SPORT 15 martie 2013

Sepsi-SIC a învins şi Univ. Alba Iulia

de Székely Emőke | 408 vizualizări

baschet sepsi

Miercuri seara, Sala Sporturilor „Szabó Kati” din Sfântu Gheorghe a găzduit partida dintre Sepsi-SIC şi Universitatea Alba Iulia, contând pentru etapa a 27-a a Ligii Naţionale de Baschet Feminin. Echipa din Sfântu Gheorghe a păşit pe teren dornică de revanşă, întrucât în meciul tur jucătoarele au câştigat la 6 puncte diferenţă.

Fetele antrenate de Déri Csaba au început partida în forţă şi au reuşit să obţină un avantaj considerabil încă din primul sfert. În partea a doua a jocului oaspeţii şi-au mai revenit, însă acest lucru nu a contat prea mult la deznodământul partidei, scorul final fiind Sepsi-SIC – Universitatea Alba Iulia 77-65. Cele două formaţii se vor întâlni şi în semifinala Cupei României, la începutul lunii aprilie.

Sâmbătă, în cadrul etapei a 28-a din campionat, Sepsi-SIC va juca în deplasare contra Sportul Studenţesc Bucureşti.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.