ACTUALITATE 30 decembrie 2024

Clădirile neglijate din Sfântu Gheorghe, supraimpozitate cu până la 400%

de Daniela Luca | 2272 vizualizări

Proprietarii clădirilor neglijate din Sfântu Gheorghe vor plăti impozite majorate cu până la 400%, în urma unei decizii adoptate de Consiliul Local în ședința din decembrie. Șase imobile degradate, care afectează aspectul urbanistic al orașului, au fost incluse în această măsură. Pentru proprietarii care au grijă de imobilele lor, impozitul rămâne la cota minimă prevăzută de lege.

Autoritățile au explicat, în trecut, că unele clădiri sunt supraimpozitate cu 300%, iar altele cu 400% pentru că prezintă grade diferite de degradare.

Despre cele șase clădiri care, conform documentației, afectează negativ aspectul urbanistic al orașului sau reprezintă un pericol din cauza stării avansate de degradare, trei vor fi supraimpozitate cu 300%.

Similar anului trecut, printre acestea se numără sediul Oficiului Județean de Poștă Covasna, situat pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 18, în centrul municipiului. Această clădire a fost subiectul multor demersuri inițiate de autorități pentru a fi preluată, însă niciunul dintre acestea nu a fost finalizat.

Celelalte două imobile care vor fi supraimpozitate cu 300% sunt case de locuit care aparțin unor persoane fizice, amplasate pe străzile Kós Károly nr. 51 și Sălciilor nr. 19.

Cu 400% va fi supraimpozitat un imobil aflat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 17. Acesta aparţine de Electrica Distribuție Transilvania Sud SA, cu sediul în str. Lunca Oltului nr. 9/A din Sfântu Gheorghe.

Tot cu o cotă de majorare de 400% vor fi supraimpozitate și alte două case neîngrijite, situate pe străzile József Attila nr. 96 și Borvíz nr. 28.

„În urma controlului efectuat în data de 21-22.10.2024 s-a constatat faptul că se mențin pentru supraimpozitare clădirile/imobilele încadrate la supraimpozitare și în anul 2025, respectiv următoarele imobile: Str. Sălciilor, nr. 19 (s-a efectuat repararea gardului); str. Borvíz, nr. 28; str. Nicolae Bălcescu, nr. 17; str. 1 Decembrie 1918, nr. 18; str. Kós Károly, nr. 51 (a executat câteva reparații la clădire), str. József Attila, nr. 96”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat luna aceasta de Consiliul Local Sfântu Gheorghe.

Potrivit Codului fiscal, autoritățile locale pot majora cu până la 500% impozitele pentru terenurile și clădirile neglijate, în funcție de anumite criterii. Consiliul Local Sfântu Gheorghe a început încă din anul 2016 să se folosească de această pârghie legală pentru a-i determina pe proprietari să reabiliteze imobilele.

În cadrul aceleiași ședințe, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat nivelul impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2025. Astfel, la fel ca în ultimii ani, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi anul viitor la nivelul minim permis de Codul Fiscal.

Toate impozitele locale, atât cele pe locuinţe şi terenuri, cât şi cele pentru mijloacele de transport, au fost indexate însă cu rata inflaţiei de anul trecut, adică 10,4%, indexare obligatorie prin lege.

Sursa foto: proiect de hotărâre CL.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.