O familie sârbo-croată face performanță în sport la Târgu Secuiesc
Soții Kolarević, implicați cu toate forțele în baschetul și patinajul covăsnean
Județul Covasna se afirmă tot mai mult ca un teritoriu magic pentru practicarea sporturilor. Sau poate așa a fost dintotdeauna, dar poveștile de viață care se derulează pe aceste meleaugri nu au fost mereu aduse la lumină, așa cum s-ar cuveni. O astfel de poveste este cea a soților Kolarević, care în mod surprinzător, au ales să vină din Serbia la Târgu Secuiesc, unde luptă să își facă meseria cu dăruire și pasiune, dincolo de dificultățile cu care se confruntă.
Antrenorul de baschet, Ljubomir Kolarević, este angajat la secția feminină a Asociației Clubul Sportiv KSE Tg. Secuiesc. Acolo, își desfășoară activitatea șase echipe, de la junioare până la senioare. L-am abordat pe fostul baschetbalist belgrădean chiar la finele meciului pierdut de covăsnence, în startul grupei semifinale din Liga I, 72-55, în deplasare, cu Rapid București. Cu acest prilej, am aflat în exclusivitate câteva lucruri interesante pe care am simțit nevoia să le împărtășesc cititorilor noștri. „Deocamdată nu putem avea pretenții de rezultate cu această generație. Cu același nucleu abordăm și Campionatul Național de Tineret, sub 20 de ani, iar fetele cresc. Baschetul, ca și sportul în general, este un fenomen social într-un oraș mic, cum este Tg. Secuiesc”, a deschis Ljubomir Kolarević discuția despre activitatea pe care o desfășoară pe meleagurile noastre.
Tehnicianul din Serbia, țară în care baschetul este o veritabilă „religie”, a scos apoi la iveală câteva dintre nemulțumirile care îl frământă cu privire la felul în care se poate face baschet la Tg. Secuiesc: „Din nefericire, nu suntem ajutați așa cum trebuie. Municipalitatea nu investește în raport direct proporțional cu forța pe care o are baschetul din Tg. Secuiesc. Majoritatea investițiilor vin din bani privați, însă fără ajutorul Primăriei nu putem face mai mult de atât”, a mărturisit el.
Prezența unui antrenor străin la nivelul eșalonului secund al baschetului feminin românesc este un lucru mai rar întâlnit, motiv pentru care l-am chestionat mai mult pe Kolarević cu privire la aventura sa în Covasna. „Am experiențe anterioare în baschetul din România, însă ca în Covasna nu m-am simțit nicăieri. Am antrenat la Timișoara și la Baia Mare, ambele în prima divizie, însă de la fiecare am de primit bani și sunt în derularea proceselor de judecată, pentru recuperarea salariilor restante. La Tg. Secuiesc însă lucrurile stau cu totul altfel. Seriozitatea este maximă, așa că pe data de 6 a fiecărei luni, când aud că vine un mesaj, știu sigur că este de la bancă pentru că mi s-a alimentat contul”, spune cu sinceritate antrenorul, care și-a deschis sufletul, lăsându-ne să îl cunoaștem mai bine.
Ljubomir Kolarević și preferințele sale în materie de baschet
Ljubomir Kolarević rămâne un suporter al baschetului din țara sa natală. „Serbia are o generație foarte bună. La Belgrad, se va organiza în luna mai turneul final al Euroligii, eveniment foarte așteptat de către sârbi. Steaua Roșie are o trupă foarte bună, cu un antrenor tânăr, Dušan Alimpijević, plin de entuziasm”. Discuția pe temă baschetbalistică se leagă ușor și, de la Serbia, trecem la noul copil-minune al baschetului european, Luka Dončić . Iată cum îl caracterizează Ljubomir Kolarević pe starul sloven de la Real Madrid: „Luka Dončić este un fundaș excepțional. Are calități pentru baschet și este foarte serios. Muncește mult și important este să rămână cu picioarele pe pământ. Nu este ușor ca la doar 18 ani să fii campion european de seniori, cu naționala, și să conduci un nume ca Real Madrid, care și la baschet reprezintă tot o galaxie, precum la fotbal. Cu siguranță va ajunge în NBA și va fi un mare jucător. Mulți îl aseamănă cu regretatul Dražen Petrović și, în unele situații, mi s-a cerut și mie să fac comparație între cei doi. Cred că ambii fac parte din rândul celor născuți pentru baschet, însă evoluând în epoci diferite ale sportului, este clar că o privire directă asupra celor doi nu poate fi efectuată cu acuratețe. Baschetul s-a schimbat, lumea s-a schimbat”. Dražen Petrović, decedat tragic într-un accident rutier în 1993, la doar 28 de ani, a fost un mare baschetbalist croat și ex-iugoslav, față de care Ljubomir Kolarević are un respect deosebit. Pe de altă parte, menționăm și că Slovenia a învins anul trecut chiar Serbia în finala Campionatului European, având în Luka Dončić un conducător de joc strălucitor.
Sepsi SIC, rivală și model
Dacă ați crezut că dialogul cu Ljubomir Kolarević se încheie aici, v-ați înșelat. Simpaticul nostru interlocutor este volubil și ne povestește cât de apreciat se simte la Tg. Secuiesc. Într-un județ cum este al nostru, un dialog despre baschet nu putea ocoli subiectul Sepsi SIC Sf. Gheorghe: „Este și bine și rău că avem o astfel de forță chiar în vecinătate. Pe de o parte mă gândesc la motivația pe care o au fetele, văzând cum Sepsi SIC domină baschetul feminin din România și la dorința lor de afirmare. Pe de altă parte, este greu să atragi fonduri și investitori, atât din mediul privat, cât și din cel public. Sperăm însă să ne descurcăm și într-un timp rezonabil să devenim și noi, la Tg. Secuiesc, o pepinieră de forță a baschetului românesc”, a mai spus sârbul.
Soția sa este antrenoare de patinaj
Ljubomir Kolarević ne povestește că a venit în municipiul covăsnean împreună cu soția, Petra Knežević-Kolarević, care este antrenoare de patinaj artistic și patinaj viteză la Tg. Secuiesc. „Soția mea a făcut parte din lotul național al Croației. Îi place foarte mult aici și muncește cu plăcere pe patinoarul descoperit din Tg. Secuiesc. Problema banilor este valabilă și la ei, deoarece chiria pentru o oră pe gheață este destul de piperată”, adaugă Ljubomir Kolarević.
Petra Knežević-Kolarević are grupe formate alături de antrenoarea Bandi Kinga și pregătește copiii pentru Campionatele Naționale de patinaj artistic și patinaj viteză. Recent, pe superbul patinoar în aer liber din Tg. Secuiesc, în organizarea Federației Române de Patinaj, s-a desfășurat Cupa României la patinaj artistic, competiție la startul căreia s-au aflat peste 60 de participanți.
Sperăm ca acest material conturat în jurul familiei Kolarević și al pasiunii acesteia pentru sport să vi se pară potrivit pentru misiunea noastră derulată constant cu scopul de a promova valorile sportului.
Cristian Frisk