STIREA ZILEI 13 noiembrie 2019

Pediatrii covăsneni vor să facă un studiu județean pe tema sănătății copiilor

de Iulia Drăghici - Taraș | 6196 vizualizări

Anual, specialiștii de la spitalul județean au peste 10.000 de cazuri de rezolvat, majoritatea la urgențe 

Spitalul Județean Fogolyán Kristóf din Sfântu Gheorghe își propune să realizeze un studiu pe județul Covasna privind sănătatea copiilor. Chiar dacă proiectul este încă la stadiul de idee, pediatrii și-ar dori ca în septembrie 2020 să dea startul unor controale generale, prin care să analizeze starea sănătății viitorilor adulți din județul Covasna. 

Totul a pornit dintr-o acțiune de tip Ziua Porților Deschise, organizată anul trecut la Spitalul Județean, când o grupă de copii dintr-o grădiniță, însoțiți de educatoare, au venit să vadă că mediul spitalicesc nu este chiar așa de speriat, ne-a spus managerul spitalului, András Nagy-Róbert. Într-o vizită la cabinetul de oftalmologie, medicul a observat la unul dintre elevi o problemă la un ochi. Copilul s-a întors ulterior cu părinții la un control amănunțit și s-a dovedit că îngrijorarea doctorului a fost justificată pentru că era vorba despre o boală congenitală. Între timp, copilul a fost operat și a scăpat în câteva săptămâni de respectiva problemă, care putea pune chiar în pericol vederea micuțului. 

Astfel, după discuții pornind de la acest caz, conducerea spitalului și medicii de la pediatrie au ajuns la concluzia că ar fi necesară o privire de ansamblu asupra sănătății copiilor din județ, printr-un studiu care să releve specificul acestui segment de populație. 

Medicii de la pediatrie atrag atenția asupra faptului că numărul cazurilor de copii cu diabet este într-o creștere îngrijorătoare, dar și obezitatea sau problemele cu coloana vertebrală sunt din ce în ce mai frecvente în rândul tinerilor. 

Din ce vedem noi, nu mergem înspre bine. De aceea ne-am gândit la un astfel de studiu”, ne-a explicat marți, într-o conferință de presă, medicul specialist pediatru, șefa secției, dr. Bodó Erika. 

Deocamdată suntem la faza de gândire. Vedem și noi această necesitate, că ar trebui să știm ce va fi din mai multe puncte de vedere, adică și din punct de vedere social și din punct de vedere al spitalului pentru că generația de astăzi care crește în fața noastră o să fie pacienții anilor viitori și ar trebui să vedem un trend. Ne gândim cum să facem un proiect de evaluare a sănătății copiilor, (...) din care să vedem inclusiv obezitate, platfus, alergii, mergând până la comportamentul social – fumat, alcool, substanțe. Este important. Vrem să facem un studiu pe tot județul. Sunt peste 30.000 de copii. Vă dați seama că nu putem să facem asta cu patru medici, ci trebuie să ne organizăm. Dar este sigur că avem în vedere ca în viitor să inițiem un astfel de proiect la nivel de județ”, a punctat și András Nagy-Róbert. 

Coordonatorii proiectului se gândesc că acesta ar putea dura aproximativ un an școlar, în primă fază, iar ulterior, fiecare nouă generație înscrisă la școală să intre automat în program. Începutul ar urma să fie cel mai devreme în septembrie 2020. 

Trebuie să ne organizăm. Nu putem să facem de unii singuri. Deja discutăm noi, în intern, cam cum și ce ar trebui să facem și începem să creionăm lucrurile. Eu așa văd, că un start eventual am putea să îl dăm în septembrie anul următor ”, a punctat managerul spitalului. 

Aproximativ 10.000 de cazuri, majoritatea la urgențe 

Medicii pediatrici de la spitalul județean au avut anul trecut aproximativ 9.000 de cazuri în urgențe, iar alte peste 1.000 de consultații în ambulatoriu. Dintre acestea, cam 1.600 au necesitat internare. 

