SPORT 27 martie 2014

Sepsi-SIC a pierdut finala Cupei României

de Székely Emőke | 484 vizualizări

După o partidă strânsă și extrem de disputată, echipa de baschet feminin Sepsi-SIC a trebuit să se mulțumească doar cu medalia de argint în finala Cupei României, pe care a pierdut-o în fața ICIM Arad cu scorul de 67-61.

Fetele conduse de Zoran Mikes au început meciul în forță și au condus după primul sfert (17-15), apoi Arad și-a revenit și a câștigat sferturile 2 și 3 (21-13, 15-11). Ultimul sfert a fost strâns, alb-verzii au revenit spectaculos, însă ratările au fost răzbunate, iar Arad a câștigat și anul acesta Cupa României.

Samantha Prahalis a făcut un meci mare, a marcat 26 de puncte și s-a luptat exemplar și în apărare, în timp ce pentru Arad cele mai multe puncte au fost marcate de Engelman, însă și Rhoads, cea care a jucat sezonul trecut la Sfântu Gheorghe, a prins o zi bună și și-a ajutat echipa marcând 14 puncte.

În finala mică Municipal Târgoviște a învins CSBT Alexandria cu scorul de 97-67.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.