Originară din Târgu Mureș, Cristina Oltean trăiește de ani buni la Sfântu Gheorghe, unde pe lângă sportul de performanță pe care îl practică (ju-jitsu), antrenează zeci de copii cu speranța că și ei, la rândul lor, vor ajunge campioni. Am stat de vorbă cu ea despre sport în general, și despre cum e să fii antrenor și sportiv în același timp.

– Când și cum ați ales să practicați ju-jitsu?

– Am început să practic acest sport în urmă cu 14 ani, văzând că soțul meu este sportiv. Povestea mea este oarecum interesantă pentru că pe vremea când am fost la școală am avut probleme de sănătate, motiv pentru care am fost scutită de la ora de educație fizică. După ce m-am apucat de arte marțiale, m-am vindecat, astfel pot spune că am sfidat cărțile de specialitate, iar sportul a fost cel care m-a vindecat.

– Care sunt cele mai importante realizări pe plan profesional?

– Am participat în mai multe rânduri la Campionatele Naționale, atât la demonstrativ, cât și la fighting. Am reușit să urc pe podium, am luat ba locul întâi, ba doi sau trei, însă pot spune că sunt mulțumită de ceea ce am realizat. Între timp am terminat și facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea judo, și sunt și arbitru. Pe lângă acestea mă ocup zilnic de zeci de copii, pe care îi antrenez împreună cu soțul meu.

– Care dintre activități vă place mai mult? A fi sportiv sau a fi antrenor?

– Ambele au farmecul lor. În ultima vreme nu am chiar atât de mult timp pentru pregătirea mea personală, dar rezultatele sportivilor antrenați de mine, de noi, sunt la fel de importante ca cele pe care le obțin eu pe tatami. Munca de antrenor este frumoasă, deși de multe ori te pune greu la încercare. Pe lângă partea tehnică, trebuie să lucrăm și la psihologia copiilor, să-i motivăm, ceea ce este din ce în ce mai greu. Nu mai trăim vremurile în care copiii se jucau afară în fața blocului, acum dacă rezultatele nu vin în două luni, deja sunt demotivați și cu greu îi mai ții în sală.

– Ce planuri de viitor aveți?

– Aș dori să continui să particip la competiții naționale, dar acest lucru nu se poate face la nesfârșit, așadar mă voi axa pe activitatea de antrenor.