Cursuri gratuite de patinaj în centrul orașului
Antrenamentele gratuite pentru începători și avansați au debutat în 8 ianuarie
Clubul de Hochei „Pinguinii Regali” desfășoară în fiecare zi de luni până joi, între orele 16:00 și 18:00 antrenamente gratuite de patinaj pentru începători și avansați la patinoarul din centrul municipiului Sfântu Gheorghe. Cei vizați sunt copiii din clasele II-IV, care nu participă în programul „Inițiere în sport” de la Arena Sepsi. Pregătirea gratuită a început în 8 ianuarie a.c..
„Avem o veste bună şi pentru acei copii care beneficează de acest program, și anume că programul de educare a patinajulul începe în luna februarie în Arenă, iar organizatorii asigură echipamentele necesare patinajului, astfel fiecare copil din grupa mare de grădiniță, din clasa pregătitoare sau din clasa I va avea câte o pereche de patine în timpul antrenamentelor. Dacă cineva vrea să aducă patinele de acasă, se poate și acest lucru”, transmit reprezentanții Primăriei Sfântu Gheorghe.
Patinoarul din Piața Centrală (P-ța Libertății) s-a deschis de mai mult de două săptămâni, dar deja se consideră o alternativă importantă de petrecere a timpului liber în rândul locuitorilor. De când s-a deschis, peste 6.448 de persoane au folosit patinoarul, dintre care 5.121 de copii și 1.357 adulți. Rata de utilizare a patinoarului este de 100%, iar în medie 426 de copii și 110 adulți își petrec zilnic o parte din timpul liber la patinoar.
„Experiențele de până acum arată că patinoarul devine cel mai aglomerat în timpul sfârșiturilor de săptămână și în timpul serilor. Astfel, pentru cei care doresc să patineze liniștit, și au posibilitatea, recomandăm orele de dimineață. Copiilor mai mici, începători, cei care acum se familiarizează cu gheața, nu trebuie să le fie frică deoarece unul dintre serviciile patinoarului este asigurarea de cadre de mers pe gheață, respectiv și închirierea de patine de orice mărime”, mai arată reprezentanții Primăriei printr-un comunicat pe site-ul instituției.
Sursă foto: Vargyasi Levente.