ŞTIREA ZILEI 20 iunie 2013

Femeia care iubește șerpii

de Covasna Media | 167 vizualizări

Valentina Moraru, singura femeie din România care studiază șerpii: “Încerc să conving oamenii că şerpii sunt niște animale foarte frumoase care pot fi îndrăgite”

Interviu exclusiv de Elena Rotaru

Pe Valentina Moraru o cunosc de câțiva ani buni și chiar dacă am știut cu ce se ocupă, și că este singura femeie din țara noastră care studiază șerpii, domeniul de activitate și preocupările sale au fost mereu un subiect tabu pentru mine. De fapt, greșesc, nu tabu, doar neplăcut.

La cei 27 de ani ai săi, Valentina este absolventă de biologie și de geografie, are un master deja făcut, un proiect de doctorat și o mare pasiune: șerpii.

Balaurul dobrogean (Elaphe sauromates) 3

– Știu că fascinația și curiozitatea ta au pornit undeva prin copilărie, dar mă obsedează o întrebare: de ce șerpii?

– Până să descopăr această pasiune și mie mi-a fost frică de șerpi. Am început cu o ambiție, aceea de a-i demonstra profesoarei mele de biogeografie din Facultatea de Geografie, Universitatea din București, doamna prof. univ. dr. Maria Pătroescu, că nu trebuie să fii neapărat bărbat să poți face asta, ea susținând că nu este un domeniu pentru femei. Ulterior ambiția mea a devenit o mare plăcere.

– O întrebare de persoană ignorantă, de ce avem nevoie de șerpi?

– Aceeași întrebare mi s-ar fi adresat și dacă studiam păienjenii, căpușele, gândacii, viermii sau orice alte animale care provoacă repulsie oamenilor. Da, nu sunt animale plăcute și din punctul nostru de vedere considerăm că nu avem nevoie și că ne-ar fi mai bine fără ele. Însă, din punct de vedere biologic avem nevoie de toate, iar dispariția unui grup taxonomic ar duce la un dezechilibru total în lume cu grave urmări și asupra omului.

– Dacă eu aș spune simplu „șerpi”, tu ce mi-ai răspunde?

– Când aud cuvântul ăsta probabil ar fi vizibil că mi s-ar dilata pupilele și aș începe să te întreb eu: unde, cum și când ai văzut? (Râde!)

– Șarpele este o reptilă care este asociată cu ispita, cu răul, cu teama, cu încercarea de evitare. Spune-mi cel puțin două motive pentru care este necesară studierea și ocrotirea lor.

– În primul rând sunt animale pe cale de dispariție, iar necesitatea ocrotirii lor este acum mai mare ca oricând. Boa de nisip (Eryx jaculus) este o specie de șarpe care se pare că a dispărut din România, nu a mai fost întâlnit de peste 27 de ani... probabil și cu restul se va întâmpla la fel dacă nu vom lua măsuri drastice. Iar în al doilea rând, sunt animale fascinante și deștepte de la care poți învăța foarte multe lucruri interesante.

– Ca de exemplu?

– Complexitatea comportamentului și eleganța mișcărilor acestor animale m-au învățat să le respect și să le apreciez mai mult decât o făceam înainte să fi aprofundat acest domeniu.

– În prezent lucrezi ca biolog în cadrul Parcului Naţional Munţii Măcinului. Cât din activitatea ta are legătură cu pasiunea ta și cu domeniul tău de interes?

– Biodiversitatea Parcului Național Munții Măcinului cuprinde peste 50% din speciile de faună și floră ale României, fiind astfel cel mai bogat parc din țară din punct de vedere al diversității biologice și foarte bun de exploatat științific. Mă bucur aici de o herpetofaună minunată pe care o studiez dinainte de a mă angaja aici. Orice arie protejată din România are un singur biolog, iar acesta monitorizează tot, nu doar grupul taxonomic pe care s-a specializat.

– De curând ai descoperit împreună cu câțiva colegi Balaurul dobrogean (Elaphe sauromates). Cât l-ai căutat și care a fost gândul care te-a încercat la vederea lui?

– Balaurul dobrogean este cel mai rar șarpe din fauna României și în prezent se află pe cale de dispariție, se mai găsește în doar două locuri din țară. Personal îl caut de aproximativ 7 ani și mă aflu printre puținii herpetologi care l-a întâlnit în habitatul lui natural, însă colegii mei îl caută de peste 11 ani. Prima întâlnire a fost foarte emoționantă, nu mă mai puteam opri din a-l admira. Era atât de frumos că nu îmi puteam lua ochii de la el. Peste câțiva ani probabil această specie va dispărea definitiv de pe teritoriul țării, iar întâlnirea cu el va fi doar o amintire.

– Dacă ai opta pentru un șarpe pe care să-l ții în casă care ar fi acela și de ce?

– Mi-ar fi plăcut să am lângă mine toate speciile de șerpi din țara noastră, însă este o crimă să ții în captivitate specii sălbatice. De aceea nu sunt de acord nici cu grădinile zoologice și nici cu circurile de animale... acolo ele sunt chinuite în fiecare zi. Cea mai mare bucurie a mea este să le întâlnesc în natură, iar atunci cand mi se face dor îmi iau rucsacul și merg pe teren.

