SPORT 15 septembrie 2010

A șaptea luptătoare din lume!

de Ana Sidon | 496 vizualizări
Estera Dobre s-a întors de la Campionatul mondial de lupte libere cu un loc șapte. În acest an, Estera a dobândit și titlul de vicecampioană europeană Campionatul mondial de lupte libere care a avut loc între 6 și 12 septembrie la Moscova a plasat-o pe luptătoarea Estera Dobre (23 de ani), de la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sfântu-Gheorghe, pe locul șapte în lume. Deși aceasta a fost cea mai bună clasare obținută de delegația din țară la Campionatul Mondial și dincolo de faptul că această poziție aduce un prestigiu, Estera a încercat o mare dezamăgire, întărită

Estera Dobre s-a întors de la Campionatul mondial de lupte libere cu un loc șapte. În acest an, Estera a dobândit și titlul de vicecampioană europeană

Campionatul mondial de lupte libere care a avut loc între 6 și 12 septembrie la Moscova a plasat-o pe luptătoarea Estera Dobre (23 de ani), de la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sfântu-Gheorghe, pe locul șapte în lume.

Deși aceasta a fost cea mai bună clasare obținută de delegația din țară la Campionatul Mondial și dincolo de faptul că această poziție aduce un prestigiu, Estera a încercat o mare dezamăgire, întărită și de faptul că actuala campioană mondială a fost bătută serios de luptătoarea noastră la europenele din vară.

Tânăra luptătoare povestește că a prins o conjunctură mai proastă și a avut meciuri cu miză mare unul după altul, iar cel cu adversara cazacă a fost decisiv în modul în care au evoluat ulterior lucrurile.

„Rezultatul poate fi și bun, și prost. Bun în sensul că nu m-am lăsat niciodată și chiar am văzut că într-adevăr se putea, am fost la limită. Dacă treceam de cazacă, poate pe ucraineancă nu o băteam la diferența de la europene, dar tot o băteam, aveam un atu în fața ei. În al doilea rând, eu consider rezultatul un eșec, o lovitură care mi-a răscolit puțin sufletul. Chiar am suferit în urma competiției, pentru că nu e totuna când știi că ai bătut-o pe cea care acum e campioană mondială, dar conjunctura a contat cel mai mult, partea proastă asta a fost. E bine totuși că acum mi s-au deschis puțin ochii că aș putea să fac în orice moment un rezultat mare la nivel mondial, e ceva real și palpabil, nu doar vise. Asta e competiția, de aceea e competiție”, ne-a spus Estera.

Atuuri și slăbiciuni

Vorbind despre puncte forte și mai puțin forte, Estera Dobre se descrie ca o luptătoare cu atuul imaginației, al creativității, care realizează propriile greșeli. Pe de altă parte, tot ea poate să cadă în extrema cealaltă, a unei oarecare dezordini și hazardări în concurs.

Luptătoarea spune că momentan se află în căutarea unui echilibru și intenția ei este de a evidenția tot ce este mai bun.

„Momentan vreau să analizez tot ce greșesc, unde sunt punctele slabe, să fac o ordine cumva, altfel dacă nu mergi cu toate temele făcute la un campionat mondial contează la miime de secundă și de multe ori de mărunțișuri depinde rezultatul într-o asemenea competiție”, a mai spus Estera.

Valoare peste rezultat

În opinia antrenorului Esterei, Matefi Arpad, rezultatul de la mondiale este unul destul de mare, dar așteptările erau şi mai mari.

„Mă așteptam la mai mult în privința muncii pe care a depus-o, cum a lucrat, și eu ziceam că va fi sigur o medalie, iar normal cum a pornit competiția, trebuia să fie. A avut un moment de greșeală, care a costat-o. La mondiale să fii pe locul 7 este foarte frumos, dar nu e de ajuns pentru valoarea pe care o are pe plan european, mondial, deci ar trebui să confirme, dar eu zic că timpul nu a trecut, mai e timp”, a spus Matefi.

Potrivit antrenorului, Estera a avut de suportat și o mare presiune și a fost stresată, iar cele câteva minute în care s-a pierdut au costat-o.

Regretul cel mare este tocmai că ucraineanca pe care Estera o bătuse măr la europene, a urcat pe podium pe primul loc.

„Momentul decisiv a fost în repriza a doua, ea a câștigat cu cazaca, o fată care a bătut-o și acum doi ani la calificări, foarte mobilă. Prima repriză a câștigat-o lejer și în a doua a ghicit-o pe Estera, știe că atacă foarte bine la picioare, a păcălit-o și de acolo Estera a intrat în panică și au venit greșeli după greșeli. Ea trebuia să se oprească, să stabilească, să studieze și să ducă meciul. Tactic a abordat greșit meciul, nefiind nici eu acolo, antrenorul care o cunosc de foarte mult timp, a avut doi antrenori care nu au știut să o coordoneze, să spună stop, aici trebuie să te oprești, să gândești. Ea a forțat, a forțat și a mers din greșeală în greșeală”, a mai spus antrenorul.

Cât despre aprecierile pe plan local, respectiv din partea autorităților, Matefi Arpad afirmă că niciodată nu s-a așteptat la ceva deosebit, dar doare totuși când dintre atâția oameni o luptătoare de la noi din județ obține locul 7 la mondiale și are parte de o recunoaștere infimă. Singurul care i-a sprijinit, a completat antrenorul, a fost Clubul Sportiv Municipal.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
''panoramix'', 15 septembrie 2010
Bravo ei si antrenorului care sa ocupat de ea !Rusine noua ca nu stim sa pretuim valorile pe care le avem !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.