SPORT 16 aprilie 2013

„Sfântu Gheorghe trebuie să aibă o echipă măcar în Divizia C, dacă nu în B”

de Székely Emőke | 928 vizualizări

Diószegi László, finanţatorul echipei de fotbal OSK Sfântu Gheorghe

Echipa de fotbal OSK Sfântu Gheorghe s-ar putea să nu promoveze anul acesta în Divizia C. Finanțatorul echipei, Diószegi László, spune că vina este în exclusivitate a echipei.

„Din păcate suntem la mâna echipei din Păpăuți. Vom promova în Divizia C dacă vom reuși să câștigăm toate partidele din acest sezon, iar cei din Păpăuți vor suferi o înfrângere sau vor înregistra un egal. Am pierdut pe teren propriu contra acestei echipe, lucru ce nu trebuia să se întâmple. Recunosc că în partida respectivă nu am jucat bine, ei au fost mai buni” – ne-a declarat Diószegi László.

Acesta a precizat că în cazul în care nu vor reuși promovarea anul acesta, nu se vor da bătuți, şi o vor lua de la capăt la anul. Întrebat ce îl motivează în a susține financiar echipa din Sfântu Gheorghe, Diószegi László ne-a răspuns că pasiunea față de acest sport.

„Când eram copil adunam bani în pușculiță pentru a putea merge cu echipa din Sfântu Gheorghe la meciurile din deplasare. Iubesc acest sport și cred că Sfântu Gheorghe trebuie să aibă o echipă măcar în Divizia C, dacă nu în B” – spune Diószegi.

Finanțatorul a vorbit și despre faptul că mulți locuitori ai orașului sunt suporterii altor echipe din județ. Unii țin cu Ilieni, alții țin cu Păpăuți, lucru de neînțeles pentru Diószegi. „Nu înțeleg de ce sunt mulți împotriva noastră. Noi vrem să facem treabă, să promovăm, cu toate că sunt mulți care nici acum nu cred că acest oraș poate și trebuie să aibă o echipă de fotbal” – a conchis Diószegi László.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.