STIREA ZILEI 4 noiembrie 2012

Bilanţ la final de mandat

de Covasna Media | 696 vizualizări

Înainte de alegeri unii trag linia după 4 ani în Parlament, alții își fac planuri pentru un nou mandat de deputat sau senator.

Trei dintre cei șase parlamentari din județul Covasna vor să obțină noi mandate la alegerile din 9 decembrie, în vreme ce ceilalți trei se vor reorienta, ca urmare a faptului că nu s-au mai regăsit pe listele finale ale formațiunilor politice care i-au trimis în Parlament acum patru ani sau au renunţat de bunăvoie la a mai candida. Ce au făcut însă din 2008 și până în prezent parlamentarii covăsneni reiese din informațiile pe care le oferă ei înșiși dar și site-ul Camerei Deputaților și al Senatului. La o primă privire, parlamentarii noștri au fost destul de activi și conștiincioși în ceea ce privește prezența și nici nu se poate spune că s-au îmbogățit după patru ani petrecuți în legislativ.

Deputăţie pentru români

Președintele PSD Covasna, Horia Grama, este unul dintre parlamentarii care vrea să mai obțină un mandat, drept pentru care va candida din nou în Colegiul 4 Covasna – Întorsura Buzăului, pentru Camera Deputaților. Potrivit propriilor declarații, Horia Grama a decis să candideze pentru un nou mandat mânat de dorința de a-i reprezenta cum se cuvine pe românii din Covasna și pe covăsneni în general. Apreciind că a reușit în ultimii patru ani de mandat să-i reprezinte bine pe români și să apere interesele acestora atunci când a fost cazul, Horia Grama consideră că mai are nevoie de încă un mandat de parlamentar, tocmai pentru a asigura această reprezentare.

Potrivit site-ului oficial al Camerei Deputaților, deputatul Horia Grama a avut în mandatul 2008-2012 nu mai puțin de 26 de propuneri legislative, iar acestea s-au referit, printre altele, la modificări pe Legea Educației naționale, Legea minelor, Codul Fiscal ș.a. Cele mai multe propuneri au fost însă respinse, în vreme ce altele se află în dezbatere pe ordinea de zi sau au fost trimise deja la Senat. Din 2008 și până în prezent, Horia Grama a avut opt interpelări adresate Guvernului, iar cele mai interesante dintre acestea se referă la „Recunoașterea implicită de către Guvernul României a unui așa-zis Ținut Secuiesc” (2 iunie 2010) și „Desfiinţarea Centrului de Patologie Neuromusculară "dr.Radu Horia" şi relocarea din localitatea Vâlcele în oraşul Întorsura Buzăului” (12 aprilie 2011). În ceea ce privește moțiunile, Grama a semnat zece moțiuni, dintre care opt au fost respinse, una nu a mai fost votată iar una a fost aprobată – căderea Guvernului în luna aprilie a acestui an.

Trei luări de cuvânt în patru ani

Horia Grama a luat cuvântul în plenul Camerei Deputaților de numai trei ori în cei aproape patru ani de deputăție, iar una dintre aceste dăți a fost prilejuită de depunerea jurământului de credință, în 2008.

Potrivit declarației de avere semnate și depuse de către Horia Grama în luna iunie a acestui an la Camera Deputaților, parlamentarul nu a făcut nicio achiziție pe numele său din 2008 încoace. Astfel, Grama are tot două terenuri cumpărate în 2005 și 2006 la Hărman și respectiv Dalnic, un imobil de 360 mp în Hărman, cumpărat în 2006, și două autoturisme, achiziționate în 2001 și 2006. Din declarația de avere reiese că deputatul nu are active financiare de peste 5.000 de euro sau obiecte și colecții de artă care ar depăși această sumă, ba dimpotrivă are un credit de 18.000 de euro, scadent în acest an.

Parlamentar UDMR cu vechime de peste 20 de ani

Deputatul UDMR Márton Árpád este parlamentar cu vechime, el fiind nelipsit din Camera Deputaților din 1990 și până în prezent. Márton Árpád intră în cursa pentru un nou mandat la alegerile din 9 decembrie, fiind convins că mai are multe de spus în legislativul României. În actualul mandat, Márton a avut 23 de inițiative legislative, printre care unele referitoare la Legea Arhivelor sau la indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

Márton Árpád este și inițiatorul Proiectului de Lege privind abrogarea Legii nr.3 din 28 martie 1974, Legea presei din Republica Socialistă România, proiect care a fost dus la final și de care este foarte mândru.

