Interviu cu dr. Claudia Savu, medicul consultant al Centrului de Transfuzii Sanguine din Sfântu Gheorghe.

La numai 34 de ani, Claudia Savu este unul dintre tinerii medici despre care se poate spune că face cinste meseriei sale, o meserie pe cât de frumoasă pe atât de controversată în ultima vreme. Modestă și mereu binevoitoare, Claudia Savu reușește să se împartă între „meseria” de mamă și partea profesională care, în ultimul an, a însemnat conducerea interimară a Centrului de Transfuzie Sanguină din Sfântu Gheorghe și munca de medic de familie, la cabinetul său din Valea Mare. Toate acestea au însemnat muncă multă, adaptarea la un nou sistem, păstrarea unei relații corecte cu pacienții și nenumărate drumuri, dar mai mult decât atât, a însemnat implicare și dedicare, puse în slujba pacienților. Odată cu revenirea directorului Centrului, Andy Rosin, la conducerea instituției, Claudia Savu a fost invitată să se alăture echipei de aici, în calitate de medic al cabinetului Centrului; iar aceasta este o dovadă a recunoașterii muncii pe care a depus-o aici, o dovadă a faptului că nu a trecut pe la Centru fără să construiască ceva și, iată, acum prezența sa se impune în mod firesc, tocmai pentru că a făcut ceva – într-o lume în care puțini dintre noi mai avem vreme sau dispoziție spre a face ceva bine, trainic și cu drag. Am vorbit cu Claudia Savu despre munca în halat alb, despre prezent, viitor și despre alegeri – ce înseamnă toate acestea în viața unei tinere tentate cândva să plece din țară și care a ales, totuși, să rămână acasă, în Sfântu Gheorghe.

– Claudia, de ce ai ales Medicina? Ce te-a îndrumat spre această profesie și care a fost drumul tău?

– Mi-am dorit să fiu medic de când mă știu, adică dintotdeauna. De mică mă jucam cu păpuși, le făceam injecții, puneam bandaje, găsea mama leucoplast peste tot prin casă, lipit peste tot...  era evident că asta îmi doream, deși nu aveam pe nimeni în familie medic, ca să zic că urmam pe cineva.

– Dar pe drum n-au apărut alte tentații?

– Ba da... sunt născută în Covasna, dar pentru că tatăl meu a lucrat în Armată, ne-am tot mutat și primele șase clase le-am urmat la Zagon; pentru că dascălii de acolo au simțit că am mai mult potențial, i-au îndemnat pe părinții mei să mă ducă altundeva la școală, așa că din clasa a șaptea am ajuns la Brașov. Acolo am terminat gimnaziul, după care tot acolo am făcut și liceul, iar apoi Facultatea de Medicină. Dar culmea e că am fost la Liceul de Arhitectură, iar asta m-a făcut să-mi doresc la un moment dat să devin arhitect, a fost și ăsta un vis... Din cauza unor probleme medicale s-a făcut însă o rocadă în viața mea, așa că în cele din urmă am ales Medicina. A fost destul de greu, pentru că de la un liceu de arhitectură m-am reprofilat practic pe medicină și nu am luat niciodată vreo meditație, vreun curs plătit, totul am învățat singură. De asta am fost și sunt foarte mândră că am reușit să intru a 13-a la Facultate, unde erau peste 350 de candidați pe 70 de locuri.

– Cum au fost acei primi ani?

– Au fost anii studenției, frumoși ca toți anii de studenție. Dar și cumplit de grei, cu multă învățătură. Șocul mare a fost când am intrat să lucrăm direct pe cadavre umane – eu mă așteptam să lucrăm pe un șoricel, o broscuță... dar mi-am revenit rapid și am înțeles că asta e munca reală. E o facultate grea, sunt șase ani în care fie ești la cursuri, fie în laboratoare. Primii trei ani am lucrat în laboratoare, dar apoi am intrat în spitale, iar lucrul cu pacienții m-a făcut să simt cu adevărat gustul meseriei de medic.

