CSM Sfântu Gheorghe a încheiat un an excelent
Au fost premiați cei mai buni sportivi ai clubului
Conducerea Clubului Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe este mulțumită de rezultatele obținute în acest an, directorul George Carcadia spunând că au încheiat un an excelent, și speră că 2015 va fi și mai bun. Luni au fost premiați şi cei mai buni sportivi ai clubului, iar clasamentul intern arată în felul următor: 1. Incze Kriszta (lupte), 2. Mădălina Linguraru (lupte), 3. Emanuel Bădilă (gimnastică). În ceea ce privește antrenorii, pe primul loc se clasează maestrul Mátéfi Árpád, pe locul secund Petru Oltean (judo și arte marțiale), iar pe trei Révész Katalin (atletism).
„Încheiem un an excelent, ne clasăm printre primele 8 CSM-uri din țară cu 18 titluri de campion național, cu 4 mai multe decât anul trecut. Secția de lupte libere a obținut 5 titluri, avem 3 la gimnastică, 3 la atletism, 6 la arte marțiale și 1 la judo. De asemenea avem 17 medalii de aur, 17 de argint și 20 de bronz la diferite concursuri naționale, și 10 medalii aduse de la competiții internaționale. Le mulțumesc sportivilor, antrenorilor și personalului CSM pentru munca depusă, precum și Prefecturii Covasna și Primăriei Sfântu Gheorghe pentru că i-au premiat pe cei mai buni sportivi” – a declarat președintele CSM, George Carcadia.
Pentru anul ce urmează CSM are planuri mari. Clubul și-a propus să transfere încă o luptătoare, de Adela Popescu, cea care a mai fost la CSM, dar în urmă cu 3 ani a plecat, precum și un campion la judo, numele lui însă nu a fost dezvăluit. La final de an salba de sportivi a clubului s-a mărit şi cu Daniel Attila, multiplu campion la triatlon, care va alerga pentru CSM la concursurile de atletism, proba de 5.000 de metri.
De asemenea, pentru 2015 CSM își dorește un buget mai mare pentru că are în vedere construirea unei săli de lupte și judo. Aceasta i-ar ajuta pe sportivi și antrenori în desfășurarea activității, mai ales că în 2015 încep calificările pentru Jocurile Olimpice de la Rio unde CSM speră să aibă cel puțin una-două luptătoare.