Mame eroine și de trei ori femei
De 8 Martie, două mame eroine, cu câte opt copii, ne spun cum se împacă viața de familie și cariera
Zâmbetul mamei, îmbrățișarea ei caldă, privirea în care se citește iubirea fără margini sau până și tonul apăsat al vocii, care ne face să revenim cu picioarele pe pământ când suntem pierduți, sunt cu siguranță în topul celor mai de preț „averi” pe care le putem avea în viață. Nici nu e de mirare că după ce a primit o semnificație aparte, ziua 8 Martie nu trece niciodată ca o zi obișnuită. Milioanele de flori și multitudinea de cadouri își au un rol aparte în aprecierea pe care ne-o arătăm față de doamnele din viețile noastre.
Statisticile din ziua de azi arată că tot mai multe femei renunță la familie în favoarea carierei, gândind probabil, uneori cu argumente solide, că acestea se exclud. Dar, dacă privim cu atenție în jur, o să descoperim că există femei care rămân consecvente față de principala lor menire, aceea de a da naștere copiilor și de a-i crește pentru a deveni adulții responsabili de mâine, dar fără să pună deoparte cariera. „Nu e ușor, dar nici imposibil”, ne spun și ne demonstrează totodată două mămici eroine, cu câte opt copii, care precizează, cu blândețe, că „sentimentul de unitate și bucuria de a fi împreună” merită toate sacrificiile care vin cu acestea.
Femei în toată puterea cuvântului, adevărate doamne care trăiesc și înfloresc prin împlinirea altora. Acestea sunt cele care merită sărbătorite în această zi specială, de 8 Martie. Iar pentru a marca cum se cuvine Ziua Femeii sau a Mamei, cum mai este denumită sărbătoarea, am stat de vorbă cu Maria Popica, profesoară și preoteasă la Întorsura Buzăului și Alemănuța Lihor, profesoară și preoteasă în satul Ciumernic din Sita Buzăului, două exemple de astfel de femei, numite de societate „mame eroine”, cu câte opt copii fiecare, care nu doar că au serviciu, dar țin aproape și demne familii numeroase și mai presus de toate - copii fericiți.
V-ați dorit dintotdeauna să fiți mame?
Poate că nu doar numărul de vieți aduse pe lume este cel care ne face să le privim cu apreciere, ci și faptul că fiecare dintre acești copii este binecrescut, educat, hotărât, harnic și bun, în definitiv întruchiparea, multiplicată, cu opt în aceste cazuri, a celor care le-au dat viață.
Fie că și-au imaginat de când erau mici că vor avea mulți copii, fie că nu, mămicile eroine ne spun că au primit cu bucurie fiecare copilaș, ca pe un dar venit din Ceruri.
„Să fii mamă înseamnă în rând să te jertfești, să te dăruiești, să te lași pe tine pentru ceilalți. Nu pot să spun că mi-am dorit asta de la început. Dacă mă întreba cineva când eram elevă dacă o să am copii, îi spuneam că nu, nu vreau să am niciun copil. Dar totul a venit pe parcurs. Pe măsură ce am avut copii, i-am îndrăgit tot mai mult. Lucrurile s-au schimbat acum. După ce naști și îi vezi pe copiii tăi și începi să îi cunoști, îi iubești tot mai mult”, ne-a spus Maria Popica.
„Bunica mea a avut 10 copii și de când eram domnișoară toată lumea îmi spunea că semăn foarte mult cu ea. Așa că mă gândeam că eu o să am 10 copii. Înainte să ne căsătorim, îi povesteam soțului că îmi doresc o familie cu mulți copii. El fiind singur la părinți a zis că vrea să compenseze. Deși au fost momente când am fost judecați, noi nu am refuzat niciun copil. Fiecare copil este un dar de la Dumnezeu și l-am primit. Și pe următorul, și pe următorul. Nu am spus niciodată nu. Copiii în general aduc bucurie. Noi ne simțim foarte tineri pe lângă ei. (...) Eu spun că ăsta e talantul pe care l-am primit de la Dumnezeu și dacă am primit așa talant, e păcat să-l îngropăm în pământ”, ne-a spus și Alemănuța Lihor.
Carieră versus Familie sau Carieră plus Familie?
Ambele mămici eroine sunt și cadre didactice. Chiar dacă spun că nu e ușor să jongleze cu toate aceste responsabilități, nu s-au gândit să-și pună deoparte carierele, ci mai degrabă le-au combinat, mai ales în contextul în care, în final, acestea se restrâng tot la educația copiilor, ambele fiind profesoare de religie.
