes, care s-a bucurat de un număr record de participanți. Peste 500 de elevi de la școli din tot județul au luat parte la probele teoretice și practice, care au avut loc joi, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe.
În concurs au fost înscrise 102 echipe, dintre care 26 pe nivel liceal și 76 pe nivel gimnazial, de la școli din fiecare oraș din județ, dar și din sate. Fiecare echipă a fost formată din cinci membri. Aceștia au fost pregătiți pentru acest eveniment în prealabil atât de profesorii lor coordonatori, care la rândul lor au fost la un curs de prim ajutor desfășurat de Crucea Roșie special pentru acest eveniment, pe partea teoretică. Totodată, pentru partea practică ei au putut participa la un curs, pus la cale tot de organizatorii evenimentului.
„Scopul este de a promova cunoștințele de prim ajutor în rândul tinerilor și profesorilor. (...) Este o probă teoretică, 10 întrebări, după care proba practică, în patru corturi, în care participanții se întâlnesc cu patru situații diferite, în care trebuie să acorde primul ajutor, conform scenariului găsit în cort. De obicei găsesc pacienți inconștienți care respiră, care nu respiră, conștienți care respiră și care nu respiră. Acestea sunt situațiile din cort. (...) Este un număr record de participanți. Niciodată nu am avut atâtea echipe”, ne-a spus unul dintre coordonatorii evenimentului, reprezentant al Crucii Roșii Covasna, Lázár Andrea.
Implicat în eveniment, pe partea de organizare, verificare de cunoștințe medicale și coordonare tehnică a fost și medicul Cezar Popescu. Alături de acesta au fost și 11 asistenți medicali care au ajutat la partea de arbitraj. În plus, de organizare și fluxuri s-au ocupat și 35 de voluntari.
„Fiecare cort a avut câte o scenă, la care au luat parte actori, care au fost tot voluntarii noștri. Ne-am dorit să îi punem pe participanți în fața unor scenarii cu care putem să ne întâlnim zilnic. (...) Cu siguranță am așteptat acest eveniment, dar nu ne-am gândit că vom fi atât de mulți. Din an în an suntem tot mai mulți și ne bucură acest lucru. După părerea mea, concursul „Sanitarii Pricepuți” are o importanță în viața tinerilor și ei simt asta, prin responsabilitatea pe care o primesc și prin faptul că învață ceva ce pot pune în practică, cu mâna lor”, ne-a spus coordonatorul voluntarilor de la Crucea Roșie Covasna, Opra Zsófia-Szende.
De utilitatea cunoștințelor dobândite de pe urma activităților din cadrul evenimentului „Sanitarii Pricepuți” sunt convinși și coordonatorii echipelor participante, care spun și că ar trebui ca aceste cursuri de prim ajutor să fie parte chiar din programa școlară.
„Am venit la acest concurs pentru că are o mare utilitate pentru societate, în general, fiindcă putem face lucruri multe și bune înainte să vină ambulanța. Ăsta este scopul principal. Cred că ar fi foarte bine să fie o disciplină predată în școli cu astfel de cursuri de prim ajutor. Copiii au fost foarte interesați și deschiși. Le-a plăcut și cursul în sine, mai ales că fac lucruri practice și înțeleg că fac un lucru pozitiv pentru viața și sănătatea unei persoane”, ne-a spus coordonatorul a două echipe de la Școala „Gheorghe Zaharia” din Brădet – Întorsura Buzăului, profesorul de sport și coordonatorul unității de învățământ, Cătălin Bularca.
„Faptul că sunt aproape 600 de copii arată că este un interes major din partea generațiilor tinere și asta ne bucură extrem de mult, pentru că, dacă în realitate se întâmplă, Doamne ferește, un necaz, din zece persoane, nu știu dacă una este capabilă să acorde primul ajutor. Scopul nostru acesta este, să facem ceva real, util și ceva care efectiv salvează vieți. (...) Este un lucru foarte important. Eu cred că elevii s-au descurcat foarte bine. Mai ales la nivel liceal, la rezultatele pe care le avem, cred că toate echipele au realizat peste 50%, deci înseamnă că învață și asta este extraordinar”, ne-a declarat directorul Crucii Roșii Covasna, Papp Adolf.