Informațiile vin ca urmare a unui demers inițiat de Spitalul Județean Fogolyán Kristóf din Sfântu Gheorghe prin care se dorește prezentarea către public, prin intermediul mass-media, respectiv a unor conferințe de presă, a personalului medical care își desfășoară activitatea aici. 

În același context s-a precizat că cel târziu la începutul anului viitor va mai fi angajat un medic pediatru de urgență și că demersurile sunt în derulare. Acest pas este pe cât de important, pe atât de necesar, mai ales că se are în vedere, cum s-a anunțat în repetate rânduri, construirea unei secții de urgențe pediatrice distincte de UPU. 

Proiectul de urgență înseamnă și partea de construcție, dar este și partea de personal. Pe partea de personal facem pași mărunți, dar important este că îi facem înainte. Avem deja o colegă care e angajată la urgență și rezolvă cazurile pediatrice de urgență și în contextul de infrastructură de astăzi, iar în decembrie – ianuarie o să organizăm concurs de angajare pentru medic specialist pediatru la urgențe. Facem pași ca la momentul în care va fi și clădire și infrastructură separată, în cadrul urgenței pentru cazurile de pediatrie să avem și cu cine să lucrăm”, ne-a spus managerul spitalului. 

În prezent, secția de pediatrie are cinci medici specialiști pediatri.  

Aceștia spun că în prezent, în ceea ce privește aparaturile, dispun de toate cele necesare și aproape toate cazurile care ajung la spitalul județean sunt rezolvate aici, doar cazurile care necesită ventilație mecanică și terapie intensivă sau cele oncologice sunt direcționate către alte centre, în special cele universitare din marile orașe. 

La spitalul județean, pediatria are medici de gardă non-stop. Secția de pediatrie, reabilitată recent are 45 de paturi, iar saloanele au câte două - trei paturi, cu băi proprii și frigider. 

Programări cu timp de așteptare de câteva ore 

Șefa secției de pediatrie a ținut  să precizeze că în ceea ce privește consultațiile din policlinică, timpul de așteptare la programări este de maximum o zi, dat fiind faptul că este important ca cei mici să fie văzuți în timp cât mai scurt de medici. 

„Programările pentru consultații în ambulatoriu se pot face prin telefon sau online și un lucru pe care trebuie să îl menționez este că pacientul nu trebuie să aștepte ca la adulți. La noi, dacă sună de dimineață, cel mai probabil că va găsi loc în ziua respectivă sau sigur a doua zi. Nu e cazul că se fac programări peste două săptămâni pentru copilul  cu febră ”, a explicat dr. Bodó Erika. 

Totodată, de precizat este și faptul că pentru cazurile ceva mai urgente nu este nevoie întotdeauna de trimitere de la medicul de familie, pentru că, potrivit contractului dintre Spital și Casa de Asigurări de Sănătate, părinții pot veni cu cei mici de maximum două ori pe an pentru consultații de urgență în policlinică și să beneficieze de servicii compensate. 

De multe ori, părinții vin cu copiii la Urgențe și nu știu că pot veni și în policlinică la consult, unde pot primi rețete compensate”, a punctat și dr. Fodor Fruzsina Katalin. 

Totodată, medicii spun și că cei care vor să fie văzuți în cadrul programului din policlinică, adică între orele 08:00 – 15:00, trebuie neapărat să sune sau să se programeze online, pentru că altfel riscă să stea la ușă fără niciun rezultat. 

Când trebuie să mergi la urgențe dacă un copil are febră  

Medicii au ținut să explice și că nu orice febră la copil trebuie să îi sperie pe părinți și să dea fuga la urgențe. Excepție fac acele cazuri care privesc sugarii, respectiv copiii până la trei ani. La copii ceva mai mari, febra, fără alte simptome, poate fi ameliorată încă de acasă cu antitermice. Dacă micuțul are chef de joacă între timp, înseamnă că vizita la urgențe ar putea fi de prisos. Pe de altă parte, dacă starea continuă mai multe zile, trebuie găsită cauza, alături de medicul specialist, înainte de a se ajunge la antibiotice. 

