SPORT 2 martie 2014

Belodedici la Sf. Gheorghe: „Fotbalul românesc este ca o piramidă inversată”

de Székely Emőke | 523 vizualizări

Prezent la competiția de minifotbal „Tinere speranțe”, organizată duminică de clubul Atletico Steaua la Sala Sporturilor din Sfântu Gheorghe, fostul internațional component al generației de aur a României, Miodrag Belodedici, a petrecut câteva ore alături de copii, a făcut poze cu ei, le-a dat autografe, și chiar a intrat pe teren alături de ei. Între două reprize de autografe ne-a răspuns şi la câteva întrebări.

Belodedici la Sfantu Gheorghe martie 2014 - 06

În primul rând cum vă simțiţi la Sfântu Gheorghe și cum vi se pare acest turneu pentru copii?

– Mă aflu la Sfântu Gheorghe la invitația lui Mihail Lazăr, președintele Atletico Steaua, și a lui Péter József (profesor de sport și arbitru de liga a II-a, n.r.) și mă simt bine, mă bucur că în sfârșit am găsit o zi liberă în care să pot onora această invitație. Turneul este foarte bun, cred că ar trebui să se organizeze asemenea turnee peste tot, fotbalul românesc are nevoie de oameni ambițioși, cu inițiativă, care să organizeze turnee, meciuri pentru copii, pentru că avem o gaură în fotbal, pare că pe nimeni nu interesează ce se întâmplă cu micii fotbaliști.

Credeți că aceasta este una dintre probleme fotbalului românesc? Și dacă da, ce ar mai fi de schimbat pentru a avea din nou generații ca cea din care faceți parte?

– Fotbalul românesc are atât de multe probleme încât nici nu știu de unde ar trebui începută munca. Sigur, creșterea copiilor este una, însă pentru a avea școli de fotbal, este nevoie de investiții. Oamenii din fotbalul de azi pun însă accent pe câștigul imediat, câștig care să fie pe cât se poate de consistent. Astfel prea puțini se ocupă de copii și prea puțini se ocupă de infrastructura necesară creșterii acestor copii. Fotbalul românesc este ca o piramidă inversată. În mod normal este nevoie de o bază solidă, pe care să poți construi, și la vârf ar trebui să ajungă doar cei mai buni. Situația de la noi este exact inversă. Cluburile investesc enorm în jucători aduși de afară, au evoluții cât de cât bune, evoluează în competiții europene, însă la bază nu este nimic.

Credeți că Gică Popescu ar putea schimba fața fotbalului dacă ar deveni șeful Federației?

– Sper din tot sufletul. Va avea foarte mult de muncă, de la stabilirea unor legi și reguli clare până la creșterea juniorilor și schimbarea comportamentului oamenilor de fotbal. Vedeți, conducătorii de cluburi de azi de cele mai multe ori nu au nicio legătură cu fotbalul, dar își dau cu părerea peste tot. Cred că numai în România vezi așa ceva că președinții de club poartă războaie pe la televizor. M-am uitat și la Belgrad să văd dacă există așa ceva, dar nici vorbă. Cred că asta ar trebui schimbat pentru că nu mai are nicio legătură nici cu fotbalul, nici cu fair-play-ul.

Belodedici la Sfantu Gheorghe martie 2014 - 05

Cu ce ați fost dumneavoastră diferiți? Cum ați reușit totuși să obțineți rezultate pe care generațiile care au urmat nu le-au putut egala?

– Noi am avut exemple adevărate. Anghel Iordănescu, László Bölöni sunt oameni care ne-au fost exemple în adevăratul sens al cuvântului. Ne-au arătat cum trebuie să te comporți în teren, dar și în afara lui, ce ținută să ai, nu ca azi. Azi ce vede copilul? Mașini scumpe, tatuaje, bani. Noi nu am jucat pentru bani. Aveam salarii normale, nu unele exorbitante, am jucat pentru iubirea de fotbal și nu pentru beneficii materiale. Iar asta face diferența.

Ce părere aveți despre grupa pentru preliminariile Campionatului European din 2016? Ne putem califica?

– Nu știu. Eu nu sunt sigur de calificare. Grecia a arătat că este mai puternică decât noi, iar Finlanda este o echipă puternică. În general fotbaliștii din țările nordice sunt puternici, așadar nu ne va fi ușor. Eu nu mă hazardez să spun că ne vom califica, sincer nu îmi pun cine știe ce mari speranțe. Rămâne de văzut.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.