Liviu Botoș – triplu campion la gimnastică pentru veterani
Gimnastul Liviu Botoș din Sfântu Gheorghe a reușit să câștige trei medalii de aur la Campionatul Internațional de Gimnastică Artistică destinat veteranilor, competiție ce a avut loc al sfârșitul săptămânii trecute la Nyíregyháza în Ungaria.
La această competiție, România a fost reprezentată de doi gimnaști aparținând Școlii de Gimnastică „Botoș Liviu” din Sfântu Gheorghe. După evoluțiile la cele patru aparate de concurs – sol, cal cu mânere, paralele și bară fixă, Liviu Botoș a reușit să devină campion absolut (individual compus) la categoria 35-39 ani, reușind de asemenea să cucerească alte două medalii de aur în finalele pe aparate la sol și cal cu mânere. Vestea proastă pentru delegația României a fost că cel de al doilea reprezentant, Veres Tibor, a fost nevoit să se retragă din concurs din cauza unei accidentări la umăr. La această ediție a prestigiosului concurs invitații de onoare ai gazdelor au fost Dr. Magyar Zoltán – multiplu campion olimpic, mondial și european, precum și Guczoghy György, triplu campion european.
Gimnaștii veterani din Sfântu Gheorghe au participat anul acesta și la un concurs internațional de gimnastică pentru veterani în Letonia, de unde s-au întors de asemenea cu medalii.