Noi punem accent pe a investiga și afla cauza febrei și nu a trata imediat cu antibiotic. Bineînțeles, dăm antitermice pentru a ameliora starea generală, dar să nu sărim cu antibiotic pentru că din ce în ce mai multe cazuri sunt cele în care avem germeni foarte rezistenți la antibiotice și nu o să avem cu ce să tratăm dacă antibioticele nu se administrează corect”, a punctat șefa de secție de la pediatrie, dr. Bodó Erika. 

O meserie care nu poate fi făcută fără pasiune 

Se spune că zâmbetul vindecă, iar doctorițele de la spitalul județean nu se tem să recunoască acest lucru. Ba chiar spun că, în ciuda programului încărcat și a greutăților ce vin cu fiecare zi de muncă, au întotdeauna la „îndemână” acest leac, pe care îl împart din belșug cu micuții aflați în suferință. 

Meseria de medic pediatru, dar și în general cea de medic, nu poate fi îndeplinită cu succes fără pasiune, ne-au mai împărtășit acestea. Și cu toate că sunt tinere, doctorițele spun că au ales această specializare cu ani în urmă, unele chiar înainte de a știi „cu ce se mănâncă” medicina.  

Diferența de a trata un adult și un copil este că cei mici nu mint niciodată. Al doilea lucru este că majoritatea pacienților pediatrici se pot vindeca. Nu e ca la adulți, că toți au boli cronice și nu poți să zici că l-ai vindecat de tot. La pediatrie mai poți să zici că a venit cu o boală și pleacă fără ea. (...) Să vezi un copil care zâmbește și pleacă bine acasă e cea mai mare satisfacție”, au spus doctorițele.  

Recomandarea către părinți 

Vremea capricioasă poate să le dea bătăi de cap copiilor și implicit părinților, astfel că recomandările medicilor în această perioadă, de alternanțe între cald și frig, este să îi hrănească pe cei mici cu alimente bogate în vitamine și să apeleze la îmbrăcăminte în mai multe straturi. 

În același timp, un sfat important pe care doctorițele pediatrice de la spitalul județean îl oferă este cel de a alege un singur medic pediatru pentru copil. 

Să ni se adreseze cu încredere. Noi încercăm să facem tot posibilul pentru copiii lor. Și când suntem în situațiile în care, să zic, ne depășește cazul, o să îl trimitem la un centru unde o să fie mai bine pentru pacient. Pe cât se poate, sfatul nostru este ca fiecare să găsească un medic al lui, să nu meargă cu o patologie la cinci, șase, șapte medici. Ne întâlnim și cu cazuri de acest gen. (...) La final, părinții nu vor mai știi să aleagă dintre toate sfaturile primite de la medici. Aici nu vorbesc de urgență, ci de bolile obișnuite sau cele cronice. Ar fi bine să se țină de un medic și să țină cont de sfatul lui. E foarte important și pentru copil să ajungă la medicul pe care îl știe”, a punctat dr. Bodó Erika. 

Secția de pediatrie, așa cum este ea dezvăluită din perspectiva doctorițelor de la spitalul județean, este parcă o lume în care zâmbetele și chicotele vesele își fac loc și răzbat luminoase într-un tărâm dominat de durere și boală. Și, în ciuda volumului mare de muncă, ele și echipa spitalului arată că nu se dau în lături de la provocări. Iar faptul că au spus „da” unui proiect istoric, analiza stării de sănătate a copiilor din județ, arată că și-au asumat cu fapte, nu doar cu vorbe, că vor să aibă grijă de sănătatea viitorului județului Covasna.   

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.