De 8 Martie, vă oferim în dar povestea centenarei din Sita Buzăului, Margareta Aldea

Bătrânii din viețile noastre adăpostesc în interiorul lor povești cât munți întregi de cărți. Totodată, ei sunt cei care ne învață că fiecare zi trăită pe pământ este o binecuvântare sau că vârsta este doar un număr. Acesta este și cazul Margaretei Aldea, care anul acesta a împlinit 100 de ani și care vine în viețile noastre să ne aducă aminte, în caz că am uitat, importanța bucuriei de a trăi.

De sub năframa neagră îi ieșeau răzlețe câteva fire albe din puținelul păr care i-a mai rămas. Firele îi mângâiau fața fină, brăzdată de riduri, după bunul plac, pentru că mâinile încrețite și degetele lungi ale bătrânei nu se oboseau să le cumințească sub batic. Nu o deranjau. De fapt, poate că nimic nu o deranja în afară de durerea de șale, care o încolțea sub plapuma portocalie trasă peste picioarele bătrâne, altădată zilnic umblate pe dealul din Sita Buzăului, din apropiere de Mănăstirea din comună. Acolo a trăit o viață întreagă. Până iarna trecută.

Puterea universală a cântecului

Margareta Aldea, pentru că despre ea vorbeam, a împlinit 100 de ani în 10 februarie. A sărbătorit în sânul familiei, înconjurată de zarvă, de copii, nepoți, strănepoți și chiar stră-strănepoți. Exact cum îi place ei cel mai mult: cu veselie, departe de singurătate.

Noi am întâlnit-o pentru prima dată zilele trecute, însă zâmbetul mare și strângerea aprigă de mână cu care ne-a întâmpinat spuneau că parcă ne știa de-o viață. Era acea bucurie pură pe care o întâlnești la un bunic ce își vede nepotul după mult timp. „Și călare și pe jos, bine-ați ajuns sănătoși!”, ne-a spus ea, înăbușind un zâmbet copilăros.

Așa am început să discutăm despre cine este de fapt această bătrânică frumoasă din fața ochilor noștri. Nu a durat mult până când am aflat ceea ce ne-a frapat cel mai mult din povestea sa: că Margareta Aldea, această bătrânică neputincioasă ca un copilaș, își găsește puterea în cântece de drag și de dor. Da, în cântec, în puterea muzicii. În dragostea de a cânta și de a se elibera, cu fiecare vers, de durere și neputință.

„Ei, Doamne, Doamne, fost-ai lele cât ai fost... Am trecut prin multe, dar nu m-am lăsat”, a spus, cu un zâmbet până la urechi, bătrânica noastră. În momentul imediat următor a apropiat ochii, și așa mici, și s-a pus pe cântat. Un cântat care avea parcă forța să o transporte înapoi în vremurile când era o fetișcană. Iar noi, audiența ei, ne-am lăsat purtați în folclor și în vremuri de demult.

După fiecare reprezentație, pentru că vizita noastră s-a transformat într-un adevărat recital, de altfel deja cunoscut pentru cei din familie, aflam câte ceva despre cine este Margareta.

Copilăria și tinerețea

S-a născut în Sita Buzăului, într-o familie cu 10 copii. Aveau moară și tot satul îi știa, pentru că mulți le treceau pragul casei în misiunea de a-și mărunți grânele. A făcut școala la Sita Buzăului, pe vremea când Nicolae Russu nu era doar un nume de școală, ci o adevărată personalitate în comună, cel mai renumit învățător. Patru clase a terminat, o mare performanță pentru vremurile de atunci. „Am fost premiantă peste tot”, ne-a împărtășit mândră nevoie mare Margareta.

La 18 ani s-a căsătorit cu cel care i-a căzut cu tronc, Victor, pe care l-a cunoscut la moară și s-a mutat cu el în căsuța din vârf de deal, destul de departe de locul copilăriei. Victor și Margareta Aldea au avut șapte copii, trei băieți și patru fete.

Încă de tânără, pe când pleca în pădurea din preajma casei la adunat de lemne, glasul îi răzbătea printre copaci până în curtea casei, la copiii care își vedeau de ale lor. Muzica și voia bună erau unde era și Margareta și toată lumea știa acest lucru.

Ea și familia ei au trăit de pe urma animalelor, vaci, cai, tauri, pe care le vindeau la contract, dar și din agricultură. Munceau din zori și până în seară pe fiecare petec de pământ, fără utilaje și tehnologii, și nicio brazdă nu rămânea neîntoarsă.

Necazul a făcut ca la 58 de ani să-și piardă dragostea vieții, rămânând văduvă. Și în ziua de astăzi este așa, dovedind parcă ideea că în viață poți iubi cu adevărat doar o singură dată.

Margareta, bătrânica cea micuță, plăpândă, uscățică este un munte de veselie, de dragoste pentru viață. Degetele ei lungi arată că n-a avut o existență trăită în puf, ci că a muncit fără oprire până când oasele neputincioase i-au tăiat elanul. Aniversarea de 80 de ani, spun copiii ei, și-a petrecut-o dansând din inimă un Brâu bătut cu patos, acolo, în curtea casei din dealul unde se află și Mănăstirea din Sita Buzăului.  

Din dragoste pentru Dumnezeu, Margareta și-a donat pământul și casa Mănăstirii și s-a lăsat în ultimii ani în grija călugărițelor de acolo. Însă iarna grea de anul trecut și sfatul măicuțelor au determinat-o pe Teodora, zisă Ica, una dintre fiicele Margaretei, să o ia în grija sa, în casa din satul bărcănean Sărămaș. Noi acolo am găsit-o în carne și oase, însă mintea și sufletul Margaretei erau în comuna vecină, în casa unde a trăit toată viața de adult.

„Slavă Domnului că am văzut iarba verde. Mulțumesc lui Dumnezeu că am văzut lumina zilei”, ne mai spunea, printre cântece și povestiri, Margareta Aldea.

Există vreun secret al longevității?

Există vreun secret al longevității? Nu prea, crede fiica Margaretei, ci mai degrabă traiul după regula „e bun tot felul, dar cu măsură”. E drept și că de-a lungul vieții, fiecare dimineață de duminică o găsea pe Margareta la Biserică, alături de copiii săi, iar fiecare post era respectat cu sfințenie.

Astăzi centenara Margareta Aldea are 17 nepoți, vreo 25 de strănepoți și 5 stră-strănepoți, iar câțiva dintre ei i-au moștenit și pasiunea pentru muzică.

Nu pare să trăiască în regrete, însă un gând nu prea îi dă pace și anume că nu a căutat-o mai insistent pe una dintre surorile sale în vremea când mai trăia. Dar gândul îi piere, cel puțin pe moment, când începe o nouă doină de iubire.

„Mânca-ne-ar Raiul de ne-ar mânca!”, ne-a mai spus, parcă în loc de rămas bun, cu obrajii îmbujorați de veselie, Margareta Aldea.

În vreme ce în majoritatea bătrânilor găsim definiția înțelepciunii, în centenara din Sita Buzăului găsim parcă esența bucuriei de a trăi fiecare zi așa cum vine ea, cu bune și cu rele, iar misiunea ei de a aduce bucurie și pozitivism celor din jur pare încă departe de a se sfârși. Aceasta poate că este și motivul pentru care Margaretei Aldea i-a fost dat să depășească un veac de existență.