A trecut un an de când am vorbit cu fostul director al CSM Sfântu Gheorghe, antrenorul Carol Şanta. Ne-am întâlnit din nou cu el pentru a-l întreba despre viața din Kenya, unde antrenează câțiva atleți naturalizați de Turcia, precum și o serie de tineri atleți africani.  Carol Şanta ne-a povestit în exclusivitate despre fascinanta lume a campionilor de semifond, despre cum vede el situația CSM-ului de când a plecat de la club, dar și despre planurile pe care le are pentru viitor.

– Domnule Șanta, ce noutăți aveți? Ce ați mai făcut în ultima perioadă?

– Majoritatea timpului am stat în cantonament în Kenya, aproape toată perioada de iarnă, până în mai, iar în vară pentru prima dată am stat cu sportivii mai multă vreme în Europa. Atleții mei sunt de origine kenyană, dar reprezintă în competiții Turcia pentru că sunt cetățeni turci, dar am încercat să îi țin cât mai mult în mediul lor familiar. Când în Europa este mai rece, clima din Kenya se pretează perfect pentru antrenament. În acest sens am stat cât se poate de mult acolo. În perioada de vară însă am alternat pregătirea în Europa, am fost două luni în Franța, apoi am avut o serie de competiții. Înainte de Campionatul Mondial am mai făcut o pregătire în Kenya, și în rest am participat la o sumedenie de concursuri, culminând cu Jocurile Islamice din Indonezia.

– Câți sportivi antrenați acum? Sunt și fete sau numai băieți?

– Practic sunt patru atleți care sunt componenți ai echipei naționale a Turciei, dar pe lângă ei mai sunt încă 6-7 care sunt deocamdată partenerii de antrenament pentru cei patru, dar care au reale șanse să devină atleți de top. Toți sunt băieți. Pregătirea unor fete este următoarea etapă la care ne-am gândit. În Kenya și peste tot în lume atletismul masculin este cel de prim rang. Și incluziv în trecut eu m-am axat mult mai mult pe alergători bărbați decât pe fete. A fost probabil o chestie de conjunctură, dar stând foarte mult în cantonament în Maroc și în altă parte, am simțit totdeauna o mare diferență între ceea ce înseamnă atletismul masculin și cel feminin. Toată lumea a tratat atletismul feminin ca de rangul 2 și în percepția generală e o mare diferență între sportul masculin și cel feminin, la nivel de competitivitate.

– Care e secretul acestor atleți africani? Cum reușesc ei să domine cursele de fond și semifond? Practic vedem lupte între Kenya și Etiopia…

– Ei au câteva lucruri clar în plus. S-au făcut niște studii pe atleții kenyeni, în toate detaliile. S-a constatat că sunt niște componente genetice care ar putea să îi avantajeze, însă lucrurile sunt discutabile. Eu nu consider că zestrea genetică poate să influențeze foarte mult performanțele în atletism, fără pregătirea aferentă, doar din talent nu prea faci lucruri mari. Ei zestrea genetică au avut-o foarte multă vreme, dar au apărut în peisajul atletismului mondial relativ târziu, în anii ’70-’80, până atunci nu s-a auzit de ei. Acest lucru demonstrează că nu este suficientă zestrea genetică, trebuie să vină cineva să descopere această zestre și să o antreneze, să o pună în valoare. Pentru că fără antrenament de înaltă calitate ei niciodată nu puteau să ajungă să domine lumea. Au câteva lucruri care îi avantajează. Factorul de mediu, clima, poziția geografică, faptul că majoritatea acestor atleți s-a născut într-o zonă în care altitudinea depășește 2.400 de metri. Inclusiv în Kenya nu în toată țara sunt băieți sau fete cu calități bune pentru alergările lungi. 80% dintre atleții kenyeni provin din aceeași regiune, care are 100 km. E un trib, Kalenjin, din care provine majoritatea lor. Astfel cei mai mulți antrenori străini, europeni sau americani, s-au concentrat în zona aceea, și toate centrele de pregătire sunt cantonate în această arie. Și atunci este greu de definit dacă zestrea genetică este mai importantă, sau crearea unui sistem de pregătire. Mai există factorul legat de alimentația lor. Prin tradiție ei au o alimentație care se pretează perfect la alergările de semifond. Și ei și-au păstrat obiceiurile alimentare care sunt adaptate perfect condițiilor lor. Faptul că hrana lor provine tot timpul din surse bio, și sunt alimente proaspete, le dă un mare avantaj. Aproape că nu au nevoie de suplimente alimentare. Al treilea factor este poate cel mai important, și anume cel motivațional. Este unica lor cale de a reuși în viață, de a scăpa de sărăcie, pentru că sunt foarte mulți oameni care trăiesc la limita cruntă a sărăciei. Sunt enorm de multe locuri și azi unde nu e curent electric, nu e apă, trăiesc aproape în condiții 100% naturale. Și atunci pentru un tânăr care are potențial, atletismul e o șansă unică de a scăpa din zona sărăciei și asta îi motivează din cale afară. S-a creat un curent prin care toți băieții își încearcă prima dată norocul în atletism. De aceea celelalte sporturi în Kenya sunt în planul secund. Astfel vezi zilnic 5.000 de oameni care aleargă pe străzile din Iten sau Eldoret. Este fascinant. Din acei 5.000 însă sunt foarte puțini care reușesc. Mai puțin de 10% pot ajunge la nivel înalt. Aria de selecție fiind mare, probabilitatea de a găsi un real talent este mult mai mare.

