Ziua Olimpică la Sfântu Gheorghe
Filiala Covasna a Academiei Olimpice Române, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Inspectoratul Școlar și profesorii voluntari, organizează joi crosul „Ziua Olimpică” la Stadionul municipal din Sfântu Gheorghe. Evenimentul este deschis pentru toți iubitorii mișcării, indiferent de vârstă.
Crosul va începe la ora 17, iar înscrierile se fac la fața locului începând cu ora 16:30. Nu se percepe taxă de participare, însă organizatorii îi roagă pe cei care doresc să participe să aducă CNP-ul, necesar atât la înscriere, cât și la ridicarea premiilor. Pot participa și familii, iar acest lucru trebuie precizat la înscriere.
Concursul se va desfășura pe următoarele categorii de vârstă, feminin și masculin: sub 10 ani, 11-15 ani, 16-20 de ani, 21-25 de ani, 26-30 de ani, 31-35 de ani, 36-40 de ani, 41-45 de ani, 46-50 de ani și peste 50 de ani. Vor fi premiați primii trei clasați la fiecare categorie, dar și cea mai numeroasă familie, precum și școala care a adus cei mai mulți participanți.