SPORT 12 iunie 2013

FC Sepsi este vicecampioana României la futsal [FOTO]

de Székely Emőke | 497 vizualizări

Peste 1.000 de persoane au venit marți în Sala Sporturilor „Szabó Kati” din Sfântu Gheorghe pentru a vedea cea de-a doua (și ultima, din păcate) partidă din cadrul finalei Ligii I la futsal, între FC Sepsi și City’Us Târgu Mureș. Atmosfera a fost una de sărbătoare, publicul și-a încurajat echipa favorită, iar la festivitatea de premiere a aplaudat atât vicecampionii, cât și campionii, componenții echipei din Târgu Mureș.

Partida a fost dominată de oaspeți, care au deschis scorul în minutul 11, apoi până la pauză și-au mărit avantajul la 3-0. În partea a doua a jocului FC Sepsi a reușit să învingă portarul mureșenilor prin execuția lui Bujdosó, aceasta fiind singura reușită a alb-verzilor. City’Us a mai înscris o dată, și astfel tabela s-a închis cu scorul de 4-1.

FC Sepsi a reușit astfel să îşi îndeplinească obiectivul propus, acela de a repeta măcar performanța de anul trecut, adică medalia de argint. Campioană este din nou City’Us Târgu Mureș, iar medalia de bronz anul acesta le-a revenit celor de la United Galați.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.