– Întâlnim în pădure sau în oricare loc din natură un șarpe. Care este sfatul tău de specialist, ce trebuie să facem, cum ar trebui să reacționăm?

– Trebuie cunoscut faptul că la noi în țară există şapte specii de șerpi inofensivi și trei specii veninoase. Speciile inofensive sunt cele cu care vă veți întâlni cel mai des, sunt sperioase și fug la apariția omului. Mușcă foarte rar și doar atunci când se simt agresate (Ex. șarpele de casă, șarpele de apă, șarpele lui Esculap). Speciile veninoase (vipera cu corn, vipera comună și vipera de stepă) se găsesc mai rar și nu stau pe lângă așezările umane. Sunt la fel de sperioase și nu atacă decât dacă încerci să le faci rău.

Reacția pe care m-aș bucura să o aibă fiecare om este să lase șarpele să își vadă de drum și SĂ NU-L MAI OMOARE! Mi se rupe inima când găsesc specii omorâte intenționat fără ca aceste animale să se poată apăra în fața omului.

Șarpele de casă (Natrix natrix)

– Ai fost vreodată mușcată de un reprezentant al pasiunii tale?

– Nu. Şi am umblat chiar și cu mâinile goale pe specii veninoase. Dacă știi cum să te comporți cu ei, să nu îi hărțuiești și cum să te protejezi nu se poate întâmpla nimic. Și, în plus de asta, orice animal simte omul cu intenții rele.

– În căutarea și în munca lor, herpetologii poartă în rucsac vreo metodă de protecție împotriva mușcăturilor sau atacului venit din partea șerpilor?

– Nu! Singura și cea mai bună metodă este să îți faci treaba bine și fără riscuri. Singurele instrumente pe care le avem la noi sunt cârligul herpetologic și o mănușă de sudor pentru speciile veninose. Pentru speciile inofensive nu ne trebuie nimic.

– Mama ta este cea care ți-a suținut pasiunea aceasta oarecum neobișnuită, ei îi este teamă de şerpi?

– Mama m-a susținut tot timpul, dar mereu îmi spune să am grijă. Ei îi este teamă de șerpi, ca majoritatea oamenilor de altfel.

– Ai avut satisfacții în toate aceste studii, căutări și descoperiri?

– Satisfacția cea mai mare este că am ajuns să iubesc broaștele, șopârlele, șerpii și încerc să conving oamenii că sunt niște animale foarte frumoase care pot fi îndrăgite, sau dacă nu le pot îndrăgi măcar să nu le mai facă rău. Acest mesaj aș vrea să ajungă la câți mai muți dintre voi, să învățați să respectați orice animal indiferent de istoria lui. Asta ar fi cea mai mare satisfacție pentru mine! Studiile, căutările și descoperirile de până în prezent constată din ce în ce mai mult impactul acțiunilor umane asupra lor și este trist cum specii pe cale de dispariție mor sub ochii noștri în fiecare zi.

– Din toamnă intenționezi să-ți completezi studiile cu un doctorat. Ai un scop în tot acest demers al tău de studiere și de descoperire a șerpilor sau doar îți urmezi pasiunea?

– Anul acesta mă voi înscrie la doctorat sub îndrumarea domnului acad. dr. Dumitru Murariu, Directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București, iar Teza de Doctorat va fi tot pe o reptilă, pe Broasca țestoasă dobrogeană (Testudo graeca ibera). Am ales această specie deoarece este puțin studiată în țara noastră și împreună cu domnul academician putem aduce o contribuție importantă pentru știință.

– În județul Covasna ai ajuns să studiezi șerpii?

– Nu, încă nu am ajuns, însă mi-ar plăcea foarte mult, mai ales că vă bucurați încă de niște peisaje superbe, neatinse până acum de antropizare.

 

Ramură a zoologiei, herpetologia se ocupă cu studierea reprezentanților claselor Reptilia și Amphibia și are în țara noastră și în lume puțini adepți.

În România, pasionații acestui domeniu au înființat în anul 2002 Societatea Română de Herpetologie (SRH) cu sediul la Cluj, societate care însumează în jur de 30 de cotizanți. „Numărul  membrilor nu a crescut în ultima vreme întrucat sunt destul de puțini cei care sunt cu adevărat pasionați de acest domeniu. Există însă persoane care țin acasă o șopârlă, o țestoasă sau un șarpe; aceștia sunt o altă categorie, ca iubitori ai naturii/animalelor, cu care colaborăm. De asemenea, îi mai putem menționa și pe cei certați cu legile, care colectează ilegal vipere din natură pentru a se îmbogăți” – dr. Ioan Ghira, președintele SRH.

De asemenea, alte două organizații își desfășoară activitatea în acest domeniu, este vorba de Clubul Herpetologic Oradea (înființat în 1998 și care numără peste 50 de membri autohtoni și membri din alte organizații naționale de herpetologie) și Grupul regional Moldavica.

Distribuie articolul:  
|

ŞTIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.