SPORT 1 aprilie 2014

Jakab-Benke Hajnalka şi Dániel Attila, campioni naţionali la duatlon

de Székely Emőke | 519 vizualizări

Jakab-Benke Hajnalka şi Dombi Carsteanu Andras

La sfârșitul săptămânii a avut loc la București Campionatul Național de Duatlon, de unde sportivii covăsneni au reușit să se întoarcă cu trei medalii. La categoria elite Jakab-Benke Hajnalka a obținut medalia de aur, la fel ca Dániel Attila la categoria elite juniori (16-19 ani). La categoria amatori Cârsteanu-Dombi András a reușit să cucerească bronzul la categoria 25-29 de ani.

„A fost un concurs reușit și ne bucurăm că am reușit să câștigăm medalii. A fost duatlon de distanță scurtă, adică 5 km de alergare, 20 de km de ciclism și 2,5 km de alergare. S-au ales aceste distanțe pentru că peste două săptămâni va avea loc Campionatul Balcanic pe aceleași distanțe. Pentru prima oară competiția va fi organizată la Brașov, și având experiența anului trecut, când orașul de sub Tâmpa a găzduit un prestigios concurs de triatlon, cred că va fi o organizare bună” – ne-a declarat Jakab-Benke Hajnalka.

La concurs au mai participat sportivii covăsneni Rápolti Eszter, Rápolti Tamás (copii 9-12 ani), Szekeres Gergő (13-15 ani), Madaras Dániel (16-19 ani) și Máthé Csaba (elite), toți de la Tri-Aluta. Aceștia nu au reușit să urce pe podium, însă au avut evoluții bune, prin care s-au clasat în primii 10 sau 15 concurenţi.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.