„Pe lângă abrogarea Legii presei socialiste, consider că acest mandat în Parlament a contribuit și la o relație mai bună între autoritățile locale și județene din Covasna și Guvern, ca dovadă că județul este în continuă dezvoltare (...). Îmi doresc un nou mandat pentru că în atâția ani de activitate am deprins o pasiune pentru legislativ, îmi place să mă aflu acolo și sunt unul dintre parlamentarii recunoscuți ca fiind un foarte bun cunoscător al procedurilor parlamentare, poate chiar cel mai bun. Pentru viitorul mandat am mai multe proiecte de lege – Legea Statutului Minorităților, Retrocedarea fondului arhivistic al bisericilor sau reorganizarea teritorială (...). Mai sunt multe de făcut, inclusiv în ceea ce privește folosirea limbii materne în administrație – chiar și în județul Covasna”, a declarat Márton Árpád, care din 2008 și până în prezent a votat patru moțiuni, toate în 2009, toate concepute de UDMR alături de PNL și toate respinse. În relația cu Guvernul, Márton Árpád a fost activ prin 15 întrebări adresate acestuia, având totodată nenumărate luări de cuvânt în plenul Camerei, fiind liderul deputaţilor UDMR.

În ceea ce privește declarația de avere a lui Márton Árpád, aceasta arată că deputatul (care până în 1990 a lucrat ca actor, fiind nu doar absolvent de Drept ci și de Teatru) a devenit proprietar după ce a ajuns în Parlamentul României. Astfel, prima sa achiziție a fost un apartament în Sfântu Gheorghe, cumpărat în 1992; în declarația de avere a deputatului apare cumpărarea unui nou apartament în 2005, cu mențiunea că acesta a fost achiziționat din banii proveniți dintr-o moștenire a soției deputatului. Tot prin moștenire, soția deputatului este titularul unui teren forestier la Gheorgheni, familia având totodată și un autoturism Peugeot, achiziționat în 2008. Familia Márton mai are și depozite în bănci – pentru indemnizații, alte drepturi bănești, inclusiv asigurări de pensii private. Venitul anual încasat de Márton Árpád în 2011 a fost de 50.784 lei, iar cel încasat de către soția, medic de familie, s-a ridicat la 61.460 lei.

De la Primărie la Senat, de la Senat... încotro?

În 2008, fostul primar de Sfântu Gheorghe, Albert Álmos, a decis că a venit vremea să meargă în Senat și a fost ales sub sigla UDMR senator în Colegiul uninominal Sfântu Gheorghe. După patru ani de activitate parlamentară, Albert Álmos spune că Legea zilierilor este marea sa realizare, însă consideră că este loc de mai bine în acest caz, dorindu-se ca inclusiv PFA-urile să poată contracta zilieri. Pe viitor, Albert Álmos vrea sa finalizeze legea care reglementează comercializarea ciupercilor, mai ales că această activitate este larg răspândită în județul Covasna.

Ca senator, Albert Álmos a avut zece inițiative legislative, alături de senatori UDMR, PNL, PD-L și PSD; astfel, senatorul UDMR a contribuit și a susținut o propunere legislativă privind reglementarea marketingului substituenţilor de lapte matern – în dezbatere, o propunere legislativă privind instituirea Zilei Limbii Române – în dezbatere și o propunere legislativă privind unele măsuri referitoare la drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice – devenită Legea 84/14.06.2012. Senatorul nu a avut interpelări adresate primului ministru, dar a avut două declarații politice: una pe tema mediului și alta pe tema descentralizării în administrația publică. În decursul celor patru ani, Albert Álmos a luat cuvântul în plen de 20 de ori și a votat în patru moțiuni.

