SPORT 2 aprilie 2014

Participare covăsneană la Campionatul Național de Escaladă

de Székely Emőke | 610 vizualizări

Trei sportivi ai AS „Adrenalin” din Sfântu Gheorghe au participat în ultimele zile ale lunii martie la Campionatul Național de Escaladă Bouldering, care a avut loc la Fabrica de Cățărat din București. Aceștia s-au întrecut cu alți în jur de 40 de sportivi din țară la categoria seniori-elite.

La fete, Koréh Enikő a terminat concursul pe locul 9, iar același rezultat l-a obținut și Szőcs Károly Csaba la băieți, acesta din urmă reușind să își îmbunătățească rezultatul din semifinale, la capătul cărora se afla doar pe locul 19. Cel de-al treilea sportiv covăsnean, Német László, nu a reușit să se califice în primii 20 de cățărători.

„Acesta a fost ultimul concurs în sală programat pentru sezonul de primăvară, însă vom avea în perioada următoare mai multe competiții destinate juniorilor și copiilor, la care vom participa cu 9 sportivi. Printre cele mai importante concursuri se numără Campionatele Naționale și cele Balcanice” – ne-a declarat președintele AS „Adrenalin”, Szőcs Károly Csaba.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.