Sepsi-SIC a învins din nou Alexandria
Cu Elena Dincă și Calis Loyd în formă maximă, echipa de baschet feminin Sepsi-SIC a înregistrat prima victorie din cadrul play off-ului Ligii Naționale.
Fetele conduse de Zoran Mikes au dominat partida jucată miercuri contra CSBT Alexandria și s-au impus cu scorul de 83-54 (33-11, 19-18, 14-9, 17-16), după ce le-au învins pe teleormănence și în urmă cu câteva zile în semifinala Cupei României. Cele mai multe puncte au fost marcate de Loyd (19), respectiv Principe și Șipoș (câte 16).
De remarcat jocul excelent arătat de Elena Dincă, care a neutralizat-o cu succes pe una dintre cele mai bune jucătoare ale oaspetelor, Alina Chivu, care a marcat un singur punct. De asemenea, Dincă și-a trecut în cont 5 puncte și 11 recuperări.
Returul partidei de miercuri va avea loc sâmbătă.