SPORT 27 ianuarie 2014

Înotătorii din Sfântu Gheorghe încep sezonul la Berlin

de Székely Emőke | 462 vizualizări

Foto Sportivii CSG pe podium 2013

După succesele înregistrate anul trecut, sportivii Clubului Sportiv „Ciprian” din Sfântu Gheorghe și-au propus obiective îndrăznețe și pentru acest an. Aceștia nu au avut o vacanță prea lungă, astfel că au început pregătirea încă din primele zile ale anului. Și asta pentru că la sfârșitul lunii februarie sportivii vor participa la prima competiție din acest an, turneul „International Swim Meeting Berlin 2014”.

„Vom debuta cu cel mai important eveniment, având în vedere participarea numeroasă a ţărilor/cluburilor din lume acreditate de Federația Internațională de Natație la turneul din Germania, unde ne dorim să obţinem clasări foarte bune la probele unde participăm, chiar şi medalii. Totodată avem ca obiective prioritare obţinerea mai multor titluri naţionale şi bineînţeles, dacă va fi posibil, participarea şi la alte turnee internaţionale de amploare” – a declarat antrenorul Ciprian Grosu.

Acesta a făcut și un bilanț al sezonului trecut, pe care l-a catalogat ca fiind cel mai bun de la înființarea clubului, în 2009.

În 2013 înotătorii clubului au reușit să obțină 4 medalii la Campionatele Naționale și alte zeci la diferitele Cupe ale României. Cele mai importante rezultate au fost obținute de Maria Raluca Artene, 10 ani – campioană naţională în proba de 50m spate, Tompa György Kadosa, 13 ani – vicecampion naţional în proba de 100m bras, Ioana Todoran, Junioare II – vicecampioană naţională în proba de 50m spate și Ioana Hermenean, Junioare II – vicecampioană naţională în proba de 50m craul.

Nu sunt de neglijat nici concursurile organizate de CSG la Sfântu Gheorghe. La Cupa Sprint, organizată în luna octombrie, au participat și sportivi din străinătate, iar concursul Open Swim, ce a avut loc în decembrie, a adus la Sfântu Gheorghe nume grele ale natației din România: preşedinta Federaţiei Române de Nataţie, Camelia Potec, foştii şi actualii mari înotători Anca Pătrăşcoiu, Dragoş Coman, Carmen Bunaciu, Norbert Trandafir, Roxana Samoilă, Alina Hristov, sportivi care au creat un concurs inedit la nivel naţional.

Pentru ca sportivii CSG să își îndeplinească toate obiectivele propuse contează pe sprijinul autorităților, precum și al sponsorilor, fără de care performanța nu este posibilă.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.