Acesta a precizat și că numărul mare de participanți poate fi pus pe seama nevoii tinerilor de a lucra în echipă, de a fi în comunitate, în aer liber și de a socializa după cei doi ani de pandemie.
Lista câștigătorilor
Chiar dacă toți elevii participanți pot fi cu siguranță declarați câștigători prin simplul fapt că au luat parte la un eveniment cu o miză atât de importantă, de a învăța bazele primului ajutor, acesta a fost totuși un concurs, iar acest lucru înseamnă că au existat și echipe care s-au remarcat prin rezultatele obținute.
Ciclu LICEAL:
Premiul I
Liceul Teologic Reformat - Sfântu Gheorghe
Profesor: BEREKMÉRI Annamária
Echipa: Segítség, bajban vagyok!
Premiul II
Liceul Teologic Reformat - Sfântu Gheorghe
Profesor: Nagy Mónika
Echipa: Ugandai Doboló Görények
Premiul III
Liceul Teologic Reformat - Sfântu Gheorghe
Profesor: Máthé Emese Imola
Echipaj: SOS
Mențiuni
- Liceul Teoretic Mircea Eliade – Întorsura Buzăului
Profesor: Roxana Maria Bobeș
Echipaj: ELIADE C
- Liceul Pedagogic Bod Péter Târgu Secuiesc
Profesor: Czira Ágnes
Echipaj: Piócák
- Liceul Pedagogic Bod Péter Târgu Secuiesc
Profesor: Turóczi Andrea
Echipa: Csibészek
Ciclu GIMNAZIAL:
Premiul I
Școala Gimnazială Turóczi Mózes Târgu Secuiesc
Profesor: Deák Albert Tóth Melitta
Echipa: Axonok
Premiul II
Școala Gimnazială Molnár Józsiás Târgu Secuiesc
Profeso: Sidó Xénia Helga
Echipa: Hemoglobin
Premiul III
Școala Gimnazială Zăbrătău
Profesor: Maria Bularca
Echipaj: Echipa Zăbrătău
Mențiuni
- Școala Gimnazială Molnár Józsiás Târgu Secuiesc
Profesor: Turóczi Olga
Echipaj: Védők
- Școala Gimnazială Váradi József Sfântu Gheorghe
Profesor: György Károly
Echipaj: Jajcsa
- Școala Gimnazială Gaál Mózes Baraolt
Profesor: Józsa Delinke
Echipaj: Vércsepp
- Școala Gimnazială Molnár Józsiás Târgu Secuiesc
Profesor: Bedő Hilda Ágnes
Echipaj: Energiabombák
- Școala Gimnazială Nicolae Russu Sita Buzăului
Profesor: Maria Bularca
Echipaj: Echipa Sita Buzăului
- Școala Gimnazială Turóczi Mózes Târgu Secuiesc
Profesor: Bartalis Irma
Echipa: Kaméleon
- Școala Gimnazială Turóczi Mózes Târgu Secuiesc
Profesor: Szilveszter Orsolya
Echipa: Fagociták
- Școala Gimnazială Turóczi Mózes Târgu Secuiesc
Profesor: Deák Albert Tóth Melitta
Echipa: Neuronok.
Evenimentul este unul cu tradiție în județ și, dacă la început era organizat în curtea sediului Crucii Roșii Covasna, de mai bine de 10 ani acesta are loc în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe.
Anul acesta, concursul a beneficiat de o finanțare de 7.400 de lei din partea Primăriei Sfântu Gheorghe, iar restul cheltuielilor au fost asigurare de Crucea Roșie, din fonduri proprii, sponsorizări și din taxa de participare, care a fost de 20 de lei de elev.