ŞTIREA ZILEI 10 octombrie 2013

„Se vede o schimbare în TAM, oamenii sunt mai optimiști”

de Covasna Media | 21 vizualizări

Interviu cu dramaturgul Radu Macrinici, revenit în echipa Teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe

Noua conducere a Teatrului Andrei Mureșanu (TAM) din Sfântu Gheorghe va însemna nu doar un manageriat în sensul propriu al cuvântului, ci inclusiv o direcție artistică. Iar aceasta va fi dată şi de către dramaturgul Radu Macrinici, cel care revine la Sfântu Gheorghe după o absență de câțiva ani. În plus, Radu Macrinici aduce cu el Festivalul Internațional de Teatru ATELIER, care s-a născut aici în 1992, fiind cel mai vechi festival de gen din România. Dramaturg apreciat, publicat și premiat atât în țară cât și în străinătate, Radu Macrinici aduce un plus de notorietate TAM, un teatru tânăr și totuși atât de încercat în scurta sa viață.

TAM, proiect de suflet

– Domnule Macrinici, ce vă leagă de TAM de ați revenit aici, iată, după opt ani?

– Pot spune că între mine și TAM a fost dragoste la prima vedere. Eram și foarte tânăr, aveam 27 de ani când am devenit director al acestui teatru și doza aceea de entuziasm, combinată cu inconștiență, m-a ajutat să mă adaptez contextului în care intrasem. Asta era în 1992, eram pe atunci cel mai tânăr director de teatru din țară.

– Și asta într-un teatru foarte tânăr, de asemenea…

– Da, TAM se înființase în 1987, însă între acel moment și venirea mea fuseseră evenimentele din decembrie 1989, după care aproape toți actorii au plecat din teatru, fie că s-au întors în București sau altundeva. Practic, trebuia reconstruit totul, refăcută echipa.

– A fost o sarcină grea…?

– Mai degrabă era o perioadă romantică a teatrului românesc, în care totul era posibil. Și am început cu imaginea TAM, care era destul de deteriorată atunci, în mai multe sensuri… Țin minte că și ușa biroului meu era una veche, scorojită, în vreme ce ușile celorlalte birouri eruu frumoase, capitonate… Și am dat comandă de o ușă nouă, însă până a venit am stat câteva zile fără ușă. Iar celor care se mirau, le spuneam în glumă că asta înseamnă că vreau transparență – și gluma am luat-o în serios apoi. Dar mai mult a durat reconstrucția artistică a TAM – să aducem actori, să formăm o trupă stabilă, să câștigăm încredere și popularitate în comunitate și în critica de specialitate. Eu zic, fără nicio exagerare, că în acei ani am pus TAM pe harta teatrelor importante, asta și pentru că, repet, totul era posibil atunci. Existau bani, se investea în cultură și chiar dacă mai erau ingerințe politice, am reușit să le ocolesc. Și un alt lucru pe care am reușit să-l fac prin TAM a fost apropierea celor două culturi de aici: cea română și cea maghiară.

– De ce ați plecat de la Sfântu Gheorghe și ce ați făcut între timp?

– Noul director care a venit în 2004 și-a dorit altceva, o altă echipă, în care eu nu-mi mai găseam locul. Evident, nu m-a dat nimeni afară, am plecat, căci ar fi fost o greșeală să mai rămân. Niciodată nu am rămas acolo unde am simțit că nu e bine să mai stau și cred că așa ar trebui să facă fiecare. Când simțim că nu mai suntem acasă într-un loc, e mai bine să ne găsim altă casă. Un an am fost la Sighișoara, apoi șapte ani la Baia Mare şi încă unul la Oradea.

Fenomenul TAM și Festivalul Atelier

– S-a discutat mult dacă e sau nu nevoie de un teatru românesc aici. Dvs. ce credeți?

– Cred că oriunde și oricând este nevoie de cultură. Și ca să vă răspund oarecum indirect, eu zic că e nevoie de un teatru maghiar și la București.

Festivalul ATELIER va avea loc în iunie 2014 la Sfântu Gheorghe

– Cum s-a născut Festivalul ATELIER?

