Bianca Prodan, campioană naţională la judo U14
La sfârșitul săptămânii s-au desfăşurat la Bacău Campionatele Naţionale de Judo rezervate categoriei de U14 ani, individual și echipe.
CSM Sfântu Gheorghe a participat cu doi judoka pregătiţi de antrenor Petru Oltean, aceștia obţinând următoarele rezultate: la individual Bianca Prodan a pierdut medalia de bronz în prelungirile meciului la golden score, clasându-se pe locul 5 la categoria de +57 kg feminin, iar Keresztes Tamás s-a clasat pe locul 9 la categoria lui de greutate -50 kg. Antrenorul Petru Oltean ne-a declarat că acesta nu a reușit să-și învingă emoţiile, a făcut o greşeală tehnică și pierdut primul meci.
La echipe au fost selecţionaţi ambii sportivi, iar Bianca Prodan a reușit să urce pe cea mai înaltă treapta a podiumului împreună cu celelalte componente ale echipei Euroregiunii 7. Keresztes Tamás a reușit să obțină locul 3 cu echipa masculină a Euroregiunii 7.
„Sunt mulţumit de evoluţia sportivilor mei, anul acesta am atacat toate categoriile de ani la judo și am reușit să ne clasăm de fiecare dată pe podium sau în jurul podiumului, surclasând sportivi provenind din cluburi de valoare sau eliminând din competiţie sportivi cu rezultate foarte bune. Suntem pe drumul cel bun” – a declarat antrenorul Petru Oltean.