– De ce medicina de familie?

– Cred că așa mi-a fost menit, asta a fost să fie. Nu mi-a părut niciodată rău că am ales medicina de familie, pentru că-mi place să mă ocup de toate categoriile de vârstă, de la cei pitici până la octogenari... pur și simplu îmi place. Cred că medicina de familie îți „forțează”, să spun așa, abilitățile de medic; probabil că dacă te profilezi pe o singură ramură, ajungi să te supra-specializezi pe ea, pe când așa, în medicina de familie, întâlnești situații complet diferite, parcurgi toată patologia... îmi place și mi-e drag.

– De ce crezi că tinerii de azi nu mai sunt atrași de medicină?

– Nu mai sunt atrași din cauza sistemului, evident. Facultatea înseamnă muncă multă, investiție, iar după șase ani, să te trezești cu un salariu care abia-ți ajunge... asta nu are cum să motiveze tinerii să tragă spre medicină. Iar mulți dintre cei care aleg totuși să facă facultatea asta, aleg să plece peste hotare, pentru că acolo vorbim de alte salarii, alte condiții de lucru, alte perspective, un alt sistem în totalitate. Mulți dintre colegii mei de generație sunt plecați în străinătate, lucrează în spitale din Anglia, Germania, Franța... Mi-a trecut și mie prin cap lucrul ăsta, anul trecut – problemele personale, cumulate cu cele financiare, m-au determinat să-mi caut de lucru afară, ca medic, mi-am și găsit la un moment dat, chiar într-un loc unde am foști colegi de serie.

– Și totuși, acum ești aici – ce s-a întâmplat?

– Tocmai când lucram, ca să zic așa, la planul plecării, a venit oportunitatea aceasta, de a lucra la Centrul de Transfuzii, domnul director Andy Rosin plecând la București iar eu venind în locul său, ca interimar. Am acceptat, era o provocare... dar tentația plecării era mare – sistem pus la punct, condiții de lucru, cazare și masă, beneficii pentru copii – de la grădiniță până la școală... tentația a fost foarte mare. Dar mi-am zis să mai rămân, să văd ce-mi rezervă viața aici, plus că fiica mea era încă foarte micuță... Acum, privind înapoi, se pare că a fost o decizie bună. Am descoperit la Centrul de Transfuzii ceva nou, am învățat multe și cred că am făcut o muncă ce a fost apreciată, din moment ce mi s-a propus să vin pe un post de medic consultant, după ce tocmai mi-am încheiat misiunea ca director interimar.

– Ce a însemnat pentru tine timpul petrecut aici?

– A fost o oportunitate, ceva nou – pentru că am fost manager și medic totodată. Transfuziologia e ceva foarte frumos... Am organizat campanii de donare care au avut succes, cred că am făcut o treabă bună. Dacă e să spun mai multe, e adevărat că mai lucrasem aici cu domnul Rosin, dar pe perioade scurte. Ultimul an însă, cât am fost director interimar, a însemnat mult mai mult management, am învățat cum să fac față unor situații cu care nu mă mai confruntasem din postura de medic, am învățat mai multă administrație, să zic așa. Dar am lucrat cu oameni minunați, care cunosc transfuziile și importanța acestora.

– Cum reacționează oamenii la campaniile de donare?

– Puțin reticent la început, după care lucrurile se clarifică. Plus că oamenii reacționează mult mai bine după ce au trecut prin situații care au necesitat transfuzia de sânge – ei sau prietenii lor apropiați, rudele; asta mobilizează oarecum sentimentele, îi face să înțeleagă cât de importantă e o picătură de sânge. Sunt și dintre cei care vin pentru bonurile de masă sau pentru ziua liberă, pentru că la donare se dă o zi liberă de la muncă, conform legii. Dar cred că e bine de știut că un avantaj foarte important al donării îl reprezintă faptul că noi facem analize complete gratuite la prima donare dintr-un an – biochimie și virusologie; virusologia se face la fiecare donare – SIDA, Sifilis, Hepatita B etc. Dacă  există proleme, sunt anunțați din timp, ceea ce cred că e foarte avantajos, pentru că un set de astfel de analize costă mult dacă sunt făcute altundeva; de altfel, facem și analize contracost, mai ieftine decât la alte laboratoare din oraș.