– A fost soluția mea pentru a scoate TAM în lumea bună, să spun așa. Știam că nu am timp să o fac prea repede prin spectacole și repertoriu – trupa nu era încă foarte stabilă. Și atunci am inventat ATELIER-ul, care în octombrie 1992 a avut prima ediție. Și a fost o lovitură foarte bună de imagine și pot spune că a fost locomotiva care a tras teatrul după ea – oamenii au venit, inclusiv critica, și apoi au tot revenit. TAM a devenit vizibil, au venit invitații la festivaluri, premii, nominalizări la UNITER, s-a scris despre noi în cele mai importante publicații, s-a vorbit la TV și Radio despre „fenomenul TAM”.

– Nu vă temeți de readucerea ATELIER-ului la Sfântu Gheorghe, după ani în care în alte părți a primit finanțări remarcabile?

– La Baia Mare festivalul a fost apreciat și finanțat ca atare. La Sfântu Gheorghe poate că  finanțarea locală va fi mai slabă, dar am speranțe să atrag și altfel de bani. În plus, festivalul are o rețetă pe care eu o știu și poate funcționa și cu bani mai puțini, fără să se vadă sărăcia. Cea de-a 21-a ediţie e programată pentru iunie 2014  și aş vrea să fie diferită de celelalte, să se adreseze tuturor categoriilor de public, cu locații diverse, tocmai pentru că a face teatru nu trebuie să ne limiteze la sala de teatru în sine… Iar TAM e ceva special, a fost întotdeauna şi am un sentiment bun pentru ceea ce va urma.

– Ce credeți că a transformat TAM într-un „fenomen”?

– Faptul că noi am știut să ne folosim de acea libertate care era atunci în teatru, cu un repertoriu îndrăzneț, cu regizori tineri. Spiritul de avangardă era la el acasă aici, ne puteam permite să facem ceea ce doream – chiar dacă unii ne contestau, alții ne admirau. Era acel entuziasm al începutului, care pe parcurs s-a mai diminuat – și aici mă refer la întreg teatrul românesc, pentru că nu mai e acea emulație, nebunie, pe care trebuie să o aibă orice artist.

Teatrul, între supraviețuire și pasiune

– De ce s-a pierdut entuziasmul, unde sunt tinerii?

– Cred că lumea a obosit, entuziasmul s-a erodat, unii dintre noi am mai îmbătrânit. Tinerii vin, dar ei văd ce e în jur și nimic nu-i îndeamnă la optimism. Deși acum ar fi momentul – dacă ai ratat momentul tinereții, e cam greu să mai fii entuziast și energic apoi, căci te ajută sufletul dar nu te mai ajută trupul. Pe de altă parte, avem mulți absolvenți de teatru, dar ei trăiesc deocamdată într-un paradis pe care îl vor pierde, cu siguranță, după ce vor intra în teatre. Depinde cine rezistă – e un război al nervilor, iluziilor pierdute, dezamăgirilor, frustrărilor. Nu-mi permit să dau sfaturi, dar am văzut că avem mulți actori tineri talentați, care însă nu-și găsesc de lucru în teatre, trăiesc din reclame, filmulețe, colaborări…  Faci nebunii, dar la o vârstă ai vrea siguranță. Și totuși, în România sunt doar 3.000 de actori în teatre – pentru atât de puțini oameni, nu se găsesc soluții…? Nu e mult, cred că se pot găsi soluții…

– Acum, când v-ați întors în TAM, ce ați regăsit aici?

– M-am bucurat să regăsesc oamenii, majoritatea actorilor şi tehnicienilor pe care eu i-am adus aici. M-am bucurat pentru că mi-am dat seama că am ales bine oamenii, au caracter și putere dacă au rezistat în acest teatru în care se lucrează în condiții grele, iar faptul că nu au plecat îmi confirmă că am ales bine… În rest, am regăsit un oraș mai cochet, mai frumos, mai bine gospodărit. Mi-am regăsit vechii prieteni și aștept cu emoție să mă întâlnesc cu publicul.

– Regăsiți la Sfântu Gheorghe „publicul ideal”?