„Când îți place și faci cu plăcere, toate lucrurile vin de la sine, pur și simplu. Ușor nu este, dar în același timp nu e nici imposibil, se poate. Eu văd acest lucru (n.red. de a avea un serviciu) ca pe ceva normal”, ne-a spus Maria Popica.
„Eu pot să spun că sunt și o femeie de carieră. Chiar dacă pentru că am familie și copii cariera a rămas puțin mai în urmă, dar tot îmi văd mai departe de școală, ca profesor. Se îmbină foarte bine pentru că și acasă și la școală am grijă de copii. Pentru mine e ceva foarte frumos. Privind din afară, știu că familiile cu mulți copii sunt și admirate de unii, dar și judecate de alții. (...) Datorită faptului că soțul meu este preot, încercăm să trăim o viață mai împăcată cu Dumnezeu”, povestește și Alemănuța Lihor.
Au fost momente când ați simțit că nu mai faceți față?
Nu este de prisos să spunem că pe lângă familie și serviciu, cele două doamne sunt exemple în societate și prin acțiunile caritabile și sociale pe care le desfășoară în comunitățile în care fac parte, sprijinite chiar de familiile lor. Totuși, cum era și de așteptat, niciuna dintre cele două eroine nu a caracterizat ca fiind ușoară viața de mamă cu mulți copii. Întrebate dacă s-au gândit vreo clipă că e prea greu și că nu mai fac față, niciuna nu a negat, însă ambele au spus că au depășit momentele de acest gen abordând gândiri pozitive.
„Gândesc asta, dar în același timp mă încurajez spunând că Dumnezeu ne dă doar atât cât putem să ducem, ceea ce înseamnă că dacă Dumnezeu mi-a dat, pot și trebuie să merg mai departe”, ne-a explicat preoteasa Maria Popica.
„Am întâlnit momente când ne-a fost greu, dar întotdeauna ne-am pus nădejdea în Dumnezeu. Noi suntem o familie religioasă și mai tradițională. Ținem foarte mult legătura cu duhovnicul nostru. Aproape lunar mergem la spovedit și când avem probleme acolo ne spunem păsurile toți. (...) De multe ori, ca părinți noi spunem că avem dreptate, dar se întâmplă poate să fim prea exigenți sau câteodată le dăm prea multe libertate și nu ne dăm seama unde am greșit. Și atunci cerem o a treia opinie”, a dezvăluit și preoteasa Alemănuța Lihor.
De trei ori femeie: mamă, soție și doamnă în societate
În final, am profitat de ocazie și le-am întrebat pe cele două eroine ce gânduri și sfaturi au de 8 Martie pentru femeile din județ, iar „răbdarea” și „iubirea” au fost cuvintele cheie în aceste mesaje.
„Pentru mine, Ziua Femeii, a Mamei, e pe 25 martie, de Ziua Maicii Domnului. Pentru mine Maica Domnului este modelul suprem și sărbătorim de obicei în Biserică, cu flori, cu felicitări și bucurie. Dar fie că sărbătoresc mâine sau pe 25, le doresc tuturor mamelor să aibă în primul rând răbdare. Mamele din ziua de astăzi de întâlnesc cu alte provocări, cum ar fi internetul sau televizorul. Acestea ne rup copiii de lângă noi. De foarte multe ori ajung mari și suntem străini pe lângă ei. Atunci, eu le-aș transmite să aibă răbdare cu copiii, să-i crească și să încerce să-i ocrotească. Cei șapte ani de acasă sunt foarte importanți, de aceea mamele trebuie să fie aproape de copiii lor, să îi cunoască, să facă lucruri împreună pentru că ei chiar au nevoie de părinți și să fie ascultați. (...) La mulți ani! Să fie fericite, frumoase și de trei ori femeie! Adică să fie și mame, să fie și soții și femei în societate. Femeia poate să facă orice dacă își dorește”, a transmis preoteasa Alemănuța Lihor.
„Eu le transmit mamelor să își iubească copiii și dacă îi iubesc cu adevărat, toate vin de la sine. Le urez tuturor mamelor o primăvară frumoasă și senină și plină de bucurie”, a încheiat și preoteasa Maria Popica.
Iubirea întruchipată în fapte și dorința de a fi cele mai bune versiuni ale lor le fac pe aceste femei să devină exemple de urmat în societatea, din păcate, tot mai încercată de dispute și răutăți. Nouă nu ne mai rămâne decât să privim cu admirație spre aceste femei care demonstrează cu fiecare zi ce trece că nimic nu este imposibil.
De asemenea, nu trecem peste ocazie și le urăm tuturor femeilor, fetelor, doamnelor, domnișoarelor, mamelor și bunicilor din viețile voastre să aibă cât mai multe primăveri de vis!
Sursă foto: arhivă personală - Facebook