– Cât înseamnă sângele colectat prin Centrul de Transfuzii în ceea ce privește ajutorul dat spitalelor?

– Cred că înseamnă foarte mult. Prin ce colectăm reușim să acoperim necesarul de sânge pentru toate spitalele din județ, iar atunci când e nevoie mai dăm și la alții. De obicei, trimitem la Târgu Mureș, pentru că acolo ajung mulți pacienți din Covasna, dar ieri de exemplu am trimis la București, unde colecta de sânge a scăzut cu 50% din cauza infecțiilor cu virusul West Nile.

– Aș reveni puțin la discuția despre sistemul medical românesc. De unde crezi că pornesc problemele?

– De sus, evident, de la management. Acolo ar trebui să fie primele schimbări. Dar vorbim și de un cerc vicios, al medicilor blamați de șpagă – dar asta pentru că au salarii mici, foarte mici pentru munca și anii de studii, plus că și pacientul așa e învățat, de pe vremea trecută, că trebuie „să dea”. Din cauza salariilor mici predau medicii și la facultăți, ca să le mai crească veniturile, prin cumul. Situațiile astea de la noi sunt oarecum de înțeles până la urmă, la salariile mici din sistem... Pe de altă parte, am colegi care lucrează afară pe 5.000 de euro, iar ei spun că le-ar fi și jenă, la un astfel de salariu, să aștepte o șpagă de 50 de euro de la vreun pacient; plus de asta, mai e și felul în care pacienții percep sistemul, afară nu ar da nimeni, pentru că nu au un obicei în așa ceva... Spun asta pentru că am auzit și de cazuri în care medici români, lucrând în străinătate, au refuzat plicurile cu bani de la pacienți care erau... români și erau învățați cu sistemul nostru. Vorbim deci de sisteme și concepții diferite.

– Ai avut momente în care să simți că ești neputiincioasă, chiar dacă ești medic?

– Da, sigur că am avut... Atunci când am întâlnit cazuri de boli incurabile, mai ales la copii sau chiar bebeluși; când orice ai face, orice tratament, orice sprijin ai obține, cu orice tratament terapeutic și la oricâte relații ai apela... rămâi neputincios în fața bolii, care pur și simplu te îngenunchează. Am avut cazul unei mame care a murit și a lăsat în urma sa două fetițe... e groaznic, mai ales că sunt la rândul meu mamă. Ceea ce m-a ținut să merg mai departe a fost puterea interioară, gândul că pe viitor vor mai fi multe suflete de ajutat. Și atunci îți mai amintești și de câte un „mulțumesc” spus din inimă, cu lacrimi, de un  pacient – astea sunt cele mai frumoase momente, care pot compensa tristețea și disperarea altora.

– Ce l-ai sfătui pe un tânăr care vrea să urmeze Medicina?

– Medicina este pentru cei care au chemare și nu pentru cei care nu se simt capabili de sacrificii sau pentru cei care vor doar bani. Am și foști colegi care au terminat Medicina și acum lucrează ca reprezentanți medicali – pentru bani, care se pare că sunt mai mulți în domeniul vânzărilor... dar să faci Medicina, vreme de șase ani, pentru a promova un medicament... mai bine nu. Cred că totul trebuie făcut cu sufletul, alegerile implică suflet și dacă ne îngrijim de partea asta, banii vin și ei, în cele din urmă; poate mai târziu sau mai puțini, dar sufletul e mai important în cele din urmă.

– În încheiere, spune-ne unde te vezi în viitor?

– Sincer, cred că tot aici. Simt că mi-am găsit locul la Centrul de Transfuzii și la cabinetul meu. Mă simt apreciată, simt că munca mea are un rost și cred că fac ceva cu folos – pentru că-mi pun sufletul în ceea ce fac.