SOCIAL 26 iulie 2023

Reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție

de David Leonard Bularca | 1260 vizualizări

Un bărbat de 45 de ani din Sfântu Gheorghe a fost reținut pentru 24 de ore și s-a deschis dosar penal pe numele lui după ce a încălcat un ordin de protecție. Victimele violenței domestice trebuie să știe că sunt încurajate să spună „STOP!” și să ceară ajutor.

Bărbatul de 45 de ani se afla în interiorul locuinței în momentul în care oamenii legii au ajuns la fața locului, deși trebuie să păstreze o distanță de cel puțin 100 de metri față de victimă și față de casa acesteia.

„La data de 24 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

La fața locului, a intervenit un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică, ocazie cu care a fost identificată o femeie în vârstă de 41 de ani, iar în interiorul locuinței a fost identificat un bărbat în vârstă de 45 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că împotriva bărbatului de 45 de ani Judecătoria Sfântu Gheorghe a emis ordin de protecție prin care acesta este obligat să păstreze o distanță de minim 100 m atât față de femeia în cauză cât și față de locuința acesteia, fiindu-i totodată interzis orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, pentru o perioadă de 3 luni”, se arată în comunicatul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna. 

Drept urmare, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

„În consecință, la data de 24.07.2023, polițiștii au început urmărirea penală față de bărbat cu privire la săvârșirea infracțiunii de încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție. De asemenea, acesta a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore”, au mai transmis polițiștii covăsneni. 

Victimele violenței domestice sunt încurajate să rupă tăcerea și să spună „STOP!” abuzului. Pe lângă sesizarea autorităților, acestea trebuie să știe că pot lua parte și la întâlnirile grupurilor de sprijin ale Asociației „Pas Alternativ”, din Brașov. 

Dacă viața dumneavoastră sau a cuiva din jur este pusă în pericol, nu ezitați să sunați la numărul unic de urgență 112. Dacă sunteți victima violenței domestice, a traficului de persoane, a discriminării de gen sau a discriminării multiple puteți, de asemenea, suna la numărul de telefon 0800 500 333, pentru a primi sprijin și ajutor specializat.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.