Adunare extraordinară la AJF
Reprezentanții cluburilor afiliate vor desemna membrii comisiilor de specialitate
Așa cum a decis noua conducere a Asociației Județene de Fotbal Covasna, se va convoca Adunarea Generală Extraordinară în data de 17 august, sâmbătă, ora 10, la sala de conferință a Liceului „Kós Károly” pentru ca reprezentanții cluburilor afiliate să desemneze membrii comisiilor de specialitate.
De asemenea, AJF a anunțat și condițiile pentru depunerea dosarelor în vederea cooptării în corpul de observatori la meciurile campionatelor județene. Condițiile sunt următoarele: cerere depusă la sediul AJF Covasna, aviz medical de la medicul de familie, cazier judiciar, iar candidatul trebuie să fi fost arbitru de categoria întâi sau fost jucător de fotbal la nivel divizionar.
De asemenea, Comisia Județeană de Arbitri Covasna organizează ședință pentru arbitrii la nivelul ligilor a IV-a și a V-a în data de 16 august, la ora 17, în incinta Universității Babeș Bolyai Sfântu Gheorghe, clădire situată lângă stadionul municipal.
În urma Adunării Generale de sâmbăta trecută, delegații cluburilor de fotbal din județ au decis ca noul președinte al AJF să fie Oláh József. Acesta va conduce fotbalul covăsnean pentru următorii 4 ani.