SPORT 16 martie 2015

All Star Game – gala stelelor la finalul unui regal de baschet

de Székely Emőke | 1008 vizualizări

Stefanie Murphy (Sepsi-SIC) a fost cea mai bună jucătoare (și) în All Star Game

După Final Four-ul Cupei României de vineri şi sâmbătă, Sala Sporturilor „Szabó Kati” a găzduit duminică All Star Game-ul feminin al acestei ediții de campionat. A fost un eveniment plin de haz, în cadrul căruia atât baschetbalistele, cât și spectatorii s-au simțit bine, iar cei mai bucuroși au fost copiii, care au avut ocazia să își arate măiestria în aruncări la coș.

Șirul evenimentelor a debutat dimineața, când au avut loc mai multe competiții destinate copiilor, și nu numai, apoi după masa a urmat All Star Game-ul propriu-zis, în care s-au duelat selecționatele Sud și Nord. Cele mai bune baschetbaliste ale acestui sezon au arătat că baschetul este un joc, iar jucătoarele se pot distra copios pe terenul de joc atunci când se poate. Astfel sportivele au dansat cu majoretele de la Sport-All, au participat la diferite concursuri de îndemânare, sau au ajutat copiii în diferite concursuri.

Nu a lipsit nici „lucky shot”-ul, un spectator a avut ocazia să câștige 1.000 de euro dacă reuşea să înscrie de la mijlocul terenului, apoi 300 de euro dacă marca de la 3 puncte, și 100 de euro dacă reușea un coș de la linia de pedeapsă. Nu a fost să fie, spectatorul a ratat toate cele 3 lovituri, și astfel banii au rămas la Federația Română de Baschet.

Publicul a încurajat echipa Sud, și nici nu e de mirare, pentru că în componența acestei formații au fost Murphy, Părău, Jeffery și Harrison (Pașcalău nu a jucat din cauza unei accidentări), iar pe banca Sudului a stat Zoran Mikes. Încurajările au contat, se pare, pentru că Sud a câștigat All Star Game 2015 cu scorul de 101-87.

Președintele Federației Române de Baschet, Horia Păun, a felicitat organizatorii și toți participanții la All Star Game, și i-a înmânat premiul de MVP jucătoarei Stefanie Murphy, care s-a dovedit a fi cea mai bună (și) în All Star Game, după ce a câştigat acest titlu şi în sezonul regulat.

Cele 3 zile pline cu baschet de la Sfântu Gheorghe s-au terminat așadar duminică seara, ultimul moment al șirului de evenimente fiind un laser show apreciat de public.

All Star Game baschet martie 2015 - 7

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.