Sărbătoare la ::Sport-All::
Sportivii Asociației ::Sport-All:: din Sfântu Gheorghe au sărbătorit finalul anului școlar în cadrul unei gale ce a avut loc vineri în sala de conferință a Liceului Teoretic „Székely Mikó”. La eveniment au participat sportivii, părinții și sponsorii, iar la final antrenorul Vass Hunor a acordat diplome și premii celor care au avut cele mai notabile rezultate. Asociația pune accentul pe karate, însă este deschisă și pentru alte discipline sportive, având și o secție de zumba.
„Suntem un club nou, înființat în luna ianuarie a acestui an, însă rezultatele obținute până acum ne arată că suntem pe drumul cel bun. Un fost profesor al meu a spus că atâta timp cât ai mai multe medalii de aur decât de alte culori, nu ai motiv de îngrijorare. Din ianuarie și până acum karatiștii noștri au participat la 7 competiții, din care 3 au fost concursuri internaționale, iar bilanțul este următorul: 34 de medalii de aur, 24 de argint și 20 de bronz, așadar rezultatele sunt excepționale pentru un club nou înființat” – a declarat antrenorul Vass Hunor.
La gala de vineri au fost premiați cei mai buni sportivi ai clubului, pe locul I clasându-se Gödri Mátis Huba, antrenat de Vass Hunor și Radu Gal. Cei doi specialiști au fost la rândul lor premiați de copii, care în următoarele săptămâni vor intra în cantonament.
În ceea ce privește planurile de viitor, cei de la ::Sport-All:: își doresc cât mai multe medalii și în perioada următoare. Admit însă că acest lucru nu este posibil fără sponsori: Orex, Mediterran, Eniplast, Consiliul Local Sfântu Gheorghe și DJST.