În 2008, când a intrat în Senat, Albert Álmos avea trei terenuri: două intravilane la Sfântu Gheorghe și unul arabil la Belin (dobândit pe Legea 18); în 2011 a cumpărat încă un teren arabil, tot la Belin. Senatorul are o casă la Bita și o altă casă, precum și un spațiu comercial, la Sfântu Gheorghe – moștenite respectiv cumpărate între 1986 și 1999. În 2001, Albert Álmos și-a cumpărat un Opel Zafira, acesta fiind singurul automobil al său, potrivit declarației de avere. Începând cu 2010, Albert Álmos a deschis cinci depozite în bănci, valoarea totală a acestora fiind de 43.978 lei.

Actual deputat, viitor senator?

Deputatul UDMR Olosz Gergely va candida pentru o funcție de senator în colegiul 2 Covasna – Târgu Secuiesc. În ultimii 4 ani el a fost deputat în același colegiu, iar despre activitatea sa a declarat că și-a concentrat resursele pe rezolvarea problemelor oamenilor pe care îi reprezintă și pe dezvoltarea localităților județului Covasna. Olosz a fost ales deputat pentru prima dată în 2004, apoi reales în 2008. În acest al doilea mandat parlamentarul a avut 16 propuneri legislative și o interpelare recentă, în care cere premierului Victor Ponta să oprească importul de cartofi pentru a sprijini producătorii autohtoni. De asemenea, Olosz a semnat două moțiuni și a luat cuvântul în plen de 20 de ori.

„Avem pregătirea necesară pentru a ajuta agricultura judeţului să ajungă la un nou nivel, o agricultură modernă, la standardele secolului XXI. Trebuie să ne concentrăm atenţia şi energiile pe domeniile care produc o valoare adăugată mare, pe o educaţie eficientă, pe formarea unor specialişti care să transforme judeţul într-o regiune puternică, competitivă. Avem în faţă o perioadă care necesită multă pricepere, calm şi pregătire de cea mai bună calitate. Trebuie să conlucrăm activ pentru a obţine un maximum de resurse pentru comunitatea noastră în perioada 2014–2020, ca să ne putem afirma drept o comunitate puternică pe plan naţional, şi chiar internaţional” – ne-a declarat Olosz. În ceea ce privește averea lui Olosz, aceasta nu s-a prea schimbat în ultimii ani. Olosz are mai multe terenuri agricole și forestiere în Ghidfalău și Sfântu Gheorghe, dar și mai multe apartamente și case de locuit, printre care una la Budapesta și una la Pécs, precum și două spații comerciale.

Din Parlament la CCI

Deputatul Édler András nu va mai candida pentru un nou mandat, acesta fiind ales recent la șefia Camerei de Comerț și Industrie Covasna. În cei 4 ani petrecuți în parlament, Édler avut 18 inițiative legislative dintre care 5 au devenit lege și 8 sunt pe ordinea de zi. De asemenea, el a avut 7 întrebări și interpelări, a semnat 4 moțiuni și a luat cuvântul în plen de 10 ori. Édler consideră că cea mai mare realizare a sa în mandatul de parlamentar a fost adoptarea legii zilierilor. În ceea ce privește declarația de avere, Édler are 4 terenuri intravilane în Sâncrai, iar anul acesta a vândut mai multe terenuri în comuna Malnaș. Deputatul nu are mașină proprietate personală.

A dat Senatul pentru Primărie

Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, a fost până în luna iulie senator în colegiul 2 Covasna – Târgu Secuiesc în 2008. „Scopul meu în Senat a fost acela de a contribui la Reforma Educației, iar una dintre cele mai importante realizări a fost aceea că am reușit acreditarea Universității Sapientia” – ne spune Bokor Tibor. Bokor a candidat la funcția de primar al municipiului Târgu Secuiesc la alegerile locale din acest an, funcție pe care a și câștigat-o. Bokor și-a încheiat mandatul de senator în luna iulie a acestui an, iar în anii petrecuți în Parlamentul României a avut 16 inițiative legislative, 4 interpelări, 28 de luări de cuvânt în plen și a semnat 4 moțiuni. În declarația lui de avere sunt trecute mai multe terenuri în Lunga, Micloșoara și Sânzieni, un apartament la Târgu Secuiesc și o casă la Lunga, precum și un autoturism Skoda.

(monicavajna.wordpress.com)

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.