– V-ați obișnuit cu viața de acolo? Care au fost dificultățile cu care v-ați întâlnit?

– E o cultură diferită, și până când nu înțelegi cultura lor, nu poți avea o comunicare. Cel mai greu mi-a fost să depășesc barierele comunicaționale cu ei și să le inspir încredere. Sunt foarte rigizi în gândire și e foarte greu să schimbi ceva în sistemul lor de lucru, să vii cu ceva nou. Nu poți să o faci decât dacă ai argumente solide pe care ei să și le confirme în practică. Dacă i-ai convins, nu mai ai probleme. Dar pentru asta trebuie timp și perseverență. Ca peste tot, trebuie să ai foarte multă răbdare și trebuie să-i simți.

– Cum a fost pentru dumneavoastră acest sezon competițional?

– Sezonul acesta a fost unul foarte bun. Privesc pregătirea lor în prisma unui ciclu olimpic. Realitatea este că marile performanțe nu se pot face foarte repede. Anul acesta, cu toate că nu s-a desfășurat în cele mai bune condiții, eu îl consider de foarte mare succes, și nu neapărat prin numărul de medalii obținute, ci prin felul în care nivelul lor de antrenament s-a îmbunătățit, felul în care mentalitatea lor s-a schimbat, lucruri care creează premizele de obținere a unor performanțe mondiale în anii următori. Este infernal de greu să fii prezent în topul mondial. Este o concurență zdrobitoare, însă ușor încercăm să ne apropiem de nivelul de top mondial, și cred că unii din ei vor și reuși să devină alergători de prim rang în lume. Ca și medalii, am obținut un argint la Campionatele Europene de sală, două medalii de aur la Campionatul European de juniori, în câteva competiții regionale, care sunt foarte importante pentru Turcia, Jocurile Mediteraniene, Jocurile Islamice, am obținut şase locuri 1, două locuri 1 la Cupa Europei, superliga la care participă primele 8 țări din Europa, și care este aproape un campionat european. Mai mult de atât, sunt satisfăcut de performanțele cifrice. Unul dintre băieți este pe locul 6 în topul mondial la 1.500 de metri, locul 10 la 800 de metri, la distanță foarte mică de lideri, ceea ce mă face să sper că în anii următori o să reușească să fie cel mai bun din lume.

– Vă lipsește România, Sfântu Gheorghe?

– Cu siguranță, dar în momentul în care ai niște obiective și îți place ceea ce faci, poți cumva să te lipsești de unele lucruri. În orice profesie, dacă vrei să faci lucrurile la un înalt nivel, trebuie să faci niște eforturi, să vezi avantaje, dezavantaje. Nu e ușor să stai departe de casă, într-un mediu total diferit, în mijlocul unei culturi diferite, însă nu sunt primul care o face, și pe de altă parte în timp am reușit să mă simt bine în mediul acesta. La început singurul loc unde mă simțeam bine era pe stadion, unde se întâmplau lucruri frumoase, e fascinant când pe un stadion ai un campion olimpic, un recordman mondial și să fii parte din mediul acesta, este într-adevăr fascinant.

– Cum vedeți situația de la CSM? Ce s-a schimbat de când ați plecat?

– Nu văd nicio diferență considerabilă, practic plecarea mea a rămas neobservată. Anumite lucruri o vreme merg din inerție, plus că văd că succesorul meu se străduiește să păstreze lucrurile bune care s-au întâmplat, și să ducă mai departe, pe aceeași linie, activitatea CSM Sfântu Gheorghe. Rămâne de văzut cum va reuși în anii viitori să gestioneze situația clubului. Nu e ușor, indiferent cine ar fi se lovește de aceleași greutăți, și nimeni nu poate face minuni peste noapte. Consider că nimeni nu este ne neînlocuit, oricine poate face lucruri bune, dacă dorește cu adevărat. Sunt mulțumit că văd niște lucruri care merg înainte, arată bine și sala și hotelul, colegul meu s-a străduit să pună niște lucruri la punct, și sperăm că va reuși pentru că asta m-ar bucura. După atâția ani nu îmi e indiferent ce se va întâmpla cu CSM, cu toate că acum sunt total detașat de lucrurile astea, n-aș fi bucuros dacă lucrurile ar merge prost la CSM. Însă acum fiecare cu prioritățile lui.

– Ce urmează, care sunt planurile dumneavoastră pentru viitorul apropiat?

– Avem niște obiective importante. În martie avem Campionatul Mondial de sală, anul viitor este şi Campionatul European, sportivii mei vor fi angrenați în câteva competiții, cum ar fi Cupa Europei a cluburilor. Clubul la care ei sunt legitimați, Enka, este câștigătorul campionatului Turciei și va reprezenta această țară la Cupa Europeană a Cluburilor. Cupa Europei pe Națiuni este o altă competiție la care ei vor reprezenta Turcia și au un rol foarte important în acumularea de puncte pentru Turcia. La sfârșitul perioadei de competiție va fi și Cupa Mondială, care se desfășoară între selecționatele continentelor și la care sper ca în echipa Europei să am cât mai mulți sportivi. În afară de faptul că este un an competițional ca oricare altul, obiectivele nu sunt ușor de realizat, este încă un an care urmează în ciclul olimpic, și sperăm să fie o etapă în pregătirea pentru Jocurile Olimpice din 2016, care sunt obiectivul major pe termen lung, iar noi încercăm să ne apropiem de elita mondială, astfel ca la Jocurile Olimpice să nu fim doar simpli participanți.