– Fiecare oraș are un altfel de public. Sunt reacții, preferințe, gusturi diferite. În Sfântu Gheorghe avem un public foarte bun, deschis și receptiv. Se vede că e un oraș în centrul țării, un loc în care curenții de aer, dar şi de idei, se mișcă mai repede. În Baia Mare, Oradea, se vede că acel public e departe de marile nuclee, circulă mai greu. E important să poți merge să vezi ce e la București, la Brașov, la Târgu Mureș. Izolarea nu e bună, nici pentru public, nici pentru artiști, iar internetul nu le rezolvă pe toate.

– Ați pomenit de condițiile grele de la TAM. Credeți că se va schimba ceva în viitor?

– Cred că TAM are o situație asemănătoare cu multe trupe din occident, unde nu e raiul pe pământ, așa cum se crede, în ceea ce priveşte finanțarea teatrelor. Actorii se zbat, aduc de acasă, e o concurență mare, trebuie să dovedească valoare pentru a primi bani. Și cred că asta trebuie să ne anime, spiritul de luptă, agresivitatea în sensul bun, să fim ofensivi; trăim într-o depresiune geografică, nu ne mai trebuie și o depresie psihică. Cred că ce-a fost mai greu a trecut – cât timp există Radu Afrim ca regizor, noul manager Dan Țopa – un om energic, cu soluții realiste pentru marile probleme ale teatrului, va fi bine… deja se vede o schimbare în teatru, oamenii au alt tonus, sunt mai optimiști. Sunt sigur că va veni și finanțarea aşteptată. În anii ’90, TAM era privit ca o Cenușăreasă, dar între timp – ca să folosesc o metaforă – prințul teatrului i-a găsit pantoful, iar apoi TAM a fost privit cu respect, dovedind că e interesat de artă şi nu de altceva.

– Cât de importante au fost premiile pentru TAM și cât de importante sunt în general pentru artiști?

– Sunt foarte importante, dar nu pentru valoarea lor materială. Artiștii au atât de puține motive de bucurie – dincolo de aplauzele efemere, și atunci e bine să ne gândim că premiile recompensează toată strădania lor. Există o cultură a premiilor și e bine să o exersăm. Festivalul ATELIER acordă premii, iar atunci când nu am avut bani, am acordat premii în tablouri, printr-o colaborare cu artiștii plastici. De pildă, Marcel Iureș, premiat anul trecut la ATELIER, a plecat acasă cu un tablou valoros. Și cred că e mai important decât plicul acela subţire cu bani.

Afrim, un regizor-privilegiu

– L-ați pomenit pe Radu Afrim – ce înseamnă el pentru TAM în prezent?

– Radu Afrim înseamnă un privilegiu. Atât pentru spectatori cât și pentru actorii de aici.

– Au fost discuții legate de faptul că poate n-avem nevoie de un teatru, ci doar de câteva spectacole cu „capete de afiș” care atrag publicul. Cum vedeți ideea?

– Cunosc teoria asta și mi se pare total greșită. Prezența unui teatru și a unei trupe în interiorul unei comunități înseamnă mai mult decât spectacole. Înseamnă actorul, întâlnirea cu lumea fascinantă a teatrului, contactul cu publicul, cultura indusă subtil. Comunitatea are nevoie de artă continuă şi nu sporadică – una e să împrumuți, alta e să ai ceva al tău. Iar împrumutul îți crează doar o bucurie de moment. În Sfântu Gheorghe este foarte important să existe teatru românesc – cele două culturi trebuie să interacționeze. Iar TAM a oferit  de-a lungul timpului nu doar teatru ci și seri literare, expoziții de artă plastică şi fotografie, concerte – iar acestea le vom relua, pentru a avea și alte forme de spectacole pentru a ne ţine publicul cât mai aproape. Dacă vreţi, TAM trebuie să fie un centru cultural, pentru a transmite tot ce înseamnă cultură. Teatrul e cel mai bun vector de transmitere a culturii – e rapid, ieftin, accesibil.

– Ce ați dori să le transmiteți celor din Sfântu Gheorghe?

– Mereu când revin într-un loc drag am emoții destul de puternice, pe care mă concentrez să le controlez. Iar aici, cu atât mai mult, pentru că e locul în care am început – am construit un teatru, o trupă, un public. Și am revenit cu speranța că voi reuși să continui, alături de echipa TAM, ceea ce am început atunci.

Distribuie articolul:  
|

ŞTIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.